Decizia Curţii Constituţionale nr. 478/2004

M. Of. nr. 69 din 20 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 478

din 9 noiembrie 2004

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Benke Károly − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 22/2004. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile criticate nu încalcă textul constituţional al art. 21 alin. (4), întrucât acestea nu consacră existenţa unei jurisdicţii speciale administrative obligatorii, astfel încât partea se poate adresa direct instanţei de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 169 din Codul de procedură fiscală. În acest sens se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 409/2004. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 22/2004, Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată. 

Tribunalul Satu Mare, în motivarea excepţiei, consideră că prevederile art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (4). Se arată că textul legal criticat este neconstituţional „în măsura în care se interpretează ca obligatorie parcurgerea procedurii administrativ jurisdicţionale”, întrucât în această situaţie contravine art. 21 alin. (4) din Constituţie, „în conformitate cu care jurisdicţiile administrative sunt facultative şi gratuite”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 

În punctul de vedere prezentat se arată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, .hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc”. Astfel, se apreciază că .instituirea unei asemenea proceduri speciale are ca scop asigurarea accesului la justiţie şi nu limitarea acestuia”, ceea ce nu contravine textului constituţional invocat. 

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 

Se arată că art. 169 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 174/2004, stabileşte regimul juridic al contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, „iar în formularea actuală acesta consacră caracterul facultativ al acestei jurisdicţii administrative şi posibilitatea contestatorului de a se adresa direct instanţei judecătoreşti”. Potrivit punctului de vedere formulat, contestaţia este o cale administrativă de atac şi .nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii”. 

Totodată, se apreciază că „nici chiar în formularea iniţială a prevederilor art. 169 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu se putea susţine că soluţionarea pe cale administrativ-jurisdicţională a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale avea un caracter obligatoriu, contestatorul având posibilitatea de a opta, ab initio, între cele două căi jurisdicţionale”. 

Prin urmare, Guvernul consideră că „susţinerea autoarei excepţiei referitoare la încălcarea prin dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţia României [...] a rămas, în prezent, fără obiect”. 

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003. 

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004, şi, în baza prevederilor art. II din această lege, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004. După republicarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, dispoziţiile art. 178 au preluat, în esenţă, soluţia legislativă cuprinsă în textul fostului art. 173. În concordanţă cu jurisprudenţa sa, Curtea va examina constituţionalitatea textului din Codul de procedură fiscală care a conservat reglementarea legală anterioară, acesta având următorul cuprins:

− Art. 178: „(1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a titlurilor de creanţă privind datoria vamală se soluţionează după cum urmează:

a) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);

b) contestaţiile formulate de marii contribuabili, care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de către organele competente constituite în cadrul respectivelor direcţii generale de administrare a marilor contribuabili;

c) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluţionează de către organe competente de soluţionare constituite la nivel central. 

(2) Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente. 

(3) Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act. 

(4) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către acestea. 

(5) Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.”

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 21 alin. (4), acestea având următorul cuprins:

− Art. 21 alin. (4): „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că obligativitatea parcurgerii unei căi administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale este de natură a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (4), conform cărora jurisdicţiile administrative sunt facultative şi gratuite. 

În legătură cu aceste susţineri, Curtea constată că dispoziţiile art. 178 din Codul de procedură fiscală instituie în materia impozitelor şi taxelor, precum şi a contribuţiilor şi datoriilor vamale proceduri prealabile administrative de contestare a actelor emise de organele fiscale sau vamale − recursuri graţioase la organele administrative emitente sau recursuri ierarhice, la organele ierarhic superioare ale autorităţilor emitente ale actelor respective, soluţiile acestora neavând însă caracterul unor acte administrative jurisdicţionale. Astfel cum s-a arătat prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, „asemenea proceduri, în care soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuită însuşi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie − caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective −, ele fiind specifice funcţiei administrative”, iar actele de soluţionare a contestaţiilor sau reclamaţiilor emise de către aceste organe sunt acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată. 

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 174/2004, „Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii”. 

Curtea reţine că textul art. 21 alin. (4) din Constituţie prevede că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, fără a se referi la căile administrative de atac. 

În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate care privea, printre altele, dispoziţiile art. 169−182 din Codul de procedură fiscală. 

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 22/2004. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2004.