Decizia Curții Constituționale nr. 478/2004

M. Of. nr. 69 din 20 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 478

din 9 noiembrie 2004

asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 178 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ioan Vida − președinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Ion Predescu − judecător

Șerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Benke Károly − magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 22/2004. 

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se arată că prevederile criticate nu încalcă textul constituțional al art. 21 alin. (4), întrucât acestea nu consacră existența unei jurisdicții speciale administrative obligatorii, astfel încât partea se poate adresa direct instanței de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 169 din Codul de procedură fiscală. În acest sens se invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 409/2004. 

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 22/2004, Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată. 

Tribunalul Satu Mare, în motivarea excepției, consideră că prevederile art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (4). Se arată că textul legal criticat este neconstituțional „în măsura în care se interpretează ca obligatorie parcurgerea procedurii administrativ jurisdicționale”, întrucât în această situație contravine art. 21 alin. (4) din Constituție, „în conformitate cu care jurisdicțiile administrative sunt facultative și gratuite”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. 

Președintele Camerei Deputaților consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. 

În punctul de vedere prezentat se arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, .hotărârea organului de jurisdicție administrativă este supusă controlului judecătoresc”. Astfel, se apreciază că .instituirea unei asemenea proceduri speciale are ca scop asigurarea accesului la justiție și nu limitarea acestuia”, ceea ce nu contravine textului constituțional invocat. 

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. 

Se arată că art. 169 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 174/2004, stabilește regimul juridic al contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, „iar în formularea actuală acesta consacră caracterul facultativ al acestei jurisdicții administrative și posibilitatea contestatorului de a se adresa direct instanței judecătorești”. Potrivit punctului de vedere formulat, contestația este o cale administrativă de atac și .nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”. 

Totodată, se apreciază c㠄nici chiar în formularea inițială a prevederilor art. 169 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu se putea susține că soluționarea pe cale administrativ-jurisdicțională a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale avea un caracter obligatoriu, contestatorul având posibilitatea de a opta, ab initio, între cele două căi jurisdicționale”. 

Prin urmare, Guvernul consideră c㠄susținerea autoarei excepției referitoare la încălcarea prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituția României [...] a rămas, în prezent, fără obiect”. 

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. 

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispozițiile art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003. 

Ulterior sesizării Curții Constituționale, Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004, și, în baza prevederilor art. II din această lege, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004. După republicarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, dispozițiile art. 178 au preluat, în esență, soluția legislativă cuprinsă în textul fostului art. 173. În concordanță cu jurisprudența sa, Curtea va examina constituționalitatea textului din Codul de procedură fiscală care a conservat reglementarea legală anterioară, acesta având următorul cuprins:

− Art. 178: „(1) Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum și a titlurilor de creanță privind datoria vamală se soluționează după cum urmează:

a) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluționează de către organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);

b) contestațiile formulate de marii contribuabili, care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluționează de către organele competente constituite în cadrul respectivelor direcții generale de administrare a marilor contribuabili;

c) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum și cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluționează de către organe competente de soluționare constituite la nivel central. 

(2) Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente. 

(3) Contestațiile formulate de cei care se consideră lezați de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluționează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act. 

(4) Contestațiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autoritățile administrației publice locale se soluționează de către acestea. 

(5) Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.”

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 21 alin. (4), acestea având următorul cuprins:

− Art. 21 alin. (4): „Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.”

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, în esență, critica de neconstituționalitate constă în susținerea că obligativitatea parcurgerii unei căi administrativ-jurisdicționale pentru soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale este de natură a contraveni prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (4), conform cărora jurisdicțiile administrative sunt facultative și gratuite. 

În legătură cu aceste susțineri, Curtea constată că dispozițiile art. 178 din Codul de procedură fiscală instituie în materia impozitelor și taxelor, precum și a contribuțiilor și datoriilor vamale proceduri prealabile administrative de contestare a actelor emise de organele fiscale sau vamale − recursuri grațioase la organele administrative emitente sau recursuri ierarhice, la organele ierarhic superioare ale autorităților emitente ale actelor respective, soluțiile acestora neavând însă caracterul unor acte administrative jurisdicționale. Astfel cum s-a arătat prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, „asemenea proceduri, în care soluționarea plângerilor și a contestațiilor introduse de persoanele interesate este atribuită însuși organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activității de jurisdicție − caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective −, ele fiind specifice funcției administrative”, iar actele de soluționare a contestațiilor sau reclamațiilor emise de către aceste organe sunt acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată. 

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 174/2004, „Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”. 

Curtea reține că textul art. 21 alin. (4) din Constituție prevede că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, fără a se referi la căile administrative de atac. 

În acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate care privea, printre altele, dispozițiile art. 169−182 din Codul de procedură fiscală. 

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ț I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 178 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 22/2004. 

Definitivă și general obligatorie. 

Pronunțată în ședința publică din data de 9 noiembrie 2004. 

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

 

Magistrat-asistent,

Benke Károly