Decizia Curții
Constituționale nr. 478/2004
M. Of. nr. 69 din 20 ianuarie 2005
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 478
din 9 noiembrie 2004
asupra excepției de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 178 din Ordonanța Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Ioan Vida − președinte
Nicolae Cochinescu − judecător
Aspazia Cojocaru − judecător
Acsinte Gaspar − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Ion Predescu − judecător
Șerban Viorel Stănoiu − judecător
Aurelia Popa − procuror
Benke Károly − magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Satu
Mare în Dosarul nr. 22/2004.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
excepției de neconstituționalitate. Se arată că prevederile criticate nu
încalcă textul constituțional al art. 21 alin. (4), întrucât acestea
nu consacră existența unei jurisdicții speciale administrative obligatorii,
astfel încât partea se poate adresa direct instanței de judecată, în
conformitate cu dispozițiile art. 169 din Codul de procedură
fiscală. În acest sens se invocă și Decizia Curții Constituționale
nr. 409/2004.
C U R T E A,
având
în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 22/2004,
Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 173 din Ordonanța Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din
oficiu, de instanța de judecată.
Tribunalul Satu Mare, în motivarea excepției, consideră că prevederile
art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21
alin. (4). Se arată că textul legal criticat este neconstituțional
în măsura în care se interpretează ca obligatorie parcurgerea procedurii
administrativ jurisdicționale, întrucât în această situație contravine
art. 21 alin. (4) din Constituție, în conformitate cu care
jurisdicțiile administrative sunt facultative și gratuite.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor
două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de
vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților consideră că excepția de
neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.
În punctul de vedere prezentat se arată că, în conformitate cu
dispozițiile art. 182 alin. (2) din Ordonanța Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, .hotărârea organului de
jurisdicție administrativă este supusă controlului judecătoresc. Astfel,
se apreciază că .instituirea unei asemenea proceduri speciale are ca scop
asigurarea accesului la justiție și nu limitarea acestuia, ceea ce nu
contravine textului constituțional invocat.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este
neîntemeiată.
Se arată că art. 169 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat prin Legea de
aprobare nr. 174/2004, stabilește regimul juridic al contestațiilor
formulate împotriva actelor administrative fiscale, iar în formularea actuală
acesta consacră caracterul facultativ al acestei jurisdicții administrative și
posibilitatea contestatorului de a se adresa direct instanței
judecătorești. Potrivit punctului de vedere formulat, contestația este o
cale administrativă de atac și .nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se
consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin
lipsa acestuia, în condițiile legii.
Totodată, se apreciază că nici chiar în formularea inițială a
prevederilor art. 169 alin. (1) din Ordonanța Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu se putea susține că
soluționarea pe cale administrativ-jurisdicțională a contestațiilor formulate
împotriva actelor administrative fiscale avea un caracter obligatoriu,
contestatorul având posibilitatea de a opta, ab initio, între cele două
căi jurisdicționale.
Prin urmare, Guvernul consideră că susținerea autoarei excepției
referitoare la încălcarea prin dispozițiile legale criticate a prevederilor
art. 21 alin. (4) din Constituția României [...] a rămas, în
prezent, fără obiect.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției
de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei
Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă,
potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum
și celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate
ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat
de autorul acesteia, îl constituie dispozițiile art. 173 din Ordonanța
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie
2003.
Ulterior sesizării Curții Constituționale, Ordonanța Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea
nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 465 din 25 mai 2004, și, în baza prevederilor art. II din această
lege, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 560 din 24 iunie 2004. După republicarea Ordonanței Guvernului
nr. 92/2003, dispozițiile art. 178 au preluat, în esență, soluția
legislativă cuprinsă în textul fostului art. 173. În concordanță cu
jurisprudența sa, Curtea va examina constituționalitatea textului din Codul de
procedură fiscală care a conservat reglementarea legală anterioară, acesta
având următorul cuprins:
− Art. 178: (1) Contestațiile formulate
împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate
deciziilor de impunere, precum și a titlurilor de creanță privind datoria
vamală se soluționează după cum urmează:
a) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții,
datorie vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5
miliarde lei, se soluționează de către organele competente constituite la
nivelul direcțiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după
caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);
b) contestațiile formulate de marii contribuabili, care au ca
obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale
acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluționează de către
organele competente constituite în cadrul respectivelor direcții generale de administrare
a marilor contribuabili;
c) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții,
datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 5 miliarde lei
sau mai mare, precum și cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale
se soluționează de către organe competente de soluționare constituite la nivel
central.
(2) Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative
fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente.
(3) Contestațiile formulate de cei care se consideră lezați de
refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluționează
de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel
act.
(4) Contestațiile formulate împotriva actelor administrative
fiscale emise de autoritățile administrației publice locale se soluționează de
către acestea.
(5) Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se
actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției
de neconstituționalitate sunt cele ale art. 21 alin. (4), acestea
având următorul cuprins:
− Art. 21 alin. (4): Jurisdicțiile speciale
administrative sunt facultative și gratuite.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea
reține că, în esență, critica de neconstituționalitate constă în susținerea că
obligativitatea parcurgerii unei căi administrativ-jurisdicționale pentru
soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale
este de natură a contraveni prevederilor constituționale ale art. 21
alin. (4), conform cărora jurisdicțiile administrative sunt facultative și
gratuite.
În legătură cu aceste susțineri, Curtea constată că dispozițiile
art. 178 din Codul de procedură fiscală instituie în materia impozitelor
și taxelor, precum și a contribuțiilor și datoriilor vamale proceduri
prealabile administrative de contestare a actelor emise de organele fiscale sau
vamale − recursuri grațioase la organele administrative emitente sau
recursuri ierarhice, la organele ierarhic superioare ale autorităților emitente
ale actelor respective, soluțiile acestora neavând însă caracterul unor acte
administrative jurisdicționale. Astfel cum s-a arătat prin Decizia
nr. 409 din 12 octombrie 2004, asemenea proceduri, în care soluționarea
plângerilor și a contestațiilor introduse de persoanele interesate este
atribuită însuși organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic
superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activității de
jurisdicție − caracterizată prin soluționarea de către un organ
independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau
exercitarea drepturilor subiective −, ele fiind specifice funcției
administrative, iar actele de soluționare a contestațiilor sau reclamațiilor
emise de către aceste organe sunt acte administrative supuse cenzurii instanței
de judecată.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 174/2004, Contestația este
o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care
se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau
prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Curtea reține că textul art. 21 alin. (4) din
Constituție prevede că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative
și gratuite, fără a se referi la căile administrative de atac.
În acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia
nr. 409 din 12 octombrie 2004, prin care a fost respinsă excepția de
neconstituționalitate care privea, printre altele, dispozițiile
art. 169−182 din Codul de procedură fiscală.
Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței
Curții, considerentele și soluția acestei decizii își păstrează valabilitatea
și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al
art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și
al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
C U R T E A C O N S T
I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 178 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Satu Mare în
Dosarul nr. 22/2004.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 noiembrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA |
Magistrat-asistent, Benke Károly |