Decizia Curţii Constituţionale nr. 478/2003

M. Of. nr. 131 din 13 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 478

din 9 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ludmila Cernea, Marioara Nicorescu şi Ecaterina Doicescu în Dosarul nr. 1.772/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei, prin mandatar, precum şi Dragoş Popescu, prin avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-a invocat în notele scrise depuse la instanţa de judecată.

Avocatul părţii Dragoş Popescu solicită respingerea excepţiei, arătând că asupra constituţionalităţii art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, stabilind că dispoziţiile acestui articol sunt constituţionale. Menţionează în acest sens Decizia nr. 69/2003, prin care Curtea a reţinut că prin consacrarea bunei-credinţe ca o cauză de asanare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil legiuitorul a înţeles ca în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună-credinţă al bunului imobil să fie preferat cel din urmă. Această soluţie se întemeiază pe principiul validităţii aparenţei în drept. Arată că, de altfel, în speţă statul a dobândit cu titlu valabil dreptul de proprietate asupra imobilului. Ceea ce urmăreşte de fapt autorul excepţiei prin invocarea excepţiei este discutarea constituţionalităţii Decretului nr. 92/1950 şi implicit a măsurii naţionalizării, lucru inadmisibil în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 1 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.772/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ludmila Cernea, Marioara Nicorescu şi Ecaterina Doicescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine că textul legal criticat încalcă art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în raport cu art. 20 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia, „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale”. Autorul excepţiei consideră că „în această situaţie, instanţa trebuia să facă direct aplicarea art. 1 din primul Protocol la Convenţia Europeană, întrucât aceasta are prioritate, aşa cum dispune art. 20 alin. (2) din Constituţie”.

Instanţa de judecată opinează în sensul respingerii excepţiei ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt o aplicare a principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii private conţinut de dispoziţiile art. 41 din Constituţie şi de dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, făcând în acest sens referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că textul legal criticat este constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conţinut:

− Art. 46 alin. (2): „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, şi Decizia nr. 72 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003.

Cu acest prilej Curtea Constituţională a constatat că ocrotirea interesului dobânditorului de bună-credinţă a fost determinată de raţiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile. Ne aflăm în prezenţa unei erori comune a dobânditorilor cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce îndreptăţeşte o largă prezumţie de bună-credinţă a acestora, întrucât această eroare comună a tuturor dobânditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ. Astfel fiind, nu poate fi decât de bună-credinţă cel ce se întemeiază pe o dispoziţie a legii.

Soluţiile adoptate, ca şi considerentele pe care acestea se întemeiază, îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ludmila Cernea, Marioara Nicorescu şi Ecaterina Doicescu în Dosarul nr. 1.722/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − 

Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2003.