Decizia Curţii Constituţionale nr. 474/2003

M. Of. nr. 109 din 5 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 474

din 9 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003 şi republicată

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003 şi republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Murfatlar România” − S.A. din Basarabi în Dosarul nr. 4.270/2003 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 372C/2003, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea Comercială „VID COMSERV” − S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 3.169/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor ridicate. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 372C/2003 la Dosarul nr. 364C/2003, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile criticate, care instituie plata unei cauţiuni pentru introducerea contestaţiei la executare, nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi, de asemenea, nu contravin nici accesului liber la justiţie, consacrat de prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât acestea prevăd tocmai posibilitatea introducerii unei contestaţii la executare, în anumite condiţii. În acest sens, invocă jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 229/2003, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, ca fiind neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 12 iunie 2003 şi din 30 iunie 2003, pronunţate în dosarele nr. 4.270/2003 şi nr. 3.169/2003, Judecătoria Constanţa, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003 şi republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Murfatlar România” − S.A. din Basarabi, respectiv de Societatea Comercială „VID COMSERV” − S.R.L. din Cluj-Napoca în cadrul unor cauze comerciale având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate, prin condiţionarea introducerii contestaţiei la executare formulate de persoanele juridice de plata unei cauţiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, contravin dreptului fundamental de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime. „Atâta timp cât suma datorată nu este certă, lichidă şi exigibilă şi nu este stabilită de către o instanţă independentă şi imparţială, impunerea prin lege doar pentru persoanele juridice a unei cauţiuni de 20% din suma datorată este de natură a îngrădi accesul la justiţie al acestora.” Având în vedere că formularea unei contestaţii la executare nu este de natură a suspenda executarea silită, pentru aceasta fiind nevoie de plata unei alte cauţiuni, stabilită de această dată de instanţa de judecată, autorii excepţiei susţin că astfel se limitează accesul liber la justiţie. Totodată, impunerea numai faţă de persoanele juridice a condiţiei depunerii unei cauţiuni în vederea introducerii unei contestaţii la executare creează o situaţie discriminatorie pentru persoanele juridice, având în vedere că persoanele fizice nu au această obligaţie.

Judecătoria Constanţa opinează că excepţia este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 16 din Constituţie, întrucât acest text constituţional consacră principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi nu egalitatea tuturor persoanelor, fizice sau juridice, ca subiecte de drept în faţa legii. Totodată, nu se înfrânge nici accesul liber la justiţie, întrucât stabilirea cauţiunii în sarcina contestatorului nu îngrădeşte dreptul persoanei juridice de a se adresa justiţiei în cazul în care se consideră vătămată prin executare. De asemenea, prin impunerea achitării unei cauţiuni, dispoziţiile criticate nu contravin nici dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie.

Judecătoria Cluj-Napoca opinează că excepţia este neîntemeiată, întrucât depunerea cauţiunii prevăzute de dispoziţiile legale criticate este o garanţie a bunei-credinţe a contestatorului, în cazul în care scopul urmărit de acesta vizează obţinerea unei hotărâri de anulare a executării silite, iar nu tergiversarea executării prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege. Astfel, în opinia instanţei, dispoziţiile legale criticate nu introduc nici un fel de discriminare între persoanele fizice şi persoanele juridice şi nu contravin nici principiului accesului liber la justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin dispoziţiile criticate nu se aduce vreo atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, care se referă la egalitatea în drepturi a acestora în raport cu prevederile legii, „iar nu la faptul că toţi ar beneficia de aceleaşi drepturi”. S-a avut în vedere ca depunerea cauţiunii să se facă numai de către persoanele juridice, atât în considerarea numărului sporit de cauze execuţionale, cât şi din motive de natură economică.

Dispoziţiile criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât ele au ca scop atenuarea tendinţei spre abuzul de drept care se manifestă în procedurile de executare silită, fapt care conduce la tergiversarea realizării drepturilor stabilite pe baza unor titluri, în dauna intereselor creditorilor, acest aspect fiind reţinut şi de prevederile art. 130 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, potrivit cărora, în cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării.

În final, se apreciază că procedura instituită de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 reprezintă o procedură specială, care a fost instituită în realizarea interesului general, privind recuperarea banilor publici, care se cuvin bugetului de stat, iar, în acest sens, se dă eficienţă şi prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (1) privind obligativitatea cetăţenilor de a plăti taxe şi impozite, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. b) referitoare la obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

De asemenea, invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 229/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003) şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:

− Art. 127: „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.”

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, 24 şi art. 49 alin. (1), devenit art. 53 alin. (1) după republicarea Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, al căror conţinut este următorul:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;

− Art. 53 alin. (1): „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei, având în vedere situaţia juridică specifică a persoanelor juridice, în raport cu statutul persoanelor fizice, între cele două categorii de subiecte de drept, aflate în situaţia de debitor supus executării silite pentru datorii bugetare, existând suficiente deosebiri care să justifice tratamentul diferenţiat reglementat prin art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002. În acest sens, este de reţinut că − în raport cu volumul surselor de venit supuse impunerii şi cu amploarea activităţilor supuse taxelor prevăzute de lege − valoarea contribuţiilor persoanelor juridice la bugetul de stat este incomparabil mai importantă decât aceea a persoanelor fizice, iar contestaţiile la executare introduse de către persoanele juridice în scopul întârzierii îndeplinirii obligaţiilor lor financiare către stat pot avea efecte cu mult mai păgubitoare decât eventualele contestaţii formulate în acelaşi scop de către persoanele fizice. Din această perspectivă, instituirea cauţiunii prevăzute de dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei reprezintă o măsură legitimă de descurajare a sustragerii de către debitorii persoane juridice de la îndeplinirea obligaţiilor lor băneşti către stat.

Curtea constată că nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu poate fi primită, întrucât contestaţia la executare constituie prin sine însăşi o cale de acces la justiţie, iar condiţionarea acesteia de plata unei cauţiuni constituie − ca şi termenul de introducere a contestaţiei şi celelalte condiţii prevăzute de lege − o măsură de asigurare a celerităţii procedurii şi de descurajare a abuzului de drept, admisibilă şi rezonabilă.

De asemenea, nu poate fi primită critica întemeiată pe dispoziţiile art. 24 şi ale art. 53 din Constituţie, deoarece condiţionarea contestaţiei la executare de depunerea unei cauţiuni nu restrânge dreptul debitorilor în cauză la apărare sau un alt drept al acestora, ci, aşa cum s-a mai arătat, garantează exercitarea cu bună-credinţă de către aceştia a drepturilor lor şi îndeplinirea obligaţiilor financiare ce le au faţă de bugetul de stat.

Dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, Curtea a respins ca nefondată o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect. Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003 şi republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Murfatlar România” − S.A. din Basarabi în Dosarul nr. 4.270/2003 al Judecătoriei Constanţa, respectiv de Societatea Comercială „VID COMSERV” − S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 3.169/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2003.