Decizia Curţii Constituţionale nr. 472/2004

M. Of. nr. 52 din 17 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 472

din 4 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Ingrid Alina Tudora − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Autoservice Non-Stop Bucureşti−Paris” − S.R.L. şi Societatea Comercială „General Distribution 2000” − S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 2.499/CV/2004 şi nr. 2.500/CV/2004 ale Tribunalului Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, avocatul Lucia Voicu, fiind lipsă celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.499/CV/2004 şi nr. 2.500/CV/2004 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Atât avocata autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 331D/2004 la Dosarul nr. 329D/2004, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece măsura confiscării dispusă de acestea se aplică înainte de a se fi dovedit caracterul ilicit al dobândirii bunurilor. În opinia sa aceasta contravine prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituţie, care consacră prezumţia dobândirii licite, ca o garanţie a dreptului de proprietate privată. Pentru argumentele expuse mai sus, apreciază că, deşi în această materie există o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, se impune totuşi reconsiderarea acesteia, în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, susţinând că textul legal criticat nu contravine normelor constituţionale invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 20 martie 2004, pronunţate în dosarele nr. 2.499/CV/2004 şi nr. 2.500/CV/2004, Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Autoservice Non-Stop Bucureşti − Paris” − S.R.L. şi Societatea Comercială „General Distribution 2000” − S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi (8), ale art. 45 şi ale art. 56 alin. (2) şi (3). În acest sens, apreciază că prezumţia dobândirii licite constituie una dintre garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate, aşa încât, din această perspectivă, măsura confiscării este neconstituţională, întrucât prin textul legal dedus controlului „se dispune trecerea în patrimoniul statului a unor sume de bani şi bunuri dobândite licit şi a căror provenienţă se cunoaşte”. Ca atare, prin această confiscare se neagă atât garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, cât şi dreptul oricărei persoane de a desfăşura o activitate economică, consacrat de art. 45 din Constituţie.

În ceea ce priveşte înfrângerea art. 56 din Constituţie, autorii excepţiei arată că, în speţa de faţă, contravaloarea mărfii se confiscă, în condiţiile în care marfa a fost dobândită legal, iar sarcinile fiscale către stat şi alte fonduri speciale au fost achitate integral la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei. În aceste condiţii, în opinia autorilor excepţiei, măsura confiscării echivalează cu plata aceloraşi accize şi taxe de două ori către bugetul de stat.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât „art. 44 din Constituţie ocroteşte doar averea dobândită în mod licit, or, măsura confiscării speciale, reglementată de Legea nr. 12/1990, se referă la bunuri şi valori dobândite în mod ilicit”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestei opinii arată că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât „confiscarea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 12/1990 intervine numai atunci când se constată săvârşirea unei infracţiuni, respectiv a unei fapte ilicite, având pericolul social prevăzut de lege şi fiind sancţionată ca atare de lege”. Referitor la contrarietatea textului legal dedus controlului faţă de art. 44 din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceste prevederi constituţionale reglementează o prezumţie a caracterului licit al dobândirii averii, prezumţie ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare sau ori de câte ori legea care sancţionează infracţiuni sau contravenţii reglementează expres confiscarea anumitor bunuri. De asemenea, arată că libertatea economică, reglementată de art. 45 din Constituţie, nu este înfrântă prin dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 12/1990, atâta timp cât averea este dobândită licit. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii constituţionale invocate de autorii excepţiei apreciază că acestea nu sunt relevante, neavând incidenţă în cauză.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că, în speţa de faţă, nu este vorba despre o problemă de constituţionalitate, ci despre stricta interpretare şi aplicare a legii, fapt ce nu aduce atingere însă proprietăţii private, libertăţii economice şi principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

Guvernul consideră că textul legal dedus controlului nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, întrucât „încălcarea unor cerinţe imperative ale legii, urmată de măsuri sancţionatorii corespunzătoare şi de confiscare, nu poate fi percepută drept o abatere de la dispoziţiile constituţionale”. În susţinerea acestui punct de vedere este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia prevederile legale prin care se instituie sancţiunea confiscării unor bunuri sau valori destinate, folosite sau rezultate din contravenţii nu contravin principiului constituţional al ocrotirii şi inviolabilităţii proprietăţii private.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 76/2004 şi nr. 191/2004, arată că „măsura confiscării, instituită de art. 6 din Legea nr. 12/1990, republicată, apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale a unor bunuri şi se impune tocmai pentru că aceste bunuri au servit la săvârşirea contravenţiei, şi nu este urmarea faptului că averea ar fi fost dobândită ilicit”.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legat sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991. Acest act normativ a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 126/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 243/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 18 decembrie 1998.

Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:

„Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă şi se valorifică în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale.

Veniturile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activităţile prevăzute la art. 1, precum şi încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror provenienţă nu este dovedită se confiscă şi se fac venit la bugetul administraţiei publice centrale.” În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi (8), art. 45 şi ale art. 56 alin. (2) şi (3), care au următorul conţinut:

− Art. 44 alin. (2) şi (8): „(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. [...]

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”;

− Art. 45: „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.”;

− Art. 56 alin. (2) şi (3): „(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 12/1990 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 76 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004, şi Decizia nr. 191 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 4 iunie 2004, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiate, excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, statuând că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 12/1990 sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri, instanţa de contencios constituţional a constatat că măsura confiscării, dispusă prin art. 6 din Legea nr. 12/1990, nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (8) din Constituţie, întrucât se întemeiază tocmai pe prevederile textului constituţional invocat, care, la alin. (9), prevede că bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii pot fi confiscate în condiţiile legii. Textul atacat nu instituie o prezumţie de dobândire ilicită a bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată, deoarece presupune existenţa dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor şi încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei.

De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în mod constant, în jurisprudenţa sa, că aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa unor încălcări ale legii. (În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 56/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, precum şi Decizia nr. 261/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003.)

Deoarece în speţă nu au fost invocate elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prin dispoziţiile legale contestate s-ar încălca prevederile art. 45 din Constituţia României, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât accesul liber al persoanei la o activitate economică nu înlătură obligaţia comerciantului de a se conforma regulilor de comerţ şi, de asemenea, nu exclude instituirea, prin lege, a sancţiunii confiscării mărfurilor, produselor sau sumelor de bani destinate desfăşurării unor activităţi comerciale ilicite.

Textul de lege atacat sancţionează tocmai încălcarea de către comercianţi, persoane fizice sau juridice, a unor norme de comerţ menite să consolideze economia de piaţă şi interesele cetăţenilor în activitatea economică.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) şi (3) referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi interzicerea altor prestaţii în afara celor stabilite prin lege, Curtea apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece textul criticat nu instituie obligarea la plată a unor sarcini fiscale, ci prevede sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, în speţă Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Autoservice Non-Stop Bucureşti− Paris” − S.R.L. şi Societatea Comercială „General Distribution 2000” − S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 2.499/CV/2004 şi nr. 2.500/CV/2004 ale Tribunalului Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2004.