Decizia Curţii Constituţionale nr. 471/2004

M. Of. nr. 46 din 13 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 471

din 4 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Ingrid Alina Tudora − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cereal Prod” − S.A. din Focşani în Dosarul nr. 583/C+C/2004 al Tribunalului Vrancea − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Cauza se află în stare de judecată. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate constituie, de fapt, o concretizare la nivel legislativ a obligaţiei constituţionale instituite în sarcina statului, prin art. 50 din Constituţie, de asigurare a unei protecţii speciale pentru persoanele cu handicap şi a participării efective a acestor persoane în viaţa comunităţii. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 583/C+C/2004, Tribunalul Vrancea − Secţia Comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Cereal Prod” − S.A. din Focşani cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva Procesului-verbal de control din 26 septembrie 2003, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea − Direcţia Controlului Fiscal. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 102/1999 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a). În opinia sa, prevederile legale ce fac obiectul excepţiei „creează în sarcina angajatorilor cu peste 100 de angajaţi o sarcină contributivă sporită, discriminatorie în raport cu angajatorii cu mai puţin de 100 de angajaţi”. De asemenea, critica sa are în vedere şi faptul că art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 se aplică şi angajatorilor cu peste 100 de angajaţi, dar care desfăşoară o activitate care, prin natura sa, nu permite angajarea unor persoane cu handicap. În fine, autorul excepţiei susţine că „stabilirea unor sarcini fiscale sau contributive în funcţie de un anumit număr de salariaţi, stabilit arbitrar, creează inechităţi care nu respectă principiile statuate la art. 135 alin. (1) referitoare la concurenţă [...] şi la alin. (2) lit. a)”. 

Judecătoria Gherla apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate urmăresc să garanteze drepturile persoanelor cu handicap, consacrate în art. 50 din Constituţie, fără a aduce atingere proprietăţii private sau principiilor economiei de piaţă. De asemenea, aminteşte că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 139 alin. (1), „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate. Astfel, în opinia sa, prevederile legale criticate nu aduc atingere proprietăţii private sau principiilor economiei de piaţă, ci reprezintă „o măsură pe care statul, în condiţiile art. 135 alin. (2) din Constituţie, a înţeles să o ia în realizarea interesului public”. În acelaşi timp, aceste texte de lege reflectă preocuparea statului de a asigura o protecţie socială reală pentru anumite persoane care sunt apte de muncă, preocupare ce vine în întâmpinarea cerinţelor art. 41 alin. (1) şi (2) şi ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. În acest sens, apreciază că este şi Decizia nr. 91/1998, prin care Curtea Constituţională a statuat că, „potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, statul are obligaţia să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze”. 

Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999. Motivând acest punct de vedere, arată că dispoziţiile legale criticate „reprezintă opţiunea legiuitorului de asigurare a unei politici naţionale de egalitate a şanselor, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii”. De asemenea, aminteşte că, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite prin lege. În consecinţă, consideră că prevederile legale care fac obiectul excepţiei nu contravin regulii constituţionale potrivit căreia proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal şi nici principiilor economiei de piaţă, consacrate în Constituţie. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 29 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

Aceste texte de lege au următoarea redactare:

− Art. 42: „(1) Persoanele juridice care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. 

(2) Persoanelor cu handicap angajate cu contract individual de muncă li se asigură toate adaptările şi înlesnirile necesare pentru înlăturarea oricăror impedimente în activitatea pe care o desfăşoară.”;

− Art. 43: „(1) Persoanele juridice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligaţia de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap. 

(2) Sunt exceptate de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă repartizarea de persoane cu handicap.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie, care au următorul conţinut:

− Art. 44. alin. (2): „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.”;

− Art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a): „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin art. I pct. 15 şi 16 din Legea nr. 343/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 15 iulie 2004, păstrându-se, în esenţă, soluţia legislativă criticată. În noua lor redactare, art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 au următorul conţinut:

− Art. 42. „(1) Agenţii economici care au cel puţin 75 de angajaţi, precum şi autorităţile şi instituţiile publice care au cel puţin 25 de funcţii contractuale, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi, respectiv din numărul de funcţii contractuale prevăzute în statul de funcţii. 

(2) Persoanelor cu handicap angajate cu contract individual de muncă li se asigură toate adaptările şi înlesnirile necesare pentru înlăturarea oricăror impedimente în activitatea pe care o desfăşoară.”;

− Art. 43: „(1) Agenţii economici, autorităţile şi instituţiile publice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligaţia de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap. 

(2) Sunt exceptaţi de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) agenţii economici, autorităţile şi instituţiile publice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective şi că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.”

Analizând aceste prevederi legale, Curtea observă că acestea nu reprezintă, în fapt, altceva decât o concretizare la nivel legislativ a obligaţiei pe care Legea fundamentală o pune în sarcina statului prin prevederile art. 50 în vederea asigurării unei protecţii speciale pentru persoanele cu handicap. În virtutea acestor dispoziţii constituţionale, statul nu numai că poate, dar este obligat să adopte o poziţie activă, de natură „să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii”. Venind în întâmpinarea acestor exigenţe constituţionale, legiuitorul a considerat necesar ca, prin dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, să adopte măsuri concrete pentru asigurarea şanselor persoanelor cu handicap în exercitarea dreptului la muncă. În acest context, Curtea apreciază că argumentele autorului excepţiei referitoare la contrarietatea dintre art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 şi prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate nu pot fi reţinute. 

Astfel, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Această prevedere permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor decât cel de proprietate într-o interpretare sistematică a Constituţiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 30 din 6 aprilie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 18 aprilie 1994. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate „creează în sarcina angajatorilor cu peste 100 de angajaţi o sarcină contributivă sporită, discriminatorie în raport cu angajatorii cu mai puţin de 100 de angajaţi”, încălcând astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2), Curtea observă că definirea domeniului de aplicare a unei legi şi crearea unor regimuri juridice speciale, în funcţie de anumite situaţii obiective avute în vedere, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, pe care instanţa de contencios constituţional nu îl poate controla. 

De asemenea, Curtea nu poate reţine nici criticile ce vizează aplicarea art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 angajatorilor cu peste 100 de angajaţi, dar care desfăşoară o activitate care, prin natura sa, nu permite angajarea unor persoane cu handicap, atât timp cât, prin noua sa redactare, art. 43 alin. (2) exceptează de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) pe acei agenţi economici care fac dovada că au solicitat trimestrial la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective şi că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării. 

În final, examinând susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), Curtea apreciază că nici acestea nu pot fi reţinute. Astfel, aşa cum Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 91 din 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 10 iulie 1998, statul are obligaţia, în virtutea art. 135 alin. (2) din Constituţie, „să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze”. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cereal Prod” − S.A. din Focşani în Dosarul nr. 583/C+C/2004 al Tribunalului Vrancea − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2004.