Decizia Curţii Constituţionale nr. 471/2003

M. Of. nr. 64 din 26 ianuarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 471

din 9 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (8) şi art. 56 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) liniuţa a 11-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (8) şi art. 56 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) liniuţa a 11-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu  modificări  şi  completări  prin  Legea  nr.  523/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Oil D. Negru Company” − S.R.L. din Frasin în Dosarul nr. 774/2003 al Judecătoriei Suceava.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât, cu privire la constituţionalitatea prevederilor de lege criticate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii care îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

C U R T E A,

având  în  vedere  actele  şi  lucrările  dosarului,  reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 774/2003, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (8) şi art. 56 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) liniuţa a 11-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Oil D. Negru Company” − S.R.L. din Frasin într-o cauză având ca obiect plângerea contravenţională formulată de această societate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

În motivarea excepţiei se susţine că prevederile de lege criticate sunt în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 134 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 135 alin. (1) şi (6) şi art. 150 din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie. În acest sens, se arată că dispoziţiile art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001, care prevăd obligativitatea utilizării documentelor fiscale speciale pentru transportul uleiurilor minerale, este de natură a îngrădi libertatea comerţului, iar aplicarea lor vădit excesivă lezează proprietatea privată prin măsuri nelegale ce duc la naţionalizarea bunurilor prin confiscări ilicite. Se consideră, de asemenea, ca fiind inadmisibilă şi neconstituţională „confiscarea unor bunuri proprietate privată pentru simplul motiv că agentul în cauză foloseşte în activitatea sa formulare tipizate în vigoare, în condiţiile în care peste actul normativ în cauză se suprapune alt act normativ ce stabileşte utilizarea unor alte formulare, atât timp cât vechiul act normativ nu este abrogat.” Se invocă şi contrarietatea prevederilor art. 32 alin. (8) din ordonanţa criticată cu art. 1 din primul Protocol adiţional al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

În legătură cu dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. m) şi alin. (2)  liniuţa  a  11-a  din  Ordonanţa  de  urgenţă  a Guvernului nr. 158/2001 se susţine, în esenţă, că acestea „reprezintă un atentat evident la norma constituţională prevăzută în art. 135 şi 134 alin. (2), cât şi la prevederile art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O. şi constituie apanajul unor confiscări ilegale a proprietăţii private prin statuarea unor sancţiuni exagerate, aberante, în raport cu pericolul social al folosirii sau nefolosirii unor documente fiscale acceptate, uzuale şi care sunt necesare doar pentru justificarea legalităţii operaţiunilor comerciale efectuate”.

Judecătoria Suceava apreciază că prevederile vizate de excepţia de neconstituţionalitate nu contravin normelor şi principiilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia, întrucât ele „urmăresc întărirea disciplinei financiare, iar stabilirea obligaţiilor şi măsurilor criticate de petentă corespunde îndatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată  preşedinţilor  celor  două  Camere  ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În esenţă, se arată următoarele: textele de lege criticate urmăresc, conform art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; folosirea de către agenţii economici a unor documente speciale nu este de natură să limiteze libertatea acestora de a contracta şi de a-şi promova interesele în activitatea lor; sancţiunea confiscării nu reprezintă o atingere adusă dreptului de proprietate al contravenientului, ci este consecinţa încălcării unei norme legale; stabilirea limitelor sancţiunii este de competenţa legiuitorului şi nu ţine de constituţionalitatea textului ce face obiectul analizei; libertatea comerţului, în sensul art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, nu înseamnă un comerţ fără reguli; impunerea folosirii unui tip de document în operaţiunile curente şi sancţionarea neîndeplinirii acestei obligaţii nu reprezintă o violare a proprietăţii private; prevederile convenţionale invocate stabilesc dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor; soluţionarea conflictului temporal de legi este o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate: „stabilesc condiţiile în care se desfăşoară o anumită activitate comercială şi sancţionează nerespectarea acestora cu amendă şi confiscarea cantităţilor de produse astfel comercializate, precum şi confiscarea veniturilor obţinute din vânzarea produselor; instituie măsuri menite să asigure funcţionarea economiei, funcţionalitate ce nu poate fi concepută în afara legalităţii; confiscarea, ca sancţiune contravenţională complementară, priveşte bunurile care au un caracter ilicit şi care, potrivit art. 41 alin. (8) din Constituţie, pot fi confiscate în condiţiile legii; dispoziţiile art. 150 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât ele vizează conflictul între aceasta şi lege, iar nu între două acte normative cu aceeaşi forţă juridică; pretinsa încălcare a prevederilor art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi reţinută, întrucât textele de lege criticate stabilesc condiţiile în care se  comercializează  anumite  produse,  iar  confiscarea priveşte bunurile care nu au o provenienţă licită.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile  de  lege  criticate,  raportate  la  prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (1) şi (8) şi art. 56 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) liniuţa a 11-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, prevederi care au următorul cuprins:

„− Art. 32 alin. (1) şi (8): „(1) Pentru toate livrările şi transferurile de produse prevăzute la art. 26 alin. (2), efectuate de către agenţi economici producători interni, procesatori, importatori şi comercianţi în sistem angro de astfel de produse, se vor utiliza în mod obligatoriu, după caz, facturi fiscale speciale sau avize speciale de însoţire a mărfii. […];

(8) Fiecare transport de uleiuri minerale va fi însoţit în mod obligatoriu de documentele prevăzute la alin. (1). În lipsa acestor documente se consideră că marfa are provenienţă ilicită.”;

− Art. 56 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) liniuţa a 11-a: „(1) Constituie contravenţii următoarele fapte: [...];

m) neutilizarea documentelor fiscale speciale; [...]

(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu  modificările  şi  completările  ulterioare,  contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: [...]

− cu amendă de la 1.500.000.000 lei la 2.000.000.000 lei, confiscarea cantităţilor de produse astfel comercializate şi confiscarea veniturilor obţinute din vânzarea produselor, cea de la litera m);”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile de lege criticate contravin art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 135 alin. (1) şi (6) şi art. 150 din Constituţie. La data pronunţării prezentei decizii, potrivit Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, art. 134 şi art. 135 au fost modificate şi completate, iar potrivit Constituţiei României, republicate, cu reactualizarea denumirilor şi o nouă numerotare a textelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) a devenit art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), art. 135 alin. (1) şi (6) a devenit art. 136 alin. (1) şi (5), iar art. 150 a devenit art. 154. Prevederile constituţionale menţionate au următorul conţinut:

− Art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”

− Art. 136 alin. (1) şi (5): „(1) Proprietatea este publică sau privată. [...]

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

− Art. 154: „(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.

(2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea  legislaţiei  cu  prezenta  Constituţie  şi  va  face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.”

Autorul excepţiei susţine că sunt încălcate, de asemenea, prevederile art. 17 „Interzicerea abuzului de drept” din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 „Protecţia proprietăţii” din primul Protocol adiţional la convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

În esenţă, în opinia autorului excepţiei, instituirea prin textele de lege criticate a prezumţiei de provenienţă ilicită a transporturilor de uleiuri minerale neînsoţite de facturi fiscale speciale sau avize speciale, precum şi a sancţiunii confiscării cantităţilor de produse astfel comercializate şi a veniturilor obţinute din vânzarea lor, încalcă dispoziţiile constituţionale privitoare la economia de piaţă şi la proprietatea privată.

Curtea Constituţională constată că prevederile art. 32 alin. (8) şi ale art. 56 alin. (2) liniuţa a 11-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în cauze în care, cu o motivare asemănătoare celei din prezentul dosar, se invoca însă încălcarea prevederilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, referitoare la prezumţia de dobândire licită a averii şi la posibilitatea confiscării, în condiţiile legii, a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 105 din 11 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 8  aprilie 2003, s-a constatat că aceste prevederi  de  lege  sunt  constituţionale.  Pentru  a  pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin transportul uleiurilor minerale fără documentele prevăzute de lege − facturi fiscale speciale de însoţire a mărfii − se încalcă o normă legală care reglementează regimul juridic special al produselor supuse accizelor, autorul săvârşind astfel o contravenţie, ceea ce constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumţiei generale de dobândire licită a averii. Curtea a statuat că „o altfel de interpretare ar duce la concluzia eronată că proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiţii, inclusiv când legea este încălcată. În consecinţă, art. 32 alin.  (8)  teza  a  doua  din  Ordonanţa  de  urgenţă  a Guvernului nr. 158/2001, stabilind o prezumţie specială cu privire la provenienţa unor bunuri în condiţiile nerespectării legii care reglementează regimul juridic special al acestora, nu încalcă prezumţia generală de dobândire licită a averii, instituită de art. 41 alin. (7) al Constituţiei.”

În ceea ce priveşte prevederile art. 56 alin. (2) liniuţa a 11-a din ordonanţa criticată, s-a reţinut că ele sunt conforme dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate, care nu exclud posibilitatea confiscării, în condiţiile legii, a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, în această categorie urmând să fie incluse şi bunurile vizate de textul de lege contestat.

Prin aceeaşi decizie s-a constatat şi conformitatea acestor prevederi de lege cu dispoziţiile art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Într-adevăr, deşi, cum s-a arătat, în prezenta cauză, se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 135 „Economia” şi ale art. 136 „Proprietatea”, conţinutul criticilor formulate priveşte, în esenţă, aceleaşi aspecte care au motivat excepţiile anterior soluţionate de Curte prin raportare la texte din Constituţie care dispun cu privire la proprietatea privată, prezumţia generală de dobândire licită a bunurilor şi posibilitatea confiscării, în condiţiile legii, a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. Aşa fiind, cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 105 din 11 martie 2003 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale. Aşadar, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (8) şi ale art. 56 alin. (2) liniuţa a 11-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, urmează să fie respinsă.

În plus, în acest dosar, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă şi încălcarea art. 154 din Constituţie, republicată, şi a art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În legătură cu aceste susţineri, Curtea constată că nici art. 154 din Constituţie, republicată, referitor la „Conflictul temporal de legi” şi nici art. 17 din convenţie, care conţine dispoziţii privind abuzul de drept, nu sunt incidente în cauză, critica urmând să fie respinsă.

Excepţia de neconstituţionalitate priveşte şi art. 32 alin. (1)  din  Ordonanţa  de  urgenţă  a  Guvernului nr. 158/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, care prevede că „Pentru toate livrările şi transferurile de produse prevăzute la art. 26 alin. (2), efectuate de către agenţi economici producători interni, procesatori, importatori şi comercianţi în sistem angro de astfel de produse, se vor utiliza în mod obligatoriu, după caz, facturi fiscale speciale sau avize speciale de însoţire a mărfii”, precum şi art.  56  alin.  (1)  lit.  m)  din  aceasta,  potrivit  căruia „Constituie contravenţii următoarele fapte: [...]; m) neutilizarea documentelor fiscale speciale”, invocându-se încălcarea aceloraşi  dispoziţii  din  Constituţie  şi  din  documentele internaţionale menţionate.

În legătură cu acestea, Curtea constată că argumentele anterior înfăţişate justifică şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (1) lit. m) din ordonanţa criticată. De altfel, în realitate, motivarea formulată priveşte modul lor de aplicare, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (8) şi art. 56 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) liniuţa a 11-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Oil D. Negru Company” − S.R.L. din Frasin în Dosarul nr. 774/2003 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2003.