Decizia Curţii Constituţionale nr. 46/2004

M. Of. nr. 140 din 17 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 46

din 3 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Paula C. Pantea − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Cao Koufang în Dosarul nr. 2.428/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece textul criticat nu reglementează în domeniul proprietăţii şi, ca atare, nu înfrânge prevederile constituţionale privitoare la dreptul de proprietate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.428/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003.

Excepţia a fost ridicată de reclamanta Cao Koufang în dosarul  cu  numărul  de  mai  sus,  având  drept  obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât termenul de 5 zile prevăzut de art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 aduce atingere dreptului de proprietate privată, având în vedere că se află în imposibilitate de a lua măsurile necesare în vederea încheierii actelor de dispoziţie cu privire la bunurile sale mobile şi imobile pe care le-a dobândit în România ca urmare a unei activităţi comerciale. Termenul contestat este susceptibil de a prejudicia chiar interesele statului român sau ale altor persoane fizice şi juridice prin imposibilitatea achitării debitelor sau obligaţiilor ce cad în sarcina străinului obligat să părăsească teritoriul României.

De asemenea, autoarea excepţiei consideră că în mod greşit i s-au aplicat prevederile legale criticate, în condiţiile în care străinilor care au făcut investiţii în România li se aplică prevederile art. 80 alin (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, conform cărora termenul în care este obligat să părăsească teritoriul ţării este de 3 luni şi nu de 5 zile.

Autoarea excepţiei susţine că ar trebui eliminată sintagma „sau a cărui şedere a devenit ilegală”, deoarece lasă loc unor interpretări abuzive. Pentru a fi constituţional, textul contestat ar trebui să prevadă în mod expres că este aplicabil numai străinilor care nu au investiţii sau proprietăţi în România sau celor care nu au datorii la bugetul de stat ori obligaţii de altă natură.

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu înfrâng prevederile constituţionale invocate.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu  dispoziţiile  art.  18¹ din  Legea  nr.  35/1997,  cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece susţinerile autorului privitoare la modul de interpretare şi aplicare a legii nu pot constitui obiect al controlului de neconstituţionalitate. De asemenea, instanţa de contencios constituţional nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică şi nici nu se poate substitui rolului legiuitorului prin adăugarea unor noi prevederi.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea textului contestat faţă de prevederile art. 53 din Constituţie, republicată, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu conţin nici un fel de restrângeri ale exerciţiului unor drepturi pentru străini.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere emis de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003, şi are următorul conţinut:

Art. 80 alin. (1) lit. a): „Dispoziţia de părăsire a teritoriului României constituie decizia Autorităţii pentru străini sau a formaţiunilor  sale  teritoriale,  care  obligă  un  străin  să părăsească teritoriul României într-un termen stabilit, după cum urmează:

a) străinul căruia i s-a anulat sau revocat viza, precum şi cel care a intrat ilegal pe teritoriul României sau a cărui şedere a devenit ilegală, în termen de maximum 5 zile.”

Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2) teza întâi şi alin. (7) teza întâi, ale art. 49 din Constituţia României, precum şi ale art. 1 alin. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, Constituţia a fost republicată în Monitorul  Oficial  al  României,  Partea  I,  nr.  767  din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi, alin. (2) teza întâi şi alin. (8) teza întâi şi art. 53, cu următorul conţinut:

Art. 44 alin. (1) teza întâi, alin. (2) teza întâi şi alin. (8) teza întâi: „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. [...]

Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]

Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. [...]”

Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Art. 1 alin. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Orice persoană fizică sau juridică  are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitatea publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. […]”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţia legală criticată nu constituie o reglementare în domeniul dreptului de proprietate, neputându-se reţine, în consecinţă, că ar încălca principiul constituţional al garantării acestui drept.

Tot astfel, nu se poate reţine că aplicarea prevederilor art.  80  alin.  (1)  lit.  a)  din  Ordonanţa  de  urgenţă  a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul  străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, ar avea ca rezultat încălcarea dreptului de proprietate al străinilor cărora li se cere să părăsească teritoriul României, în sensul afirmat de autoarea excepţiei, întrucât nimic nu-i împiedică pe aceştia să-şi rezolve problemele legate de dreptul lor de proprietate în limitele de timp pentru care li s-a acordat viza sau chiar în termenul prevăzut de textul citat.

În ceea ce priveşte cererea autoarea excepţiei de a elimina din textul legii sintagma sau a cărui şedere a devenit ilegală, deoarece lasă loc unor interpretări abuzive Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se poate pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) şi al art. 44 alin. (1) teza întâi, alin. (2) teza întâi şi alin. (8) teza întâi şi al art. 53 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Cao Koufang în Dosarul nr. 2.428/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 2004.