Decizia Curţii Constituţionale nr. 465/2003

M. Of. nr. 55 din 22 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 465

din 4 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ELVIMEX GROUP” − S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 5.142/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate au mai fost examinate de Curte. Prin mai multe decizii, excepţia a fost respinsă ca nefondată, iar, în cauză, nu au intervenit elemente noi de natură să modifice această jurisprudenţă.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.142/2003, Tribunalul Bucureşti − Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ELVIMEX GROUP” − S.A. Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 „sunt profund nelegale, încălcând vădit atât textul Constituţiei, cât şi principiile unanim acceptate care stau la baza unui stat de drept”. Se consideră, de asemenea, că „se nesocotesc grosolan principii esenţiale ale dreptului civil român, şi anume retroactivitatea efectelor rezoluţiunii contractelor sinalagmatice, cu corolarul repunerii părţilor în situaţia anterioară: vânzătorul primeşte în patrimoniu valoarea transmisă, fără însă a înapoia contravaloarea primită”, precum şi „caracterul reparatoriu şi nu punitiv al răspunderii contractuale. [Astfel], pe lângă reîntregirea patrimoniului cu bunul vândut, pe lângă nerestituirea bunului pe care l-a primit înapoi, vânzătorul este îndreptăţit să primească din partea cumpărătorului alte valori, fără să se cerceteze dacă aceste sume sunt într-adevăr egale cu prejudiciul suferit”. De asemenea, autorul excepţiei arată că „în dreptul român daunele interese au un caracter reparator şi nu punitiv (caz în care ar însemna să se admită o îmbogăţire fără cauză a vânzătoarei)” şi „este de neconceput ca daunele interese să acopere altceva decât un prejudiciu pe care reclamanta l-a suferit, neputând fi vorba de plata unor sume care să exceadă acest prejudiciu”.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a VI-a comercială, fără să-şi fi formulat opinia asupra excepţiei, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că „autorul excepţiei, în motivarea acesteia, nu precizează care sunt prevederile constituţionale care vin în contradicţie cu art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia este inadmisibilă, „întrucât, aşa cum s-a precizat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 302/2003), instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorului excepţiei pentru a suplini lipsa de motivare a excepţiei, întrucât astfel s-ar încălca regimul constituţional al soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate care prevede ridicarea excepţiei în faţa instanţei de judecată, iar nu examinarea din oficiu de către Curte a constituţionalităţii legilor în vigoare”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25 din 30 ianuarie 2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506 din 12 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002, cu modificările aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 40/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 2 februarie 2003, aprobată prin Legea nr. 198/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 16 mai 2003.

Textul criticat pentru neconstituţionalitate are următorul cuprins:

„(1) În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară Autoritatea va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia.

(1¹) În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorităţii, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:

a) sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale;

b) sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului;

c) sumele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).

(1²) Prevederile alin. (1) şi (1¹) se aplică şi proceselor în curs de judecată având ca obiect desfiinţarea contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.

(2) Pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător, aceasta poate cere instanţei judecătoreşti daune interese.

(3) Stabilirea prejudiciilor şi a întinderii daunelor-interese prevăzute la alin. (2), precum şi a celor provocate Autorităţii se va face, la solicitarea societăţii/Autorităţii, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice şi/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni.

(4) Cheltuielile aferente efectuării expertizei prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de societate sau, după caz, de Autoritate şi vor fi recuperate de la cumpărător.”

Critica de neconstituţionalitate este formulată la modul general, autorul excepţiei limitându-se să arate că „unele dispoziţii ale actului menţionat sunt însă profund nelegale, încălcând vădit atât textul Constituţiei, cât şi principiile unanim acceptate care stau la baza unui stat de drept”. În acelaşi timp, referindu-se la primele două alineate ale textului, autorul excepţiei afirmă că acestea „nesocotesc grosolan principii esenţiale ale dreptului-civil român”, indicând expres dintre acestea „efectele rezoluţiunii contractelor sinalagmatice” şi „caracterul reparatoriu şi nu punitiv al răspunderii contractuale”.

Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a indicat nici în faţa instanţei de judecată textul constituţional considerat a fi încălcat prin dispoziţiile criticate şi nici în ce anume ar consta această încălcare, excepţia fiind, sub aceste aspecte, nemotivată.

Curtea nu poate reţine ca reprezentând motivări în drept ale excepţiei de neconstituţionalitate, referirile autorului excepţiei făcute cu privire la încălcarea „principiilor unanim acceptate care stau la baza unui stat de drept”, fără a fi indicate care sunt acestea.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit, de principiu, că, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, „sesizările adresate Curţii trebuie motivate, ceea ce implică, în mod necesar, invocarea unui temei constituţional pentru contestarea legitimităţii constituţionale a prevederii ce face obiectul sesizării”. În acelaşi timp, Curtea a stabilit că „nu se poate substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea unui anume motiv de neconstituţionalitate”, altminteri, „în cadrul procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, controlul Curţii Constituţionale ar însemna să se exercite nu la sesizare, ci din oficiu, ceea ce contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie [devenit art. 146 lit. d), după revizuirea şi republicarea Constituţiei], care se referă în mod expres la «excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti»”. (A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 5 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 22 aprilie 1998, în care se face trimitere şi la deciziile nr. 338 din 18 iulie 1997 şi nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997 şi, respectiv, nr. 299 din 4 noiembrie 1997).

În ceea ce priveşte referirile făcute de autorul excepţiei la încălcarea unor principii ale Codului civil, acestea nu au relevanţă cu privire la neconstituţionalitatea textului criticat, întrucât această încălcare, chiar dacă ar fi reală, nu ar putea constitui un temei de neconstituţionalitate, ci, cel mult, eventual, ar avea semnificaţia existenţei unor necorelări din legislaţie, a căror înlăturare nu este de resortul justiţiei constituţionale, ci este de competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E :

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ELVIMEX GROUP” − S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 5.142/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2003.