Decizia Curţii Constituţionale nr. 464/2003

M. Of. nr. 3 din 5 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A 

Nr. 464 din 4 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) şi a celor ale art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) şi a celor ale art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Keles Dursun în Dosarul nr. 592/CA/2003 al Curţii de Apel Constanţa − Secţia contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 363C/2003, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Genc Ali Riza în Dosarul nr. 635/CA/2003 al aceleiaşi instanţe.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, având în vedere identitatea de obiect a acestora.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 363C/2003 la Dosarul nr. 362C/2003, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) şi a celor ale art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Se arată că art. 16 din Constituţie are în vedere persoane care au calitatea de cetăţeni români, nefiind aplicabil străinilor. În acest sens este invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodată, se apreciază că prevederile criticate nu contravin nici celorlalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 

Prin încheierile din 12 iunie 2003, pronunţate în dosarele nr. 592/CA/2003 şi nr. 635/CA/2003, Curtea de Apel Constanţa − Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) şi a celor ale art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, excepţie ridicată de Keles Dursun şi, respectiv, Genc Ali Riza.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, identică în ambele dosare, autorii acesteia susţin că prevederile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 18 alin. (1). Potrivit susţinerilor autorilor excepţiei, prevederile criticate din ordonanţa de urgenţă „creează o discriminare evidentă între toţi cetăţenii români şi străini care pot constitui societăţi comerciale cu răspundere limitată potrivit Legii nr. 31/1990, republicată”, întrucât, spre deosebire de cetăţenii români, cei străini „sunt obligaţi pentru prelungirea ulterioară a dreptului de şedere să facă dovada creării a cel puţin 10 locuri de muncă sau aport de capital în valută de cel puţin 50.000 euro − potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sau să prezinte înscrisuri care să ateste venituri personale în cuantum de cel puţin 500 euro lunar obţinute din activităţi desfăşurate pe teritoriul României conform art. 55 alin. (2) lit. d) pct. V”.

O a doua critică de neconstituţionalitate priveşte art. 82 alin. (1) teza finală din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, care, în opinia autorilor excepţiei, ar contraveni dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi ale art. 128 din Constituţie. Se susţine că „dreptul la recurs, ca drept fundamental, este încălcat”, iar sentinţa pronunţată fiind irevocabilă, „părţile nu se pot adresa unei instanţe superioare printr-o cale ordinară de atac cu scopul casării pentru eventualele motive de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond”. De asemenea, în motivarea excepţiei se mai arată că „exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai în situaţii limitativ prevăzute, ceea ce intră în contradicţie cu dispoziţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, care nu este o lege”, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 49 din Constituţie.

Curtea de Apel Constanţa − Secţia contencios administrativ apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. Se consideră de către instanţă că „excepţia invocată apare ca neîntemeiată, cât timp dispoziţiile ordonanţei nu contravin principiului egalităţii, căci egalitatea între cetăţeni nu împiedică stabilirea unor restricţii sau limitări ale drepturilor”. Totodată, se precizează că art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 vizează „modalitatea de prelungire a dreptului de şedere temporară în România a străinului care a intrat în ţară în scopul desfăşurării activităţii comerciale şi care trebuie să facă dovada că într-adevăr este interesat de o reală investiţie, de o activitate comercială prosperă, şi nu de a se folosi de acest scop doar pentru a locui în România”.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) teza finală, instanţa consideră că „nici acest text nu vine în contradicţie cu normele constituţionale”, întrucât „accesul liber la justiţie nu are semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, legiuitorul fiind cel care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite”. De asemenea, instanţa arată că nici o reglementare internaţională nu impune „un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

În esenţă, cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, se arată că art. 16 din Constituţie nu este aplicabil cauzelor referitoare la străini, întrucât acest text are în vedere persoane care au calitatea de cetăţeni români. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Se apreciază că prevederile criticate sunt în concordanţă cu art. 18 alin. (1) din Constituţie, iar, raportat la art. 49 din Constituţie, acestea „nu conţin restrângeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru străini”.

Referitor la invocarea încălcării art. 128 din Constituţie prin art. 82 alin. (1) teza finală din ordonanţa de urgenţă, Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că „accesul la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac” şi că „art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac”. În susţinerea acestor opinii, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ca şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin hotărârea pronunţată în cauza „Golder împotriva Regatului Unit”, 1975, a statuat că „Dreptul de acces la tribunale [...] nu este absolut”.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate sunt constituţionale.

Se apreciază că art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, faţă de prevederile art. 18 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţie, sunt constituţionale, întrucât „textul de lege criticat nu conţine restrângeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de prelungire a dreptului de şedere temporară în România”. De asemenea, se susţine că „dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor şi a autorităţilor publice în faţa legii, nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la străini”.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) teza finală, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu contravin prevederilor art. 128 din Constituţie, deoarece „reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură”. În acest sens, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) şi cele ale art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003.

Textele criticate pentru neconstituţionalitate au următorul cuprins: 

− Art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV) şi (V): „Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii: [...]

d) cererile pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară trebuie însoţite de următoarele documente: [...]

(IV) documente din care să rezulte că investiţia este concretizată în aport de capital sau transfer de tehnologie, în valoare de cel puţin 70.000 euro ori crearea a 15 locuri de muncă, în cazul acţionarului, şi 50.000 euro ori crearea a cel puţin 10 locuri de muncă, în cazul asociatului;

(V) documente care să ateste venituri personale în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, în cazul acţionarului, şi 500 euro lunar, în cazul asociatului, obţinute din activitatea desfăşurată pe teritoriul României.”;

− Art. 82 alin. (1): „Dispoziţia de părăsire a teritoriului poate fi atacată în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la Curtea de Apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află formaţiunea teritorială care a emis dispoziţia de părăsire a teritoriului. Sentinţa instanţei este definitivă şi irevocabilă.”

În esenţă, critica de neconstituţionalitate se bazează pe susţinerea că dispoziţiile vizate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 18 alin. (1) privind cetăţenii străini, precum şi pe cele ale art. 49, devenit după revizuirea şi republicarea Constituţiei art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Cu referire la dispoziţiile art. 82 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, este invocată şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 128, devenit art. 129, privind folosirea căilor de atac.

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, după revizuirea şi republicarea Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, au următorul cuprins: 

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 18 alin. (1): „Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 129: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

1. Examinând susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, care reglementează condiţiile prelungirilor ulterioare ale dreptului de şedere temporară a străinilor în România, sunt neconstituţionale deoarece ar încălca principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi pe cel privind protecţia străinilor, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă criticată nu sunt aplicabile decât străinilor, însuşi actul normativ vizat având ca obiect reglementarea regimului acestora, ceea ce exclude orice posibilitate de comparare cu situaţia cetăţenilor români prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată. Sub acest aspect este evident că prevederile criticate sunt aplicabile, în egală măsură, tuturor străinilor aflaţi în situaţia de a li se prelungi şederea temporară.

Nici încălcarea principiului constituţional privind protecţia străinilor, prevăzut de art. 18 alin. (1), nu poate fi reţinută deoarece nu se poate susţine, în mod raţional, că măsurile instituite ar leza „protecţia generală a persoanelor şi a averilor” de care se bucură străinii şi apatrizii din România. Prin instituirea celor două condiţii legiuitorul a avut în vedere protejarea firească a intereselor economice naţionale şi a forţei de muncă autohtone, ceea ce corespunde obligaţiei ce revine statului, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, republicată.

2. Curtea constată că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, care prevăd că sentinţa curţii de apel prin care se soluţionează cererea de anulare a dispoziţiei de părăsire a teritoriului este definitivă şi irevocabilă.

Aşa cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, republicată, invocat în motivarea excepţiei, text care face referire la „condiţiile legii”, atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege”.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, Curtea reţine că acest text constituţional nu este incident în cauză, întrucât nu se pune problema restrângerii unor drepturi sau a unor libertăţi constituţionale, ci de exercitare a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, care, aşa cum s-a arătat, se poate realiza numai dacă legea o prevede şi numai în condiţiile stabilite de aceasta.

Referitor la afirmaţia că reglementarea criticată a fost stabilită printr-o ordonanţă, iar nu printr-o lege, Curtea reţine că, potrivit art. 115 din Constituţie, republicată, în virtutea delegării legislative, ordonanţele emise de Guvern au aceeaşi forţă juridică cu a reglementărilor cuprinse în lege.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)−(V) şi a celor ale art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Keles Dursun în Dosarul nr. 592/CA/2003 al Curţii de Apel Constanţa − Secţia contencios administrativ şi de Genc Ali Riza în Dosarul nr. 635/CA/2003 al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2003.