Decizia Curţii Constituţionale nr. 461/2003

M. Of. nr. 53 din 22 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 461

din 2 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, introdus prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, introdus prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Norecom GmbH IM & Export”, cu sediul ales în municipiul Bucureşti, în Dosarul nr. 9.158/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 − municipiul Bucureşti.

La apel se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât consideră că textele de lege criticate sunt în conformitate cu dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.158/2003, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, introdus prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Norecom GmbH IM & Export”, cu sediul ales în municipiul Bucureşti, într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei se susţine că dispoziţiile art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării contravin dispoziţiilor art. 41 şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. În esenţă, se arată că prin scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar a instituţiei publice deţinătoare de acţiuni la o societate comercială supusă procesului de privatizare se aduce atingere principiului ocrotirii nediscriminatorii a dreptului de proprietate, indiferent de titular. Se mai arată că ocrotirea dreptului de proprietate privată a statului, reprezentat în speţă de acţiunile statului la societăţile comerciale supuse procesului de privatizare, nu trebuie să conducă la „o poziţie privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept privat (...), inclusiv din perspectiva plăţii taxelor de timbru şi a cauţiunilor stabilite de lege drept obligatorii la sesizarea instanţelor judecătoreşti”.

Judecătoria Sectorului 1 − municipiul Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, deoarece „instituie pentru o anumită parte − instituţie publică − o facilitate privind cererile formulate în raport cu celelalte părţi implicate în procesul de privatizare”; în acest mod „proprietatea privată nu este ocrotită în mod egal, ci preferenţial, în funcţie de calitatea uneia dintre părţi”. Mai mult, instanţa de judecată extinde critica de neconstituţionalitate şi prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, fără a arăta însă în ce constă această încălcare.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că scutirea de la plata taxelor de timbru şi a cauţiunilor stabilite de lege pentru sesizarea instanţelor judecătoreşti, a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, precum şi a altor instituţii publice implicate în procesul de privatizare este un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care îl exercită în considerarea unor situaţii determinate, respectiv promovarea interesului general al accelerării procesului de privatizare; mai mult, instituirea acestui regim juridic diferit pentru instituţiile publice implicate în procesul de privatizare se face în aplicarea art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit căruia statul trebuie să asigure „protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”. Se arată că dispoziţiile de lege criticate „nu reprezintă o discriminare în raport cu titularul dreptului de proprietate ci, dimpotrivă, asigură realizarea interesului public, general, de consolidare a economiei de piaţă, prin accelerarea procesului de privatizare”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, introdus prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002, articol al cărui conţinut este următorul: „Cererile formulate de instituţia publică implicată în legătură cu calitatea de acţionar la societăţile comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligaţiile decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, cu obligaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotărârilor judecătoreşti şi orice alte acte procedurale efectuate de şi pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii de lege contravin, în ordinea invocării lor, prevederilor art. 41 şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. La data pronunţării prezentei decizii, potrivit Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 9 octombrie 2003, art. 41 alin. (2) a fost modificat şi completat, iar potrivit Constituţiei României, republicată, cu reactualizarea denumirilor şi o nouă numerotare a textelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 41 alin. (2) a devenit art. 44 alin. (2). Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind încălcate au următorul conţinut:

− Art. 44: (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;

− Art. 16 alin. (2): „Nimeni nu este mai presus de lege.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

Prin dispoziţiile de lege criticate se stabileşte scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe a instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare, atunci când acestea formulează cereri în faţa instanţelor de judecată în legătură cu situaţiile expres menţionate în text. În esenţă, autorul excepţiei consideră că această reglementare încalcă, în ordinea invocării, art. 44 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că aduce atingere principiului ocrotirii în mod egal de lege a dreptului de proprietate privată, indiferent de titular, şi conduce la „o poziţie privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept privat (...), inclusiv din perspectiva plăţii taxelor de timbru şi a cauţiunilor stabilite de lege drept obligatorii la sesizarea instanţelor judecătoreşti”.

În legătură cu aceste aspecte, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că exonerarea de la obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, a cărui exercitare nu afectează nici dreptul de proprietate privată, nici egalitatea în faţa legii.

Astfel, prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 5 martie 2001, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, prevederi care stabilesc, de asemenea, scutiri de taxe judiciare de timbru, a statuat: „instituirea de către legiuitor a unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constituţie, «Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege», fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi”.

Tot astfel, prin Decizia nr. 91 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, modificată, prin care se stabilesc taxe judiciare de timbru pentru unele acţiuni şi cereri adresate instanţei de judecată şi în legătură cu care se susţinea, ca şi în prezenta cauză, încălcarea dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 41 din Constituţie (devenit art. 44), Curtea Constituţională a statuat că „instituirea taxei de timbru nu afectează existenţa dreptului de proprietate şi nici protecţia acestuia”. Rezultă că nici scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe, astfel cum este reglementată de textul de lege criticat, nu este contrară prevederilor art. 44 din Constituţie, republicată.

Aşa fiind, întrucât în cauză nu au fost formulate argumente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior îşi menţin valabilitatea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, introdus prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Norecom GmbH IM & Export”, cu sediul ales în municipiul Bucureşti, în Dosarul nr. 9.158/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 − municipiul Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2003.