Decizia Curţii Constituţionale nr. 460/2003

M. Of. nr. 70 din 28 ianuarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 460

din 2 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 5 al lit. B din anexa nr. 5 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, prevederi introduse prin art. VI pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, aprobată cu modificări prin art. I pct. 12 din Legea nr. 232/2003

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 5 al lit. B din anexa nr. 5 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, prevederi introduse prin art. VI pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, aprobată cu modificări prin art. I pct. 12 din Legea nr. 232/2003. Excepţia a fost ridicată de Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, în Dosarul nr. 7.325/2003 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât consideră că textele de lege criticate sunt în conformitate cu dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.325/2003, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 5 al lit. B din anexa nr. 5 − Terenurile pentru care nu se datorează impozitul şi taxa pe teren − la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, prevederi introduse prin art. VI pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, aprobată cu modificări prin art. I pct. 12 din Legea nr. 232/2003. Excepţia a fost ridicată de Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, într-o cauză având ca obiect anularea unei dispoziţii pe care acesta a emis-o.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate, care prevăd că „terenurile aferente complexurilor hidrotehnice de navigaţie, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv spaţiilor de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare” sunt exceptate de la plata impozitelor şi taxelor, contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2), art. 49 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (2), art. 119 şi art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţia României”, fără a arăta însă în ce constă contrarietatea.

Judecătoria Constanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, cu privire la susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora prevederile de lege criticate contravin autonomiei locale, lezează dreptul de proprietate privată, ocrotit în mod egal de Legea fundamentală, îngrădesc şi încalcă însuşi dreptul consiliului local de a forma bugetul local prin impozite, taxe şi alte venituri, drept prevăzut de art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 189/1998, se arată: art. 49 din Constituţie „se referă în mod evident la restrângerea exerciţiului unora dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, (...) între acestea nefiind inclus dreptul consiliului local de a stabili taxe şi impozite”; restrângerea excepţională a unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului nu are în vedere drepturi derivate, conferite unei structuri administrative; principiul echilibrului şi al echităţii în stabilirea obligaţiilor fiscale se referă la cetăţeni. Se mai arată că exceptarea anumitor categorii de terenuri de la obligaţia de plată a taxei de folosinţă: nu încalcă dreptul de proprietate asupra terenurilor, întrucât, pe de o parte, trebuie să se facă distincţie între dreptul de proprietate şi dreptul de folosinţă, iar pe de altă parte, porturile aparţin domeniului public, conform art. 5 din Legea nr. 18/1991, iar nu proprietăţii private; nu creează discriminare între titularii drepturilor de proprietate, deoarece textul criticat are în vedere terenurile, nu agenţii economici, subiecţi de drept fiscal; se circumscrie interesului economic naţional al României, scopul fiind acela de a încuraja iniţierea şi dezvoltarea unor activităţi comerciale potenţial producătoare de venituri mari în aceste zone. În sfârşit, se arată că „principiul autonomiei locale, sub aspect financiar, presupune subordonarea faţă de lege şi faţă de politica economiei naţionale, astfel încât măsurile luate de autorităţile publice locale să nu contravină legii sau interesului economic naţional stabilit la un moment dat printr-o politică economică naţională”, iar consiliile locale nu au dreptul de a legifera decât în condiţiile şi limitele fixate de lege, întrucât „autonomia locală nu presupune şi autonomia legislativă”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare art. 119 din Constituţie, ci, dimpotrivă, conform art. 138 alin. (2) din aceasta, stabilesc categoriile de impozite locale şi limitele în care autorităţile administraţiei publice locale prevăd, în concret, nivelul lor. Arată că alin. (1) al art. 138 şi art. 41 alin. (2) din Constituţie nu sunt relevante în cauză. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2), consideră că „stabilirea prin lege sau alte acte normative cu putere de lege a impozitelor şi taxelor locale nu poate conduce la o aşezare injustă a impunerilor, ci, dimpotrivă, asigură limite uniforme pentru stabilirea acestor categorii de impozite şi taxe, care sunt de natură să preîntâmpine anumite exagerări sau chiar abuzuri.” În sfârşit, arată că susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat încalcă dreptul autorităţii publice locale de a stabili impozite şi taxe locale şi de a aproba bugetul local în temeiul Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice nu poate fi acceptată, întrucât controlul conformităţii dintre diferite dispoziţii legale nu poate face obiectul contenciosului constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile pct. 5 al lit. B din anexa nr. 5 „Terenurile pentru care nu se datorează impozitul şi taxa pe teren” la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, prevederi introduse prin art. VI pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, aprobată cu modificări prin art. I pct. 12 din Legea nr. 232/2003, prevederi al căror conţinut este următorul: „terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigaţie, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare”.

În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi de lege sunt contrare art. 41 alin. (2), art. 49, art. 53 alin. (2), art. 119 şi art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţie. La data pronunţării prezentei decizii, potrivit Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, art. 41 alin. (2), art. 49 şi art. 119 au fost modificate, iar potrivit Constituţiei României, republicată, cu reactualizarea denumirilor şi o nouă numerotare a textelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 41 alin. (2) a devenit art. 44 alin. (2), art. 49 a devenit art. 53, art. 53 alin. (2) a devenit art. 56 alin. (2), art. 119 a devenit art. 120 şi art. 138 alin. (1) şi (2) a devenit art. 139 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Aceste dispoziţii constituţionale prevăd:

− Art. 44 alin. (2): „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile pevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 56 alin. (2): „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.”;

− Art. 120: „(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.”;

− Art. 139 alin. (1) şi (2): „(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

Dispoziţiile de lege criticate exceptează de la plata impozitului şi a taxei de teren terenurile aferente complexelor hidrotehnice de navigaţie, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi spaţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurilor aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare. Autorul excepţiei consideră că prin această reglementare sunt încălcate dispoziţiile constituţionale privitoare la ocrotirea şi garantarea proprietăţii private, restrângerea exerciţiului unor drepturi, contribuţiile financiare şi principiul autonomiei locale, fără a argumenta însă în ce constă această încălcare.

Analizând dispoziţiile pct. 5 al lit. B din anexa nr. 5 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, cu modificările ulterioare, sub aspectul susţinerii privind încălcarea principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 din Constituţie, republicată, Curtea constată că această critică nu poate fi primită. Principiul autonomiei locale nu se poate manifesta decât în limitele stabilite de lege, iar prin ordonanţa criticată, chiar în sensul aplicării acestui principiu, precum şi în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 139 alin. (2), privind stabilirea prin lege a impozitelor şi taxelor locale, se reglementează categoriile de impozite locale şi limitele în care autorităţile administraţiei publice locale pot să prevadă în concret nivelul lor. În temeiul aceloraşi texte din Constituţie, tot prin lege, legiuitorul poate stabili, precum în cauză, categoriile de bunuri ce nu sunt supuse impozitelor sau taxelor locale, fără ca astfel să încalce prevederile constituţionale menţionate.

În legătură cu invocarea încălcării art. 139 alin. (1) din Constituţie, republicată, care dispune cu privire la impozitele, taxele şi alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale, Curtea constată că acest text nu este incident în cauză şi, în consecinţă, critica urmează a fi respinsă. Nu au incidenţă în cauză nici prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, în mod egal de lege, indiferent de titular, întrucât bunurile cu privire la care dispune textul legal criticat constituie, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bunuri aparţinând domeniului public. Aşa fiind, nu poate fi primită nici invocarea încălcării art. 53 din Constituţie, republicată, privind „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”.

În sfârşit, în legătură cu invocarea contrarietăţii dintre dispoziţiile ce fac obiectul controlului de constituţionalitate şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”, Curtea constată că nici această critică nu este întemeiată. Stabilirea prin lege a impozitelor şi taxelor locale nu numai că nu conduce la o aşezare injustă a sarcinilor fiscale, ci, dimpotrivă, asigură limite uniforme pentru stabilirea acestor categorii de impozite şi taxe, de natură să preîntâmpine posibile exagerări sau chiar abuzuri.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 5 al lit. B din anexa nr. 5 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, prevederi introduse prin art. VI pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, aprobată cu modificări prin art. I pct. 12 din Legea nr. 232/2003, excepţie ridicată de Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, în Dosarul nr. 7.325/2003 al Judecătoriei Constanţa.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2003.