Decizia Curţii Constituţionale nr. 452/2003

M. Of. nr. 117 din 10 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 452

din 2 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Fitoplant” − S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 993/2003 al Judecătoriei Galaţi.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 387C/2003.

La apelul nominal este prezentă Societatea Comercială „Fitoplant” − S.R.L. din Galaţi, prin Valentina Cojocaru, director general, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Din oficiu, Curtea ridică problema conexării dosarelor, având în vedere obiectul identic al cauzelor.

Reprezentantul părţii prezente nu se opune conexării cauzelor.

Având cuvântul asupra acestui incident procedural, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.

Curtea, deliberând, decide conexarea Dosarului nr. 387C/2003 la Dosarul nr. 234C/2003, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform căruia „Procedura jurisdicţională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]”, raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o”.

Având cuvântul, partea prezentă solicită admiterea excepţiei, arătând că dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, prin instituirea obligativităţii depunerii unei cauţiuni numai de către persoanele juridice, sub sancţiunea neînregistrării la instanţele judecătoreşti a contestaţiei la executare, contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 coroborat cu art. 20, precum şi art. 41, datorită valorii foarte mari a cauţiunii la care este obligată societatea comercială pentru a se putea adresa justiţiei, cauţiune care depăşeşte valoarea activului net al societăţii. În susţinere depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că textul legal criticat a mai format anterior obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea statuând că acest text este constituţional.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 21 aprilie 2003 şi din 5 iunie 2003, pronunţate în dosarele nr. 993/2003 şi nr. 4.383/2003, Judecătoria Galaţi şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Fitoplant” − S.R.L. din Galaţi şi Societatea Comercială „Diana Prod Com 2001” − S.R.L. Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată, în esenţă, că obligaţia de plată a cauţiunii impuse de textul criticat este de natură să restrângă liberul acces la justiţie, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 21 din Constituţie, coroborate cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, susţin autorii excepţiei, dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 contravin şi prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât, prevăzându-se obligaţia de plată a cauţiunii numai în sarcina persoanelor juridice, rezultă o discriminare a acestora în raport cu persoanele fizice, în privinţa ocrotirii dreptului de proprietate.

Judecătoria Galaţi consideră că stabilirea unei obligaţii la plata cauţiunii numai în sarcina persoanelor juridice, cu excluderea persoanelor fizice, creează un tratament juridic diferenţiat nejustificat, încălcându-se astfel principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie, şi astfel se condiţionează accesul liber la justiţie.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia este întemeiată parţial. Astfel, în opinia instanţei, art. 127 alin. (1) din textul contestat este constituţional, întrucât instituirea obligativităţii depunerii cauţiunii reprezintă atât o dovadă a solvabilităţii debitorului, cât şi o garanţie a exercitării căii de atac cu bună-credinţă în condiţiile existenţei unui titlu executoriu împotriva sa. În ceea ce priveşte obligativitatea acesteia numai pentru persoanele juridice, instanţa de judecată consideră că se instituie un tratament juridic diferenţiat, astfel încât se creează unui debitor o situaţie mai împovărătoare sau mai favorabilă faţă de alt debitor obligat prin creanţe de aceeaşi natură. De asemenea, se arată că prevederile referitoare la neînregistrarea contestaţiei şi la verificarea formală a cuantumului cauţiunii sunt neconstituţionale, deoarece contravin principiului liberului acces la justiţie, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că instituirea prin textul criticat a cauţiunii în cuantum de 20% din valoarea sumei datorate nu aduce atingere principiului liberului acces la justiţie, ci constituie o garanţie în vederea evitării abuzurilor de drept şi a exercitării contestaţiei la executare cu rea-credinţă, situaţii ce pot duce la tergiversarea soluţionării cauzelor şi, implicit, la amânarea realizării creanţelor bugetare. Se arată că obligativitatea depunerii cauţiunii nu afectează nici principiul ocrotirii în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, ci reprezintă o procedură specială, instituită în realizarea interesului general privind recuperarea banilor publici, fiind în concordanţă cu prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, privind obligativitatea cetăţenilor de a plăti taxe şi impozite, precum şi cu cele ale art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, referitoare la obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

Avocatul Poporului, de asemenea, apreciază excepţia ca neîntemeiată, deoarece condiţionarea introducerii contestaţiei la executare de depunerea unei cauţiuni constituie o garanţie a desfăşurării procedurii de executare cu celeritate şi, deopotrivă, un impediment în exercitarea abuzivă a acţiunii cu scopul tergiversării nejustificate a acesteia.

Referitor la aspectul discriminatoriu invocat de autorul excepţiei cu privire la titularii obligaţiei de a achita cauţiunea obligatorie, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 135/1996, prin care s-a statuat că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii juridice care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Şi, în fine, se arată că acest principiu îi are în vedere numai pe cetăţeni, nu şi persoanele juridice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările ulterioare, care au următorul conţinut:

− Art. 127: „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unita tea teritorială a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16, 21 şi 44 din Constituţie, republicată, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, raportate la textele constituţionale invocate în prezenta cauză, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, ca de exemplu Decizia nr. 276 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 1 august 2003, şi Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003.

În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, că această critică este neîntemeiată, întrucât situaţia juridică a persoanelor colective este diferită de cea a persoanelor fizice, astfel încât tratamentul juridic diferit aplicabil − şi anume obligaţia persoanelor juridice, în cazul contestaţiei la executare, de a plăti o cauţiune egală cu 20% din cuantumul sumei datorate, spre deosebire de persoanele fizice care nu au asemenea obligaţie − este justificat în mod obiectiv şi raţional.

Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 21 şi a celor privind dreptul la un „proces echitabil”, Curtea a reţinut că prin reglementarea generică din care fac parte dispoziţiile criticate, şi anume titlul V „Contestaţia la executarea silită”, se asigură accesul la justiţie al persoanelor interesate, iar condiţionarea introducerii contestaţiei la executare, în anumite împrejurări, de plata unei cauţiuni reprezintă − alături de termenul de exercitare şi celelalte condiţii prevăzute de lege − o măsură de asigurare a celerităţii procedurii şi de descurajare a abuzului de drept, condiţionare admisibilă şi rezonabilă.

Pe de altă parte, condiţiile şi termenele introducerii unei căi de atac se circumscriu domeniului procedural, care, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îngrădesc accesul liber la justiţie, prin aceleaşi decizii Curtea a statuat că depunerea cauţiunii stabilite prin art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 are rolul de a frâna acţiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silită, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 21 din Constituţie.

Cu privire la constituţionalitatea instituirii unei cauţiuni, ca o condiţie a sesizării instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, respingându-se susţinerile privind încălcarea dreptului de acces la justiţie.

Totodată s-a statuat că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionări, precum şi că această modalitate de reglementare, care reprezintă o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti şi exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor subiective.

Şi, în fine, prin aceleaşi decizii Curtea a reţinut că pre vederile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu contravin nici art. 41 alin. (2) [devenit art. 44 alin. (2)] din Constituţie, deoarece condiţionarea contestaţiei la executare de depunerea unei cauţiuni nu afectează în vreun fel exercitarea dreptului de proprietate al contestatorului.

Atât considerentele, cât şi soluţiile din aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Fitoplant” − S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 993/2003 al Judecătoriei Galaţi şi de Societatea Comercială „Diana Prod Com 2001” − S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 4.383/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2003.