Decizia Curţii Constituţionale nr. 447/2004

M. Of. nr. 12 din 5 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 447

din 26 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6 şi ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Data Titian − procuror

Daniela Ramona Mariţiu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6 şi ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Promotion As” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.888/2004 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal este prezentă partea Societatea Comercială „Unita” − S.A. − Sucursala Galaţi, prin consilierul juridic Narcis Valentin Maftei, lipsă fiind autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, consilierul juridic solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 s-a instituit o procedură specială, simplificată, pentru recuperarea creanţelor, dispoziţiile de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu principiile constituţionale. De asemenea, se arată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu au relevanţă în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun, fără a îngrădi însă accesul liber la justiţie. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor texte, statuând că ele nu vin în contradicţie cu prevederile Constituţiei.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.888/2004, Tribunalul Bucureşti − Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6 şi ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Promotion As” − S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi cele ale art. 6 sunt neconstituţionale, deoarece permit instanţei să soluţioneze cauza fără a-şi exercita obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor creditoarei şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, fără ca pârâta să poată solicita şi folosi în favoarea sa toate probele pe care le prevede Codul de procedură civilă, contravenindu-se astfel dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, dreptul la apărare, accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil. Se arată că dispoziţiile art. 8 încalcă prevederile art. 16, 20, 21, 24 şi 53, precum şi pe cele ale art. 126 din Constituţie, deoarece prevăd norme procedurale contrare celor prevăzute de Codul de procedură civilă. De asemenea, se încalcă dispoziţiile constituţionale şi prin aceea că ordonanţa care va conţine somaţia de plată poate fi atacată numai cu o acţiune în anulare, iar nu prin recurs.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, procedura somaţiei de plată fiind instituită ca o procedură specială, accelerată, derogatorie de la normele de procedură civilă, în scopul realizării în timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile, ceea ce a determinat şi restrângerea admisibilităţii probelor şi reformularea căilor de atac.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementările cuprinse în Ordonanţa Guvernnului nr. 5/2001 reprezintă o procedură specială de judecată, simplificată şi accelerată pentru realizarea creanţelor certe, lichide şi exigibile care pot fi dovedite ca atare prin înscrisuri, procedură care oferă ambelor părţi posibilitatea de a-şi exercita drepturile în aceleaşi condiţii, fără a se institui vreo discriminare. Dacă în cadrul procedurii somaţiei de plată se folosesc ca dovadă numai înscrisurile, când se sesizează instanţa judecătorească, după caz, de către creditor cu acţiunea de drept comun, sau de către debitor cu cerere în anulare, sau de oricare dintre aceştia cu contestaţie la executare, în apărare se vor putea folosi toate mijloacele legale de probă. Astfel, dispoziţiile criticate sunt în deplină concordanţă atât cu prevederile Constituţiei, cât şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, statuând, prin Decizia nr. 470 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2004, Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, şi Decizia nr. 274 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004, că ele nu contravin nici unui principiu constituţional.

Avocatul Poporului arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, deoarece dispoziţiile criticate reglementează o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri. Mijloacele procedurale speciale puse la îndemâna părţilor, deşi diferă de normele generale ale procedurii civile, sunt aplicabile oricărei persoane aflate în situaţiile menţionate în ipoteza normei legale, fără a fi încălcat principiul fundamental al egalităţii în drepturi.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 din Constituţie, se arată că scopul emiterii Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 a fost tocmai instituirea unei proceduri speciale şi accelerate, pentru a asigura recuperarea într-un termen cât mai scurt a creanţelor, fără a se încălca în nici un fel accesul liber la justiţie. De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate vin în contradicţie cu art. 24 din Constituţie, deoarece exercitarea dreptului la apărare nu este limitată, ci, dimpotrivă, este asigurată şi prin reglementarea posibilităţii de a formula cerere de anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis cererea creditorului, cale de atac în cadrul căreia debitorul poate folosi în apărarea sa toate mijloacele legale de probă, nefiind limitat numai la înscrisuri.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 alin. (1), art. 6 şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, dispoziţii care au următorul conţinut:

− Art. 1. alin. (1): „Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.”;

− Art. 6: „(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată.

(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înţelegerii părţilor.

(4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.”;

− Art. 8: „(1) Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

(3) Abrogat.

(4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 53 şi în art. 126, care au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”;

− Art. 24 alin. (1): „Dreptul la apărare este garantat.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 126: „(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.”

I. Curtea constată că art. I pct. 12 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, a abrogat în mod expres prevederile alin. (3) al art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, soluţia legislativă a art. 8 alin. (3) nefiind preluată în noua reglementare.

Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă „în vigoare”, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) ca inadmisibilă.

II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială, simplificată şi accelerată în materia executării creanţelor, derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia se urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile.

Astfel, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi cele ale art. 6 sunt neconstituţionale, deoarece permit instanţei să soluţioneze cauza doar pe baza susţinerilor creditoarei şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri completate cu explicaţii şi lămuriri date de părţi a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii ce se aplică, potrivit art. 1 alin. (1), doar „creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege (...)”. Întrucât ordonanţa privind somaţia de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ale având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil.

În acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, şi Decizia nr. 434 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004.

De asemenea, Curtea constată că prin Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, şi prin Decizia nr. 332 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14 noiembrie 2003, a statuat că în timpul examinării cererii pentru emiterea ordonanţei cu somaţia de plată, în termenul prevăzut pentru introducerea cererii în anulare, precum şi în tot cursul soluţionării cererii în anulare, debitorul are posibilitatea de a-şi exercita neîngrădit dreptul la apărare, fiind asigurate pentru toate părţile condiţii ca interesele lor legitime să fie realizate în cadrul unui proces echitabil. Posibilitatea exercitării dreptului la apărare de către debitor este asigurată şi prin reglementarea, în art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, a posibilităţii de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 8 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt neconstituţionale în sensul că ordonanţa care va conţine somaţia de plată poate fi atacată numai cu o acţiune în anulare, iar nu prin recurs, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 270 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 25 iulie 2003, Curtea a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă nici un aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nici o normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.

De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, atât în ansamblul său, cât şi asupra dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6 şi art. 8, statuând că acestea sunt constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 173 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 18 iunie 2003, Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, sau Decizia nr. 198 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 19 iunie 2003.

Atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Promotion As” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.888/2004 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

II. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6 şi art. 8 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.