Decizia Curţii Constituţionale nr. 446/2004

M. Of. nr. 15 din 5 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 446

din 26 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Dana Titian − procuror

Daniela Ramona Mariţiu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicată de Silvia Dumitru în Dosarul nr. 2.280/2003 al Tribunalului Constanţa − Secţia civilă.

La apelul nominal este prezentă partea Societatea Comercială „Tomis” − S.A. din Constanţa, prin avocat Daniel Ştefănică, lipsind autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Societăţii Comerciale „Tomis” − S.A. solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, chiar dacă s-ar admite că Legea nr. 22/1969 instituie în sarcina gestionarilor, încadraţi în baza unui contract de muncă, o prezumţie relativă de culpă pentru daunele directe produse în legătură cu munca lor de gestionare în cadrul unităţii unde lucrează, nu s-ar putea spune că instituirea unei asemenea prezumţii contravine prevederilor constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, arată că, prin Decizia nr. 39 din 5 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995, Curtea Constituţională a statuat că scopul legii, în forma rezultată după modificarea ei, este de a proteja în egală măsură ambele forme de proprietate împotriva unor acte prejudiciabile.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispoziţiile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie nu au relevanţă în cauza dedusă controlului. De asemenea, arată că, potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.280/2003, Tribunalul Constanţa − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicată de Silvia Dumitru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie, prin aceea că se instituie în sarcina gestionarilor, încadraţi în baza unui contract de muncă, o prezumţie relativă de culpă pentru daunele din gestiune, chiar dacă gestionarul nu şi-a îndeplinit personal atribuţiile, ci şi-a delegat atribuţiile unui terţ.

Tribunalul Constanţa − Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile criticate trebuie privite în contextul noilor reglementări, şi anume Codul muncii, care a înlocuit răspunderea materială cu o răspundere patrimonială bazată pe principiile răspunderii civile contractuale, dispoziţiile referitoare la decizia de imputare şi angajamentul de plată nemaifiind preluate. Angajarea răspunderii patrimoniale poate fi cenzurată pe cale judecătorească, orice aspect privitor la vinovăţie putând fi analizat de organele competente. De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, că prevederile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie nu pot fi privite ca un obstacol pentru instituirea unei prezumţii de culpă în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că art. 24 din Legea nr. 22/1969 dispune că angajaţii răspund material, potrivit Codului muncii şi prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni. Întrucât prin noul Cod al muncii s-au abrogat reglementările privind răspunderea materială a salariaţilor din vechiul Cod al muncii, rezultă că, în situaţia prevăzută de dispoziţiile de lege criticate, gestionarul are o răspundere integrală patrimonială, potrivit art. 270 şi următorul din noul Cod al muncii, întemeiată pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa, răspundere care se stabileşte numai prin hotărâre judecătorească, pronunţată de către instanţa competentă, în cadrul soluţionării cererii de chemare în judecată formulate de angajatorul păgubit. De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, că prevederile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie nu pot fi privite ca un obstacol pentru instituirea unei prezumţii de culpă în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 23 alin. (11) din Constituţie consacră prezumţia de nevinovăţie exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale, această concluzie rezultând nu numai din reglementarea constituţională care face referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare”, dar şi din economia reglementărilor, prevederile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor ce se referă la libertatea individuală. Aşa fiind, instituirea prin dispoziţiile de lege criticate a răspunderii integrale a gestionarului pentru pagubele cauzate în gestiune şi în cazul în care atribuţiile sale sunt exercitate de un delegat sau de o comisie nu contravine prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, publicată în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 18 noiembrie 1969, modificată şi completată prin Legea nr. 54 din 8 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994.

Textul de lege criticat are următorul conţinut:

− Art. 26: „Gestionarul răspunde integral şi în cazul în care atribuţiile sale fiind exercitate, potrivit dispoziţiilor legale, de un delegat sau de o comisie, se constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în absenţa gestionarului.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (11), ce au următorul conţinut:

− Art. 23 alin. (11): „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 24 din Legea nr. 22/1969, „angajaţii răspund material, potrivit codului muncii şi prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiunii”. Iar, potrivit art. 270 alin. (1) din Codul muncii, „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”.

Drepturile şi îndatoririle, ca şi sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariaţi, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncă. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul dacă acestea s-au produs în legătură cu munca anumitor salariaţi şi din vina acestora se examinează în raport cu sarcinile concrete, prevăzute în contractul individual de muncă, şi cu modul de îndeplinire a acestora.

Aşa fiind, Curtea reţine că, în situaţia reglementată de dispoziţiile criticate, gestionarul răspunde patrimonial pentru o pagubă cauzată în gestiune prin fapte ce nu constituie infracţiune, nefiind vorba, în acest caz, despre o răspundere penală, ci despre o răspundere patrimonială.

În ceea ce priveşte invocarea, de către autorul excepţiei, a principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, Curtea constată că acesta nu poate fi desprins din contextul său constituţional. Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Astfel, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, Curtea Constituţională, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 22/1969, a statuat că art. 23 alin. (11) din Constituţie consacră prezumţia de nevinovăţie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituţionale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare”, dar şi din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la „libertatea individuală”. Aşa fiind, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumţii de vinovăţie în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicată de Silvia Dumitru în Dosarul nr. 2.280/2003 al Tribunalului Constanţa − Secţia Civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.