Decizia Curţii Constituţionale nr. 444/2004

M. Of. nr. 15 din 5 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 444

din 26 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Dana Titian − procuror

Irina Loredana Lăpădat − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Dumitru Brezoianu în Dosarul nr. 3.242/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

La apelul nominal răspund autorul excepţiei, precum şi partea Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, prin consilier juridic Rodica Burduşel.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea acesteia astfel cum a fost formulată prin notele scrise depuse la dosar, arătând că textul de lege criticat încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi dreptul la muncă. Se mai susţine că prin condiţionarea exercitării profesiei de cadru didactic universitar de împlinirea unei anumite vârste, fără a se ţine seama de criteriul competenţei profesionale, este încălcat principiul autonomiei universitare, fiind afectat în ultimă instanţă însuşi procesul de învăţământ.

Partea Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, prin consilier juridic, susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens se arată că textul de lege criticat împiedică derularea normală a procesului de învăţământ în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, prin obligarea cadrelor didactice să-şi înceteze activitatea profesională la o anumită vârstă. Se mai arată că Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, utilizând noţiunea de „autonomie universitară”, are în vedere universitatea ca persoană juridică şi nu corpul profesoral care asigură în fapt realizarea puterii universitare şi care este singurul în măsură să ia decizii în ceea ce îi priveşte pe membrii săi.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate sunt în conformitate cu dispoziţiile constituţional invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.242/LM/2004, Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Dumitru Brezoianu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece creează discriminări între aceştia pe criterii profesionale. De asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1), prin aceea că îngrădeşte dreptul la muncă al cadrelor universitare, interzicând exercitarea profesiei după împlinirea unei anumite vârste.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi în art. 41 alin. (1), fără ca restricţia instituită prin acest text de lege să se încadreze în nici unul dintre cazurile reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 53 din Constituţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece principiul egalităţii în drepturi nu presupune şi uniformitatea de tratament juridic. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, se consideră că dispoziţiie legale criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1), deoarece libertatea în alegerea profesiei şi a meseriei poate fi limitată şi de alte criterii legale, justificate constituţional, cum ar fi starea sănătăţii, vârsta, aptitudinile etc., determinate de specificul profesiei, meseriei ori a locului de muncă.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu contravine în nici un mod egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că, prin natura profesiei, cadrele didactice se află într-o situaţie diferită faţă de persoanele angajate în alte sectoare de activitate, ceea ce justifică aplicarea unui tratament juridic diferit. De asemenea, se mai arată că prin stabilirea unor condiţii de vârstă pentru exercitarea profesiei de cadru didactic nu sunt îngrădite în nici un fel dreptul la muncă şi nici libertatea de alegere a profesiei sau a locului de muncă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 129: „(1) Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani.

(2) La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor, cu excepţiile prevăzute în titlul VIII − Dispoziţii tranzitorii şi finale, care dovedesc competenţă profesională deosebită, pot fi menţinuţi ca titulari în funcţia didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultăţii şi cu aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 16 alin. (1) şi în art. 41 alin. (1) din Constituţie, prevederi care au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1) : „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

− Art. 41 alin. (1): „(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul a limitat exercitarea profesiei de cadru didactic universitar până la împlinirea unei anumite vârste. Această limitare este justificată însă prin natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, respectiv învăţământul, domeniu de interes public, reglementat prin norme de natură a garanta o bună desfăşurare a procesului de învăţământ.

În acest context nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate constituie o imixtiune a legiuitorului în probleme ce ţin de autonomia universitară. În cadrul autonomiei universitare, garantată prin dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Constituţie, revine fiecărei instituţii de învăţământ superior sarcina de a aprecia cu privire la activitatea desfăşurată de fiecare cadru universitar. În acest sens instituţiile de învăţământ superior au posibilitatea conferită de lege de a continua colaborarea cu profesorii universitari pensionaţi, care pot ocupa funcţia de profesor universitar consultant, în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 128/1997, respectiv în condiţiile existenţei avizului consiliului facultăţii şi cu aprobarea senatului universitar.

Nu poate fi primită critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prin discriminarea creată între cadrele didactice universitare şi alte categorii socioprofesionale. În sensul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât situaţia juridică a anumitor categorii de persoane (în speţă profesorii universitari) justifică aplicarea unui regim juridic diferit. Mai mult, criteriul vârstei nu se regăseşte printre criteriile discriminatorii, prin care se încalcă egalitatea între cetăţeni, enumerate în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Constituţie, acesta având în speţă doar natura unei condiţii legale pentru exercitarea unei profesii, aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, respectiv acelora care se încadrează în ipoteza prevăzută de norma juridică.

Cadrele didactice universitare, a căror activitate profesională se desfăşoară pe baza unui contract individual de muncă, se află într-o situaţie diferită de cea a altor categorii socioprofesionale, invocate de autorul excepţiei, de exemplu cele care exercită anumite atribuţii legate de o funcţie publică sau titlu ştiinţific, cum este cazul parlamentarilor, respectiv academicienilor, astfel încât nici sub acest aspect nu poate fi reţinută încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Autorul excepţiei invocă şi încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul îngrădirii dreptului la muncă, prin interzicerea exercitării profesiei după împlinirea unei anumite vârste.

Curtea observă că principiul libertăţii alegerii profesiei, statuat prin dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, nu se referă la obligaţia statului de a garanta efectiv accesul tuturor cetăţenilor la toate profesiile, ci la posibilitatea concretă de alegere pe care o are fiecare cetăţean, în condiţii identice cu cele ale oricărei alte persoane. Cu alte cuvinte alegerea profesiei este liberă din momentul în care condiţiile solicitate pentru respectiva profesie sunt îndeplinite. În acest sens stabilirea unei condiţii de vârstă pentru exercitarea profesiei de cadru didactic universitar reprezintă o condiţie legală aplicabilă tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără discriminare, astfel încât nu se poate susţine că norma legală criticată încalcă principiul constituţional al libertăţii de alegere a profesiei sau a locului de muncă şi nici dreptul la muncă.

În acelaşi timp exercitarea dreptului la muncă trebuie să se facă şi în conformitate cu toate cerinţele instituite prin normele constituţionale. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, Curtea a confirmat existenţa unui drept de diferenţă în materie de vârstă de pensionare şi a reţinut că drepturile fundamentale consacrate de Constituţie nu pot fi privite în mod izolat, ci într-o corelaţie firească, logică. Aşa fiind, prin dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie este consacrat dreptul la pensie ca o formă de realizare a dreptului la asigurări sociale şi ca drept fundamental ce decurge din exercitarea dreptului la muncă. În aceste condiţii, aşa cum s-a arătat în decizia menţionată, dispoziţiile legale trebuie corelate în aşa fel încât să asigure respectarea tuturor drepturilor fundamentale în cauză. Aşadar, sub aspectul menţionat, cele statuate prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Dumitru Brezoianu în Dosarul nr. 3.242/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.