Decizia Curţii Constituţionale nr. 443/2004

M. Of. nr. 1260 din 28 decembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 443

din 26 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, precum şi a prevederilor art. 21 alin. (1¹) şi ale art. 26 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Dana Titian − procuror

Irina Loredana Lăpădat − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi a prevederilor art. 21 alin. (1¹) şi ale art. 26 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eurotrading Chemicals” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.770/2004 al Tribunalului Alba − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere de către autorul excepţiei, prin care acesta solicită amânarea judecării cauzei în vederea pregătirii apărării.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune amânării judecării cauzei.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 499D/2004, având acelaşi obiect ca şi Dosarul nr. 363D/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 3.800/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 363D/2004 şi nr. 499D/2004 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării, pentru aceleaşi considerente. Faţă de aceste susţineri, Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 499D/2004 la Dosarul nr. 363D/2004.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate sunt în conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 10 iunie 2004 şi din 21 iulie 2004, pronunţate în dosarele nr. 1.770/2004 şi nr. 3.800/2004, Tribunalul Alba − Secţia comercială şi de contencios administrativ şi Curtea de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, precum şi a prevederilor art. 21 alin. (1¹) şi ale art. 26 alin. (1²) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale.

Excepţia a fost ridicată, în ambele dosare, de către debitoarea Societatea Comercială „Eurotrading Chemicals” − S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect procedura de lichidare judiciară, potrivit prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, respectiv într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de creditoarele Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), Societatea Comercială „Petrolsub” − S.A. Balc, Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti şi de debitoarea Societatea Comercială „Eurotrading Chemicals” − S.R.L. Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 3.101 din 2 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 9.523/2002.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, contractul de privatizare în care acesta avea calitatea de cumpărător a fost desfiinţat în baza unei simple notificări, cu „excluderea cenzurii instanţelor judecătoreşti”. Se arată că textele de lege criticate încalcă principiul accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, prin instituirea, pe de o parte, a unei „modalităţi de reziliere a contractelor”. De asemenea, se susţine că, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, un contract poate fi denunţat unilateral de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), prin simpla manifestare de voinţă, şi cu stabilirea anticipată a daunelor-interese, fără intervenţia instanţelor de judecată.

În opinia autorului excepţiei, este încălcat şi art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece „părţile din contractele încheiate cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) sunt puse în faţa unei imposibilităţi obiective de a-şi mai putea realiza drepturile”, iar prin aceasta „se aduce atingere în fond însăşi existenţei dreptului.”

Se mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, deoarece textele de lege criticate „creează un regim preferenţial instituţiilor publice şi implicit defavorizează toate celelalte categorii de participanţi la circuitul civil”.

Tribunalul Alba − Secţia comercială şi de contencios administrativ (judecătorul-sindic) consideră excepţia de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării ca fiind neîntemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, întrucât împotriva titlurilor executorii persoanele interesate se pot adresa justiţiei în condiţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Nu sunt incidente dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 53, deoarece acestea se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi ale cetăţenilor, iar nu ale unor societăţi comerciale. De asemenea, se arată că textele de lege criticate sunt conforme cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b).

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1¹) şi ale art. 26 alin. (1²) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, instanţa de judecată apreciază că aceasta este întemeiată, arătând că sunt încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 21 din Constituţie, datorită „lipsei mijloacelor procedurale specifice ale societăţii comerciale cumpărătoare şi stabilirea unilaterală prin actul normativ a dobânzilor şi penalităţilor datorate Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului”.

Curtea de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

În acest sens se arată că, prin reglementarea rezoluţiunii de drept a contractului încheiat de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), pe de o parte, şi cumpărătorul de acţiuni, pe de altă parte, legiuitorul a instituit o procedură de natură a ocoli controlul instanţelor judecătoreşti, fapt ce este incompatibil cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nici o lege nu poate îngrădi dreptul persoanelor de a se adresa justiţiei. Se mai arată că dreptul de acces liber la justiţie nu face parte din categoria drepturilor ce pot fi restrânse prin lege, astfel încât sunt încălcate şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 135 din Constituţie, se apreciază că acestea nu au relevanţă în cauză.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul arată că dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 prevăd modalitatea în care Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, ca instituţie implicată în privatizare şi mandatar al statului în calitatea de acţionar, „se poate reînregistra în societatea privatizată ca urmare a desfiinţării contractului de privatizare” şi, prin urmare, nu sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Se mai arată că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1¹) şi art. 26 alin. (1²) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece aceste dispoziţii legale prevăd elementele ce trebuie luate în calcul la stabilirea răspunderii contractuale a cumpărătorului, în cazul desfiinţării contractelor de privatizare, desfiinţare ce are loc pe cale convenţională sau judiciară, şi nu discreţionar, prin lege.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate nu contravin art. 21 din Constituţie, întrucât contractele de vânzare-cumpărare încheiate în procesul de privatizare au, potrivit legii, calitatea de titluri executorii, iar împotriva titlurilor executorii persoanele interesate se pot adresa justiţiei în condiţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, beneficiind astfel de toate garanţiile legale ale accesului liber la justiţie. Nu poate fi reţinută nici raportarea criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 135 din Constituţie, dat fiind că Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, reglementând controlul postprivatizare, îşi are temeiul chiar în dispoziţiile din Constituţie cuprinse în titlul IV „Economia şi finanţele publice”, în special cele prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. b). Se mai arată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece acestea se referă la restrângerea unor drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor, iar nu ale unor societăţi comerciale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, precum şi prevederile art. 21 alin. (1¹) şi ale art. 26 alin. (1²) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002.

Art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 36/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004.

Art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 506/2002, a fost modificat prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 2 februarie 2003. Urmare a acestei modificări, alin. (1²) al art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 a devenit alin. (2), păstrându-se, în esenţă, substanţa reglementării anterioare, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestui text de lege.

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării:

„(2) Notificarea prin care instituţia publică implicată înştiinţează cumpărătorul asupra desfiinţării contractului, ca efect al funcţionării pactului comisoriu, constituie înscrisul în baza căruia se efectuează reînregistrarea ca acţionar a instituţiei publice implicate de către societatea de registru independentă care ţine registrul acţionarilor respectivei societăţi comerciale (în cazul societăţilor comerciale deţinute public) sau de către societatea comercială de tip închis care îşi ţine propriul registru al acţionarilor şi de către oficiul registrului comerţului, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi. Notificarea prin care instituţia publică implicată înştiinţează cumpărătorul despre executarea gajului asupra acţiunilor, în favoarea sa, ca efect al neîndeplinirii obligaţiilor investiţionale asumate prin contract, constituie înscrisul în baza căruia se efectuează reînregistrarea ca acţionar a instituţiei publice implicate de către societatea de registru independentă care ţine registrul acţionarilor respectivei societăţi comerciale (în cazul societăţilor comerciale deţinute public) sau de către societatea comercială de tip închis care îşi ţine propriul registru al acţionarilor şi de către oficiul registrului comerţului, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi.”;

− Art. 21 alin. (1¹) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 40/2003:

„(1¹) În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorităţii, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:

a) sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale;

b) sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului;

c) sumele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).”;

− Art. 26 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 40/2003:

„(2) În cazul în care la data împlinirii ultimei scadenţe anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se constată valoric nerealizarea sau realizarea parţială a angajamentului investiţional, cumpărătorul datorează, începând cu respectiva dată, penalităţile contractuale calculate la valoarea nerealizată, fără luarea în considerare a nerealizărilor pe obiective.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, în art. 53, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b), referitor la obligaţia statului de a asigura „libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”, respectiv „protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. În legătură cu criticile de neconstituţionalitate privind art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, Curtea observă că acestea privesc numai aspectul modalităţii de încetare a contractului de privatizare, pe calea unei notificări prin intermediul căreia instituţia publică implicată înştiinţează cumpărătorul asupra desfiinţării contractului de privatizare ca efect al funcţionării pactului comisoriu.

Potrivit prevederilor art. 41 alin. (1) din lege, contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul procesului de privatizare constituie titluri executorii în situaţia neîndeplinirii de către cumpărător a obligaţiilor pecuniare asumate prin contractul încheiat. Însă, potrivit dreptului comun, împotriva titlurilor executorii persoanele interesate pot face contestaţie la executare, în condiţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile autorului cu privire la încălcarea accesului liber la justiţie, prevăzut prin dispoziţiile art. 21 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în cadrul contestaţiei la executare pot fi invocate şi apărări de fond, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, iar legea nu prevede o altă cale de atac. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens şi prin Decizia nr. 324 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 5 noiembrie 2003. Considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

II. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (1¹) şi ale art. 26 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale. Aceste texte dispun în legătură cu daunele-interese ce trebuie plătite de către cumpărător, în cazul încetării contractului de privatizare, pe cale convenţională sau judiciară, ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale. Aşadar, prin lege se stabilesc doar elementele ce trebuie luate în calcul de către instanţa judecătorească la stabilirea răspunderii părţii în culpă, concretizată în daune-interese, astfel încât nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie.

Autorul excepţiei consideră că atât art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, cât şi art. 21 alin. (1¹) şi art. 26 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 încalcă dispoziţiile art. 53 şi ale art. 135 alin. (1) lit. a) şi b) din Constituţie. În legătură cu încălcarea acestui din urmă articol, autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate creează un regim preferenţial instituţiilor publice şi defavorizează implicit celelalte categorii de participanţi la circuitul civil. Curtea reţine însă că actele normative criticate reglementează controlul postprivatizare, respectiv unele măsuri pentru accelerarea procesului de privatizare, astfel încât, prin respectarea condiţiilor prevăzute în contractul de privatizare de către ambele părţi, se asigură însăşi finalitatea dispoziţiilor constituţionale invocate.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, iar nu ale unor societăţi comerciale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, precum şi a prevederilor art. 21 alin. (1¹) şi ale art. 26 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eurotrading Chemicals” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.770/2004 al Tribunalului Alba − Secţia comercială şi de contencios administrativ şi în Dosarul nr. 3.800/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.