Decizia Curţii Constituţionale nr. 440/2003

M. Of. nr. 51 din 21 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 440

din 20 noiembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SHORT PROD COM” − S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 2.675/C/2003 al Judecătoriei Galaţi.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 315C/2003, nr. 320C/2003, nr. 321C/2003, nr. 325C/2003 şi nr. 329C/2003.

La apelul nominal este prezentă Societatea Comercială „Predeal” − S.A., prin avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Din oficiu Curtea ridică problema conexării dosarelor, având în vedere obiectul identic al cauzelor.

Reprezentantul părţii prezente nu se opune conexării cauzelor.

Având cuvântul asupra acestui incident procedural, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.

Curtea, deliberând, decide conexarea dosarelor nr. 315C/2003, nr. 320C/2003, nr. 321C/2003, nr. 325C/2003 şi nr. 329C/2003 la Dosarul nr. 297C/2003, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform căruia „Procedura jurisdicţională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]”, raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o”.

Având cuvântul, partea prezentă, prin avocat, solicită admiterea excepţiei, arătând că dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, cu modificările ulterioare, prin instituirea obligativităţii depunerii unei cauţiuni numai de către persoanele juridice, sub sancţiunea neînregistrării la instanţele judecătoreşti a contestaţiei la executare, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 24.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul legal criticat a mai format anterior obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea statuând că acest text este constituţional.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierile din 5 iunie 2003, 20 iunie 2003, 26 mai 2003, 24 aprilie 2003 şi 23 mai 2003, pronunţate în dosarele nr. 2.675/C/2003, nr. 3.336/2003, nr. 2.442/2003, nr. 1.975/C/2003, nr. 4.864/2003 şi nr. 2.982/2003, Judecătoria Galaţi, Tribunalul Maramureş − Secţia Comercială, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Piteşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SHORT PROD COM” − S.R.L. din Brăila, C.N.M.P.N. „REMIN” − S.A. − Sucursala Minieră Baia Mare, Societatea Comercială „DEMOPAN” − S.A. din Galaţi, Societatea Comercială „Predeal” − S.A. şi Asociaţia Tinerilor Progresişti Argeş.

În motivarea excepţiei se arată că obligaţia de plată a cauţiunii impusă de textul criticat numai persoanelor juridice, iar nu şi persoanelor fizice încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât calitatea de debitor bugetar o poate avea atât persoana juridică, cât şi persoana fizică.

În opinia autorilor excepţiei este încălcat şi accesul liber la justiţie, deoarece dreptul persoanei de a sesiza instanţa nu se poate realiza decât condiţionat de plata unei sume de bani.

Judecătoria Galaţi şi Judecătoria Braşov consideră că stabilirea unei obligaţii la plata cauţiunii numai în sarcina persoanelor juridice, cu excluderea persoanelor fizice, creează un tratament juridic diferenţiat nejustificat, încălcându-se astfel principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie. Se arată că dispoziţia legală criticată aduce atingere exercitării accesului liber la justiţie, întrucât prevede obligativitatea dovezii plăţii cauţiunii pentru înregistrarea contestaţiei la executare.

Tribunalul Maramureş şi Judecătoria Piteşti apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată. Se arată că lipsa unei asemenea prevederi legale ar duce la exercitarea cu rea-credinţă a contestaţiei la executare sau la întârzieri în derularea procedurii silite.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, textul având în vedere ca obligativitatea depunerii cauţiuni să se facă numai de către persoanele juridice, atât în considerarea numărului sporit de cauze execuţionale, precum şi din motive de natură economică. Aceste aspecte, arată Guvernul, intră în sfera asigurării disciplinei judiciare, care nu aduc atingere unor drepturi constituţionale.

În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, se arată că nu este vorba despre o încălcare a acestui principiu constituţional, întrucât s-a avut în vedere tendinţa spre abuzul de drept care se manifestă în procedurile de executare silită, fapt ce duce la tergiversarea şi la întârzierea realizării drepturilor stabilite în baza unor titluri, în dauna intereselor creditorilor. Se mai arată că procedura colectării creanţelor bugetare reprezintă o procedură specială instituită în realizarea interesului general, fiind vorba despre recuperarea bani lor publici.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările ulterioare, care au următorul conţinut:

− Art. 127: „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie.

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii ca, de exemplu, Decizia nr. 229 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 26 iunie 2003, şi Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003.

În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut că pre vederile art. 16 din Constituţie, care consacră „Egalitatea în drepturi”, se referă la cetăţeni, instituind egalitatea acestora în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, s-a statuat că textul constituţional al art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă prin aceasta regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Aşa fiind, dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îngrădesc accesul liber la justiţie, prin aceleaşi decizii Curtea a statuat că depunerea cauţiunii stabilite prin art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 are rolul de a frâna acţiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silită, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 21 din Constituţie. Cu privire la constituţionalitatea instituirii unei cauţiuni, ca o condiţie a sesizării instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, respingându-se susţinerile privind încălcarea dreptului de acces la justiţie. Prin această decizie s-a statuat că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionări, precum şi că această modalitate de reglementare, care reprezintă o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti şi exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor subiective.

Atât considerentele, cât şi soluţiile din aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SHORT PROD COM” − S.R.L. din Brăila, C.N.M.P.N. „REMIN” − S.A. − Sucursala Minieră Baia Mare, Societatea Comercială „DEMOPAN” − S.A. din Galaţi, Societatea Comercială „Predeal” − S.A. şi Asociaţia Tinerilor Progresişti Argeş în dosarele nr. 2.675/C/2003, 2.442/2003 şi 1.975/C/2003 ale Judecătoriei Galaţi, nr. 3.336/2003 al Tribunalului Maramureş − Secţia Comercială, nr. 4.864/2003 al Judecătoriei Braşov şi nr. 2.982/2003 al Judecătoriei Piteşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2003.