Decizia Curţii Constituţionale nr. 437/2003

M. Of. nr. 119 din 10 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 437

din 20 noiembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Excepţia a fost ridicată de Ana Maria Cristina Petrescu Ercea în Dosarul nr. 5.731/2002 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.731/2002, Tribunalul Bucureşti − Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Excepţia a fost ridicată de Ana Maria Cristina Petrescu Ercea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece se modifică sau se anulează retroactiv drepturile câştigate de persoanele îndreptăţite la restituire.

De asemenea, se consideră că textele legale criticate contravin şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. În opinia autorului excepţiei se creează o inegalitate între cetăţenii ale căror cereri de restituire în natură au fost soluţionate favorabil până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi cei ale căror cereri nu au fost soluţionate sau nu au fost soluţionate în mod favorabil, prin aplicarea de regimuri diferite unor situaţii care sunt identice şi care justifică acelaşi tratament.

De asemenea, acesta mai susţine că dispoziţiile criticate contravin şi art. 21 din Constituţie, deoarece ordonanţa înlătură posibilitatea soluţionării litigiilor conform dreptului comun, fără a prevedea o altă procedură.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulerioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu au caracter retroactiv, considerând că în realitate autorul excepţiei solicită Curţii să se pronunţe asupra aplicării în timp a prevederilor legale criticate, or, sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii a statuat în mod constant că nu intră în competenţa sa controlul aplicării unei legi sub raportul acţiunii lor în timp, ci numai constatarea dacă sub aspectul retroactivităţii aceste dispoziţii sunt în concordanţă cu Legea fundamentală.

În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Excepţia are ca obiect dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, dispoziţii al căror conţinut este următorul:

− Art. I: „Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

 [...]

2. Alineatul (4) al articolului 16 va avea următorul cuprins:

«(4) Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege.»

3. Alineatul (5) al articolului 16 se abrogă.”

Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia republicată, care au următorul conţinut:

− Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:

În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că prevederile criticate nu conţin în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv la data intrării în vigoare a ordonanţei modificatoare. În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care instituie principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiată. În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a stabilit, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că acest principiu constituţional nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, este evident că excluderea, prin lege, a unor categorii de persoane în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, de la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent a unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 nu contravine principiului constituţional al egalităţii. Însăşi menţionarea acestor bunuri în cuprinsul textului de lege criticat pune în evidenţă justificarea raţională şi obiectivă a diferenţei de tratament juridic aplicat.

Textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate de către autorul excepţiei priveşte bunuri aparţinând proprietăţii publice. Construcţia logică a Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, relevă că legiuitorul a avut în vedere restituirea bunurilor preluate abuziv de la persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat.

Evident, problema stabilirii unei eventuale îndreptăţiri a autorului excepţiei, precum şi posibilitatea revendicării bunului în litigiu de către acesta nu sunt de competenţa instanţei de control constituţional, ci a instanţei ordinare.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Ana Maria Cristina Petrescu Ercea în Dosarul nr. 5.731/2002 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2003.