Decizia Curţii Constituţionale nr. 434/2003

M. Of. nr. 77 din 29 ianuarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 434

din 18 noiembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6, art. 10 alin. (2) teza a doua şi ale art. 11¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mădălina Ştefania Diaconu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6, art. 10 alin. (2) teza a doua şi ale art. 11¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Contempo” − S.R.L. din Săcele în Dosarul nr. 456/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat, precum şi partea Societatea Comercială „Fast Construct Corporation” − S.R.L. din Bucureşti, prin avocat.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei ridicate. Arată că procedura prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, având un caracter necontencios, încalcă drepturile părţilor dintr-un contract sinalagmatic, deoarece exclude posibilitatea ca debitorul să invoce apărări de fond, cum ar fi exceptio de non adimpleti contractus, încălcându-i acestuia dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, precum şi, pe cale de consecinţă, dreptul de proprietate. Potrivit art. 10 din ordonanţa criticată, debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu numai în faza contestaţiei la executare, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului. În acest caz, s-au parcurs deja câteva etape procesuale şi s-au exercitat câteva căi de atac, iar posibilitatea formulării unor apărări pe fond este tardivă. Sintagma „lămuriri şi explicaţii”, prevăzută de art. 6 alin. (1) din ordonanţă, este neclară şi susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare. De asemenea, procedura sumară a somaţiei de plată îl obligă pe debitor să devină creditor, într-o acţiune ulterioară, pe fondul cauzei, ceea ce nu face decât să tergiverseze soluţionarea litigiului. În subsidiar, ar putea apărea şi problema imposibilităţii întoarcerii executării silite, datorată stării de insolvabilitate a fostului creditor.

Reprezentantul părţii Societatea Comercială „Fast Construct Corporation” − S.R.L. din Bucureşti solicită respingerea excepţiei ridicate ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. Cu privire la caracterul inadmisibil al excepţiei, consideră că aceasta nu are legătură directă cu cauza. În subsidiar, arată că există o bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate care vizează Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, în care s-a precizat că procedura somaţiei de plată este una specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri însuşite de părţi, iar ordonanţa cu somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul pricinii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, pentru motivele reţinute şi în deciziile Curţii Constituţionale nr. 253 din 12 iunie 2003, nr. 109 din 13 martie 2003 şi nr. 317 din 19 noiembrie 2002.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 456/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6, art. 10 alin. (2) teza a doua şi ale art. 11¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Contempo”− S.R.L. din Săcele într-o cauză ce are ca obiect cerere pentru emiterea ordonanţei cu somaţia de plată.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, următoarele: a) datorită caracterului necontencios al procedurii, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, prin raportare la art. 111, exclud posibilitatea administrării de probe pe fond, chiar şi în privinţa obligaţiilor asumate prin contracte sinalagmatice, fapt ce poate conduce la efectuarea unei plăţi nedatorate şi la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie; b) art. 6 alin. (1) din ordonanţă încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie prin aceea că nu precizează semnificaţia termenilor „lămuriri şi explicaţii”, din care cauză debitorul nu are posibilitatea de a se apăra în situaţia în care ar invoca excepţia de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către cealaltă parte; c) dispoziţiile art. 10 alin. (2) din ordonanţă îl „sancţionează pe comerciantul diligent în favoarea celui mai puţin diligent”, având drept consecinţă că „prin simpla exercitare a căilor de atac se prejudiciază interesele celui care exercită dreptul”, fapt prin care „se restrânge implicit dreptul liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituţie; d) instituirea, prin dispoziţiile art. 11¹ alin. (2) din ordonanţă, a procedurii necontencioase, „conduce la situaţia în care un debitor de bună-credinţă, care are motive temeinice să refuze plata, nu are posibilitatea să solicite această dovadă, nefiindu-i permise apărările de fond”, încălcându-se astfel prevederile art. 24 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială apreciază că dispoziţiile legale criticate „au relevanţă în cauză, deoarece, prin prezentul recurs, se atacă o hotărâre prin care s-a respins cererea în anulare a somaţiei de plată, admisă în temeiul art. 1, 3 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001”. În ceea ce priveşte criticile formulate prin excepţie, consideră că acestea nu sunt întemeiate. Atât în cadrul procedurii, cât şi pe calea acţiunii în anulare, debitorul poate să probeze inadmisibilitatea, respectiv admiterea greşită a cererii creditorului. Nu sunt instituite tratamente juridice diferite pentru creditori şi debitori nici în ce priveşte ocrotirea proprietăţii private, în raport cu titularul acesteia. Art. 6 alin. (1) din ordonanţă „nu conţine dispoziţii prin care i se interzice debitorului dreptul de a propune şi administra probe”, iar din conţinutul art. 10 alin. (2) teza a doua „nu reiese nici o îngrădire a accesului liber la justiţie şi nici a dreptului la apărare”. În ceea ce priveşte art. 11¹ alin. (2) din ordonanţă arată că, prin trimiterea la art. 338 din Codul de procedură civilă, „legiuitorul a calificat procedura somaţiei de plată ca fiind specială, derogatorie de la dreptul comun şi nu ca fiind exclusiv necontencioasă”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 s-a reglementat „o procedură simplificată care are în vedere, în primul rând, soluţionarea cauzei prin convenţia părţilor, ori, în caz contrar, emiterea titlului executoriu”. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, iar procedura somaţiei de plată, „departe de a constitui o încălcare a principiilor constituţionale invocate, constituie expresia aplicării lor”. Constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 a fost constatată, de altfel, prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, cum ar fi deciziile nr. 246/2002, nr. 317/2002 şi nr. 109/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 6, art. 10 alin. (2) şi art. 11¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002. Aceste dispoziţii legale au următoarea redactare:

− Art. 1: „(1) Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.”;

− Art. 6: „(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată.

(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înţelegerii părţilor.

(4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.”;

− Art. 10: „(2) Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.”;

− Art. 11¹: „(1) Ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.

(2) Prevederile art. 338 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.”

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2), devenit art. 44 alin. (2) în urma republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, care au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 24 alin. (1): „Dreptul la apărare este garantat.”;

− Art. 44 alin. (2): „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.[…]”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi conţinutul dispoziţiilor legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea reţine următoarele:

Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 instituie o procedură specială şi accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, pentru a asigura recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă, utilizabile în prima fază, la înscrisuri, completate de explicaţiile şi lămuririle date de părţi. Potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanţă, această procedură se aplică doar în cazul „creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege”. Întrucât ordonanţa cu somaţia de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ele având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare.

Omisiunea legiuitorului de a nu fi precizat semnificaţia termenilor „lămuriri şi explicaţii”, cum susţine autorul excepţiei potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu poate fi suplinită prin decizia Curţii Constituţionale. De altfel, în această privinţă nu se ridică probleme de constituţionalitate, ci doar probleme de interpretare şi de aplicare a legii, care intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

În cadrul contestaţiei la executare, este justificată limitarea formulării apărărilor pe fondul cauzei, dacă anterior s-a formulat cerere în anulare la a cărei judecată se puteau valorifica apărările de fond. De altfel, dispoziţiile art. 10 din ordonanţă nu sunt determinante în soluţionarea cauzei, întrucât obiectul acesteia nu este contestaţie la executare.

Ordonanţa cu somaţia de plată, emisă de judecător, în măsura în care a rămas irevocabilă, are autoritate de lucru judecat în privinţa obligaţiilor de plată prevăzută la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. Art. 11¹ din ordonanţă exclude autoritatea lucrului judecat „cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi”, tocmai cu scopul de a da posibilitate părţilor ca ulterior să-şi valorifice, conform normelor din dreptul comun, eventualele pretenţii de altă natură, izvorâte din aceleaşi raporturi juridice.

Trimiterea făcută în art. 11¹ alin. (2) din ordonanţă la art. 338 din Codul de procedură civilă semnifică faptul că materia necontencioasă cu privire la care legea prevede o procedură specială rămâne supusă dispoziţiilor speciale. În procedura specială reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, mijloacele de probă de care pot uza părţile sunt limitate, în prima fază, respectiv până la emiterea ordonanţei cu somaţia de plată, iar la judecarea cererii în anulare şi a celor formulate în căile de atac se aplică regulile din dreptul comun.

De altfel, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a constatat că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 6, art. 10 alin. (2) teza a doua şi ale art. 11¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Contempo” − S.R.L. din Săcele în Dosarul nr. 456/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2003.