Decizia Curţii Constituţionale nr. 433/2003

M. Of. nr. 63 din 26 ianuarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 433

din 18 noiembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mădălina Ştefania Diaconu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate  a  dispoziţiilor  art.  8  din  Ordonanţa  Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Biometric România Comimpex” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 647/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a V-a comercială.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat, lipsind partea Societatea Comercială Dade Behring Austria GmbH, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 instituie o veritabilă dictatură a creditorilor. Art. 8 din această ordonanţă nu precizează dacă cererea în anulare pe care o reglementează este sau nu o cale de atac, ceea ce generează în practică situaţii în care anumite instanţe califică respectiva cerere drept o cale de atac, iar alte instanţe o consideră ca făcând parte din procedura necontencioasă. Arată, de asemenea, că textul criticat nu instituie un control judecătoresc  efectiv  şi  nu  indică  probele  care  pot  fi administrate, ceea ce poate duce la admiterea unei cereri nemotivate de emitere a ordonanţei cu somaţia de plată, în contradicţie cu exigenţele asigurării unui proces echitabil.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată,  arătând  că  prevederile  art.  8  din  Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 252 din 17 septembrie 2002 Curtea constatând că acest text este conform cu Legea fundamentală.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 647/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Biometric România Comimpex” − S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că, prin art. 8, Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 a introdus o nouă cale de atac, respectiv cererea în anulare, dar nu a reglementat-o în ceea ce priveşte motivele pentru care se exercită această cale de atac. Nereglementarea procedurii de judecată este contrară prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, iar lipsa reglementării legale face ca judecătorii să nu cunoască legea căreia se supun, în conformitate cu art. 123 alin. (2) din Legea fundamentală. Dispoziţiile legale criticate  nu  respectă  nici  prevederile  art.  128  din Constituţie, deoarece nu stabilesc limitele în cadrul cărora se exercită controlul judecătoresc. De asemenea, nu sunt respectate, în opinia autorului excepţiei, nici prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât lipsa reglementării legale nu face posibilă judecarea echitabilă a cauzei.

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a V-a comercială apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât „Faptul că această ordonanţă prevede o nouă cale de atac, respectiv cererea în anulare care este numai la îndemâna debitorului şi nu sunt reglementate în mod expres motivele pentru care se exercită aceasta, nu înseamnă  că  acest  act  normativ  încalcă  prevederile Constituţiei”, iar pe de altă parte, pentru că „s-a urmărit simplificarea procedurii judiciare în situaţii strict prevăzute de lege, nu este necesar să se reglementeze în mod expres motivele de admisibilitate a cererii în anulare, judecătorul urmând a verifica numai dacă sunt întrunite cerinţele emiterii somaţiei de plată”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată  preşedinţilor  celor  două  Camere  ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este  neîntemeiată,  deoarece  art.  8  din  Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 nu îngrădeşte drepturile procesuale ale părţilor ce decurg din principiile constituţionale invocate, iar potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, reglementarea procedurii de judecată constituie dreptul exclusiv al legiuitorului. De altfel, Curtea Constituţională, prin numeroase decizii, a statuat asupra constituţionalităţii Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, inclusiv a dispoziţiilor art. 8.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului,  raportul  întocmit  de  judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Aceste dispoziţii au următorul conţinut:

Art. 8: „(1) Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

(3)  Cererea  în  anulare  se  depune  la  instanţa  unde funcţionează judecătorul care a dat ordonanţa. Aceasta, dacă nu constată propria competenţă, va trimite dosarul instanţei competente potrivit alin. (2).

(4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile.”

Conform susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 123 alin. (2), art. 125 alin. (3) şi art. 128, devenite art. 124 alin. (3), art. 126 alin. (2) şi art. 129 în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003:

− Art. 124 alin. (3): „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.”;

− Art. 126 alin. (2): „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.”;

− Art. 129: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu critică norma juridică pentru faptul că înţelesul său ar fi contrar Constituţiei, ci omisiunea legiuitorului de a fi reglementat concret şi în mod expres procedura de urmat în cazul cererii în anulare formulate împotriva ordonanţei cu somaţia de plată. Chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acesteia ar fi reale, suplinirea lipsei de reglementare nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, „se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului”.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Biometric România Comimpex” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 647/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a V-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2003.