Decizia Curţii Constituţionale nr. 432/2004

M. Of. nr. 1176 din 13 decembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 432

din 21 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

 

Ioan Vida  – preşedinte

Nicolae Cochinescu  – judecător

Aspazia Cojocaru  – judecător

Constantin Doldur  – judecător

Kozsokár Gábor  – judecător

Acsinte Gaspar  – judecător

Petre Ninosu  – judecător

Ion Predescu  – judecător

Şerban Viorel Stănoiu  – judecător

Aurelia Popa  – procuror

Daniela Ramona Mariţiu  – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială ”Camadi Serv Com”  – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 1.389/2004 al Judecătoriei Craiova.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 126 din Constituţie, republicată, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, reglementarea unei excepţii de la regula prevăzută de art. 389 din Codul de procedură civilă fiind atributul exclusiv al legiuitorului. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitate, se arată că acestea nu sunt aplicabile, deoarece litigiul poartă asupra unei creanţe a unei autorităţi publice faţă de o persoană juridică.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.389/2004, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială ”Camadi Serv Com” – S.R.L. din Craiova.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează o discriminare pozitivă în favoarea creditorului ale cărui creanţe sunt supuse regimului de executare silită reglementat de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, fiind restrâns, în acelaşi timp, exerciţiul unui drept al debitorului. În contradicţie cu principiile constituţionale, prin dispoziţia criticată a fost prevăzută o excepţie de la dispoziţiile dreptului comun conţinute în art. 389 din Codul de procedură civilă privind perimarea executării.

Judecătoria Craiova opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul nu a urmărit crearea unui regim discriminatoriu, ci protejarea creanţelor pe care statul le are împotriva persoanelor fizice şi juridice, urmărindu-se eliminarea cazurilor de întârziere în executarea silită a creanţelor fiscale. Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice aflate în ipoteza prevăzută de norma legală, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece excepţia reglementată de dispoziţia legală criticată şi care se referă la neperimarea executării silite a creanţelor fiscale este aplicabilă tuturor participanţilor la executarea silită, fără a se încălca principiul egalităţii în faţa legii. De altfel, aşa cum reiese din art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, procedura de judecată şi competenţa instanţelor judecătoreşti sunt prevăzute numai prin lege, reglementarea unei excepţii de la regula prevăzută de art. 389 din Codul de procedură civilă reprezentând atributul exclusiv al legiuitorului ordinar. De asemenea, se arată că dispoziţiile art. 20 din Constituţie, republicată, nu sunt relevante în cauză. În ceea ce priveşte raportarea la dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apărare, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece debitorul are la îndemână posibilitatea de a apela la contestaţia la executare silită reglementată de art. 168 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. De asemenea, este neîntemeiată şi critica potrivit căreia dispoziţiile criticate încalcă art. 53 din Constituţie, republicată, deoarece excepţia reglementată de Codul de procedură fiscală nu restrânge drepturile sau libertăţile cetăţenilor, ci, dimpotrivă, constituie o normă juridică ce are ca raţiune eliminarea situaţiilor de întârziere a executării silite a creanţelor fiscale şi care este menită să garanteze colectarea creanţelor fiscale.

Avocatul Poporului arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, faţă de dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi, deoarece, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 207 din 9 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 6 noiembrie 2002, aceste dispoziţii constituţionale garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, şi nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice.

Textul de lege criticat ca fiind neconstituţional reprezintă o transpunere în plan legislativ a exigenţelor înscrise la art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, republicată, conform cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de

neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 23 iunie 2004 cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată cu renumerotarea articolelor, dispoziţiile art. 131 alin. (4) regăsindu-se în aceeaşi formulare la art. 137 alin. (4).

Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, dispoziţii care au următorul conţinut:

 – Art. 137 alin. (4): ”Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi art. 53, precum şi în art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ce au următorul conţinut:

 – Art. 16 alin. (1) şi (2): ”(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

 – Art. 20 alin. (1): ”Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.”

 – Art. 24 alin. (1): ”Dreptul la apărare este garantat.”

 – Art. 53: ”(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

 – Art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: ”Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că prin aceste dispoziţii legale se consacră, în materia executării creanţelor fiscale, un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin aceea că se prevede neperimarea executării silite a acestor creanţe. Această derogare de la dreptul comun este în deplin acord cu Legea fundamentală care, la art. 126 alin. (2), prevede că ”competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, legiuitorul fiind astfel îndreptăţit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.

De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în Decizia nr. 91 din 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 10 iulie 1998, potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie, republicată, statul are obligaţia să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public la care statul este obligat să vegheze.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 137 alin. (4) vin în contradicţie cu art. 16 din Constituţie, republicată. Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Spre deosebire de regula generală cuprinsă în art. 389 din Codul de procedură civilă, care se referă la orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de creditor sau debitor, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, şi anume statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport. Pentru aceleaşi considerente Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la art. 20 din Constituţie, republicată, cu raportare la art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În concordanţă cu ceea ce Curtea a statuat în mod constant, egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie justificându-se doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică. Aşa fiind, situaţia diferită în care se găsesc persoanele la care se referă textul de lege criticat justifică un tratament diferenţiat şi, prin urmare, critica de neconstituţionalitate a reglementării în cauză, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia neperimarea executării silite a creanţelor fiscale restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al debitorului unei astfel de creanţe, Curtea reţine că debitorul are posibilitatea de a utiliza calea de atac a contestaţiei împotriva oricărui act de executare şi de a-şi valorifica, în acest cadru, toate drepturile procesuale, dovedind netemeinicia pretenţiilor creditorului.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială ”Camadi Serv Com”  – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 1.389/2004 al Judecătoriei Craiova.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2004.