Decizia Curţii Constituţionale nr. 431/2004

M. Of. nr. 1140 din 2 decembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 431

din 21 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Claudia Margareta Niţă − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Ecaterina Păun şi Societatea Comercială „FLOR PREST SERVICE” − S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 914/com/2004 al Tribunalului Constanţa − Secţia comercială. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prin Decizia nr. 164 din 1 aprilie 2004 Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. e) reglementează o modalitate de dizolvare a unei societăţi comerciale, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, republicată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. b), se arată că şi acestea reglementează o altă modalitate de dizolvare a unei societăţi comerciale şi, prin conţinutul lor, reprezintă tocmai expresia obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, astfel că nu se poate susţine încălcarea art. 45 şi a art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 914/com/2004, Tribunalul Constanţa − Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată. Excepţia a fost ridicată de Ecaterina Păun şi Societatea Comercială „FLOR PREST SERVICE” − S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de dizolvare a unei societăţi comerciale. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. b) şi e) din legea criticată contravin prevederilor art. 41 alin. (2) teza întâi, ale art. 41¹ şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie. Astfel, se apreciază că prin textele de lege atacate, care prevăd două modalităţi de dizolvare a societăţii comerciale, se creează „o diferenţiere între proprietatea asociatului care efectiv desfăşoară o activitate comercială şi cea a altor asociaţi care nu desfăşoară activităţi comerciale”, dar care au posibilitatea să solicite, în orice moment, retragerea lor din societate sau dizolvarea acesteia. Consecinţa unor asemenea măsuri luate asupra societăţii comerciale constă în „încălcarea gravă şi ireparabilă a proprietăţii” asociaţilor, nesocotindu-se astfel art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, referitor la ocrotirea proprietăţii private, indiferent de titular. 

De asemenea, se arată că dispoziţiile de lege criticate „restrâng libertatea comerţului şi creează un cadru nefavorabil pentru valorificarea potenţialului comercial”, contravenind normelor constituţionale prevăzute de art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a). Se apreciază că „scopul legii trebuie să fie acela de a asigura desfăşurarea activităţii societăţii comerciale, nu acela de a asigura nefuncţionalitatea acesteia” şi că „lichidarea unei societăţi (...) constituie un mijloc de limitare gravă a libertăţii comerţului şi a cadrului instituţionalizat de exercitare a actelor de comerţ”. 

Autorii excepţiei mai susţin că textele de lege atacate înfrâng şi prevederile art. 41¹ din Constituţie, revizuită prin Legea nr. 429/2003, prin aceea că „se încalcă liberul acces la o activitate economică, la liberă iniţiativă şi la exercitarea acestor libertăţi în structura societăţii existente”. 

Tribunalul Constanţa − Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că affectio societatis, „caracter special al consimţământului cerut la încheierea unui contract de societate”, este „premisa conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor sociale”, presupune încrederea reciprocă între părţile contractante şi trebuie perpetuată pe întreaga perioadă de existenţă a respectivei societăţi, reducerea sau lipsa acestui element reprezentând o reală piedică în realizarea obiectivelor societare. Pe de altă parte, se apreciază că „atât timp cât Legea fundamentală garantează libertatea asocierii, reciproca (retragerea, dizolvarea) este valabilă şi, în funcţie de caracterele împiedicării, apare uneori eficace sau justificabilă, ceea ce nu înseamnă că înfrânge libertatea comerţului economiei de piaţă sau libera iniţiativă”. Mai mult, se afirmă că, „sub un alt aspect, dizolvarea reprezintă şi o măsură de protecţie a intereselor creditorilor societăţii, care ar putea fi lezaţi în drepturile lor din cauza neînţelegerilor grave dintre asociaţi”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7.141/A.N. din data de 2 august 2004, prin care consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că textele de lege criticate „nu conduc la o dizolvare automată a societăţii”, deoarece instanţa de judecată analizează situaţia de fapt în funcţie de prevederile legale, dar şi de cele statutare, şi dispune dizolvarea doar în cazul în care există o vădită şi justificată imposibilitate a societăţii de a-şi realiza obiectul de activitate. În ceea ce priveşte dizolvarea din cauza unor neînţelegeri grave între asociaţi, se arată că o societate îşi poate continua existenţa şi fără asociaţii din a căror culpă au intervenit neînţelegerile, astfel că cererea de dizolvare pe cale judiciară poate fi respinsă, iar asociaţii nemulţumiţi pot alege fie soluţia retragerii din societate, fie pe cea a excluderii asociatului culpabil, cu respectarea drepturilor fiecăruia dintre aceştia. O altă soluţie pentru salvgardarea societăţii comerciale este modificarea obiectului societăţii, prin acordul asociaţilor. Se mai menţionează că, „prin dizolvare, societatea nu se desfiinţează, ci continuă să existe, dar numai pentru operaţiunile specifice procesului de lichidare şi fiecare dintre asociaţi beneficiază de posibilitatea şi mijloacele legale de a-şi apăra drepturile şi interesele, inclusiv dreptul de proprietate”. În concluzie, se arată că textele de lege criticate nu numai că nu încalcă dispoziţiile art. 44, 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ci „sunt menite să asigure conservarea drepturilor pe care le consacră şi să permită exercitarea lor în limitele stabilite de lege”. 

Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5.644 din data de 21 iulie 2004, prin care apreciază că dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, care, în cazul de faţă, este Legea nr. 31/1990, iar textele de lege criticate sunt tocmai expresia acestor prevederi constituţionale. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 164 din 1 aprilie 2004. Referitor la critica de neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile art. 45 din Legea fundamentală, se menţionează că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece „prin efectul dizolvării societăţii comerciale nu se aduce atingere, sub nici un aspect, accesului liber la o activitate economică, liberei iniţiative sau exercitării acestor drepturi de către asociaţi”. În sfârşit, se apreciază că nu sunt încălcate nici normele constituţionale cuprinse în art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), întrucât „prin dispoziţiile de lege atacate se realizează tocmai respectarea obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege au următorul conţinut:

− Art. 222 alin. (1) lit. b) şi e):

„(1) Societatea se dizolvă prin:

(...) 

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;

(...) 

e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.”

În motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocă încălcarea art. 41 alin. (2) teza întâi, art. 41¹ şi a art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, revizuită prin Legea nr. 429/2003. Ca urmare a republicării Legii fundamentale cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea articolelor, normele invocate de autorii excepţiei au devenit art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, respectiv art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), şi prevăd următoarele:

− Art. 44 alin. (2) teza întâi: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”;

− Art. 45: „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.”;

− Art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”. 

Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate ridicate se constată că autorii acesteia consideră că prin reglementarea celor două modalităţi de dizolvare prevăzute de lit. b) şi e) ale alin. (1) al art. 222 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale se înfrâng dreptul de proprietate, prevăzut de art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi garantarea exercitării acestora, statuate de prevederile constituţionale ale art. 45, şi nu se respectă obligaţia statului de a asigura, potrivit art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, raportată la normele constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală, este de reţinut că aceste dispoziţii se încadrează în titlul III, intitulat „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului”. În cazul de faţă însă se invocă dreptul de proprietate al cărui titular este o persoană juridică, astfel că normele constituţionale amintite trebuie examinate prin coroborare cu cele ale art. 135 din Constituţie, referitoare la obligaţiile statului în ceea ce priveşte economia naţională. Într-o economie de piaţă, guvernată de regulile concurenţei loiale, ale liberului acces la activitatea economică şi ale liberei iniţiative, statul, urmând mecanismul propriu unui stat de drept, social şi democratic, nu poate să susţină şi să protejeze o societate comercială neviabilă, ca în speţă, al cărei obiect de activitate este perturbat în realizarea sa prin lipsa de diligenţă, rea-credinţă sau neînţelegeri grave între asociaţi. Este în interesul general al societăţii, dar şi o consecinţă firească a mecanismelor economiei de piaţă, ca astfel de participanţi la activitatea economică să nu constituie subiecţi faţă de care statul trebuie să-şi asume îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, iar asupra lor să-şi producă efectul normele juridice referitoare la încetarea activităţii în una dintre modalităţile prevăzute în acestea. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate reprezintă tocmai expresia prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, întrucât prin reglementarea celor două modalităţi de dizolvare a unei societăţi comerciale sunt respectate exigenţele principiului economiei de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, precum şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. 

Textele de lege criticate sunt în deplin acord şi cu prevederile art. 45 din Constituţie, care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă, precum şi exercitarea acestora în condiţiile legii. Nu se poate susţine că unei persoane juridice de drept privat, aflate în stare de dizolvare, îi este obstaculat accesul la activitatea economică, deoarece statul are obligaţia să respecte acest drept, iar nu obligaţia de a menţine în viaţa economică o societate comercială, prin eforturi publice. De altfel, dreptul oricărei persoane de a desfăşura o activitate economică este liber, statul garantând doar accesul neîngrădit la libera iniţiativă, precum şi exercitarea acesteia. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ecaterina Păun şi Societatea Comercială „FLOR PREST SERVICE” − S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 914/com/2004 al Tribunalului Constanţa − Secţia comercială. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din 21 octombrie 2004.