Decizia Curţii Constituţionale nr. 424/2004

M. Of. nr. 52 din 17 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 424

din 21 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Mihaela Cojocaru în Dosarul civil nr. 7.507/2003 al Judecătoriei Bistriţa.

La apelul nominal este prezent Ilie Cojocaru, lipsind Mihaela Cojocaru şi Ilie Gavrilă, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezentă consideră excepţia întemeiată şi, în consecinţă, solicită admiterea ei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 mai 2004, pronunţată în Dosarul civil nr. 7.507/2003, Judecătoria Bistriţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Mihaela Cojocaru.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 contravin prevederilor art. 21 alin. (2) şi (3), ale art. 24 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie. În opinia autorului excepţiei, prin aceste dispoziţii, în cazul unei cereri de partaj formulate de „creditorul personal al unui debitor care stăpâneşte un imobil în devălmăşie, se creează situaţia în care pârâtul codevălmaş nedebitor, fără a fi promovat vreo acţiune în justiţie, fără a manifesta un interes în a ieşi din indiviziune şi fără a-şi aroga o calitate de subiect procesual activ, ci prin simpla respingere faţă de revendicările reclamantului ca fiind neîntemeiate sau supradimensionate (şi motivat de faptul că soţul debitor codevălmaş nu a participat la achiziţionarea bunului), să fie restricţionat în a-şi exercita dreptul de apărare printr-o condiţie de natură pecuniară − plata unei taxe judiciare de timbru, calculată la valoarea contestată în apărare faţă de pretenţiile reclamantului, care poate atinge cuantumuri considerabile”.

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arată că timbrarea cererilor şi acţiunilor adresate instanţelor judecătoreşti reprezintă o obligaţie consacrată de Constituţie şi reglementată prin lege. În cadrul acţiunii de împărţeală, indiferent care dintre coindivizari are iniţiativa promovării acţiunii, fiecare va fi obligat să plătească cheltuielile de judecată, deci şi taxele judiciare de timbru, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul pe care îl are fiecare sau după felul raportului dintre ei, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 277 din Codul de procedură civilă. De aceea, în procesele de partaj şi pârâţii-reclamanţi profită de serviciul public prestat de instanţele de judecată, şi, ca atare, au toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. De altfel, arată Guvernul, autorul excepţiei ridică o problemă de interpretare şi aplicare a legii, şi nu una de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, arătând că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie. Regula este aceea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este astfel o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 91/2001 şi Decizia nr. 305/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 146/1997 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Aceste modificări nu privesc dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2, a căror redactare este următoarea: „Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]

Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text, autorul excepţiei invocă încălcarea art. 21 alin. (2) şi (3), a art. 24 alin. (1) şi a art. 56 alin. (2) din Constituţie, prevederi a căror redactare este următoarea:

− Art. 21 alin. (2) şi (3): „(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”

− Art. 24 alin. (1): „Dreptul la apărare este garantat.”

− Art. 56 alin. (2): „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.”

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Decizia nr. 91 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001, Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, şi Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, constatând că acest text de lege este constituţional.

În aceste decizii Curtea a reţinut că art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 stabileşte numai obligaţia de plată a unei taxe de timbru, calculată la valoare, pentru acele părţi care contestă prin cereri bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, iar nu şi pentru părţile care formulează excepţii şi apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă, în legătură cu cererea reclamantului. Acesta este şi principiul general înscris în art. 1 din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia numai acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege. Astfel fiind, nu se poate susţine încălcarea art. 24 din Constituţie, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 139, impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege.

În ceea ce priveşte susţinerea că textul legal criticat contravine art. 21 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, a reţinut că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei.

Nici critica referitoare la încălcarea art. 56 din Constituţie nu este întemeiată, deoarece, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, aceste prevederi privesc obligaţiile constituţionale ale cetăţenilor de a contribui la cheltuielile publice, astfel că dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 nu intră în conflict cu aceste dispoziţii constituţionale.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Mihaela Cojocaru în Dosarul civil nr. 7.507/2003 al Judecătoriei Bistriţa.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din 21 octombrie 2004.