Decizia Curţii Constituţionale nr. 423/2004

M. Of. nr. 51 din 14 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 423

din 21 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Parohia Greco-Catolică Şercaia în Dosarul nr. 1.516/Ap/2003 al Curţii de Apel Braşov − Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.516/Ap/2003, Curtea de Apel Braşov − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, excepţie ridicată de Parohia Greco-Catolică Şercaia.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile Legii nr. 146/1997 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 21 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 53, precum şi ale art. 51 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Cu privire la încălcarea art. 51 din Constituţie, acesta arată că, potrivit alin. (1) al acestui articol, cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă de timbru. În opinia sa şi instanţele judecătoreşti sunt autorităţi publice, întrucât „Autoritatea judecătorească” este cuprinsă în titlul III din Constituţie, intitulat „Autorităţile publice”, şi, ca urmare, cererile adresate instanţelor judecătoreşti ar trebui scutite de taxă de timbru.

Autorul excepţiei mai susţine că, prin dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, nu este asigurat accesul liber la justiţie, deoarece judecătorul refuză primirea cererii de chemare în judecată dacă nu se face dovada achitării taxei de timbru. În felul acesta este încălcat şi art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

De asemenea, mai arată că Legea nr. 146/1997 contravine şi prevederilor art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept. Or, susţine acesta, într-un stat de drept „domnia legii se impune a fi respectată şi de către autorităţile publice în elaborarea legilor”.

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul arată că timbrarea cererilor şi acţiunilor adresate instanţelor judecătoreşti reprezintă o obligaţie consacrată de Constituţie şi reglementată prin lege. Excepţiile constând în scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări sunt expres prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta poate fi gratuit în toate cazurile. Art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la plata taxelor judiciare de timbru, deoarece, cum rezultă din aceste prevederi constituţionale de principiu, este legal şi normal ca justiţiabilii care beneficiază de un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor care implică serviciul public al justiţiei. De altfel, potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. De asemenea, se arată că timbrarea cererilor şi acţiunilor adresate instanţelor judecătoreşti reprezintă o obligaţie consacrată de Constituţie şi reglementată prin lege. Cererile şi acţiunile de competenţa instanţelor judecătoreşti nu au caracterul unor petiţii. Prin ele, instanţele sunt învestite pentru realizarea unor drepturi şi interese legitime, cu respectarea prevederilor constituţionale şi ale altor prevederi legale.

Aşadar, conchide Guvernul, legea criticată nu contravine prevederilor constituţionale, ci, dimpotrivă, asigură, fără discriminări şi interdicţii, exerciţiul liber, egal şi cu bună credinţă al drepturilor şi libertăţilor recunoscute de lege. Este invocată în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 146/1997 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.

Textele constituţionale invocate a fi încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 51 alin. (1) şi (3) şi ale art. 53, texte care au următoarea redactare:

− Art. 1 alin. (3): „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”;

− Art. 21 alin. (2): „Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

− Art. 51 alin. (1) şi (3): „(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

[…]

(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 146/1997 a mai format, atât în întregul său, cât şi pe articole, obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 82/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, Decizia nr. 47/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003, şi Decizia nr. 343/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii nr. 146/1997.

În jurisprudenţa sa în materie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit. În acest sens, s-a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi echitabil ca justiţiabilii care trag un folos nemijocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Pe de altă parte, s-a arătat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

Curtea constată că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu încalcă principiile generale cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu aduc atingere statului de drept, democratic şi social, demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 146/1997 aduc atingere art. 51 alin. (1) şi (3) din Constituţie, Curtea observă că aceste dispoziţii constituţionale se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu Decizia nr. 165 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 1 noiembrie 2000, a statuat că sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Parohia Greco-Catolică Şercaia în Dosarul nr. 1.516/Ap/2003 al Curţii de Apel Braşov − Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2004.