Decizia Curţii Constituţionale nr. 423/2003

M. Of. nr. 42 din 19 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 423

din 13 noiembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002

 

Costică Bulai − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Paula C. Pantea − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în Dosarul nr. 3.752/2002 al Tribunalului Mureş. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 300C/2003, nr. 316C/2003, nr. 317C/2003 şi nr. 334C/2003, care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, respectiv de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în Dosarul nr. 5.560/2002 al Tribunalului Sibiu, respectiv în dosarele nr. 1.190/2003, nr. 1.194/2003 şi nr. 806/2003 ale Tribunalului Mureş. 

La apelul nominal în aceste dosare se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor susmenţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor ridicate. Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune conexării, faţă de dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă. 

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 300C/2003, nr. 316C/2003, nr. 317C/2003 şi nr. 334C/2003 la Dosarul nr. 266C/2003, care este primul înregistrat. 

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, având în vedere conţinutul art. 15 alin. (2) din Constituţia revizuită şi republicată şi, de asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie, de exemplu Decizia nr. 197/2003. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 21 mai 2003, respectiv din 20 iunie 2003, din 9 mai 2003, din 16 mai 2003 şi din 9 mai 2003, pronunţate în dosarele nr. 3.752/2002, respectiv nr. 5.560/2002, nr. 1.190/2003, nr. 1.194/2003 şi nr. 806/2003, Tribunalul Mureş, respectiv Tribunalul Sibiu, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, respectiv de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, în cadrul soluţionării unor plângeri împotriva unor procese verbale de constatare a unor contravenţii, emise de autorii excepţiei. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece dispoziţiile legale referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor nu sunt, în sistemul de drept românesc, norme de drept penal. Având în vedere, pe de-o parte, că din dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 reiese caracterul administrativ al răspunderii contravenţionale şi, pe de altă parte, că singura excepţie admisă de la principiul neretroactivităţii legii este legea penală mai favorabilă, consideră că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale. 

Tribunalul Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor nu sunt norme de drept penal în sistemul de drept românesc, iar Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, considerată legea generală în materie, păstrează caracterul administrativ al răspunderii contravenţionale, caracter consacrat prin art. 1 şi art. 8 din ordonanţă. De asemenea, având în vedere că art. 47 din ordonanţă prevede că „dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă”, rezultă că legiuitorul a înţeles să excludă sub toate aspectele caracterul penal în domeniul stabilirii şi sancţionării contravenţiilor. 

Tribunalul Sibiu opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este neîntemeiată, deoarece aplicarea unei legi mai favorabile reprezintă voinţa legiuitorului, iar Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 conţine dispoziţii similare cu cele ale Codului penal. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât acestea instituie în materia contravenţiilor o soluţie similară celei existente în dreptul penal cu privire la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. 

Prevederea constituţională conform căreia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile” trebuie interpretată, potrivit art. 20 din Constituţie, în acord cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, contravenţia poate fi asimilată infracţiunii, sub anumite aspecte. „Astfel s-a reţinut de către Curte că distincţia infracţiuni-contravenţii existentă în dreptul intern al mai multor state părţi este irelevantă din punctul de vedere al respectării garanţiilor art. 6 din convenţie, acesta fiind aplicabil ambelor forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziţiei sancţionatorii o cere (cazul Lauko contra Slovaciei). Caracterul general al normei şi scopul în acelaşi timp preventiv şi represiv al sancţiunii sunt suficiente pentru a se stabili natura penală a faptei, astfel că şi în cazul săvârşirii unei „contravenţii administrative” este aplicabil art. 6 din convenţie care nu face distincţie între fapte în funcţie de gravitatea lor (cazul Nolkenbockhoff contra Germaniei).”

Astfel, deşi potrivit art. 141 din Codul penal român prin „lege penală” se înţelege „orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete”, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului ilicitul penal poate avea o sferă mai largă, în funcţie de anumite criterii cum ar fi natura sau scopul dispoziţiei sancţionatorii ori natura şi gravitatea pedepsei. 

De altfel, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, „poate oricând să adopte legi prin care fie să nu mai sancţioneze anumite fapte considerate contravenţii, fie să desfiinţeze sancţiuni contravenţionale aflate în curs de executare, fie să prevadă chiar neexecutarea acestora”. 

Totodată, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia înlocuirii închisorii contravenţionale, în cazul în care nu s-a început executarea, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Astfel, prin Decizia nr. 236/1999, Curtea a reţinut că, „de vreme ce Parlamentul poate, în virtutea prerogativelor sale, să manifeste o clemenţă totală faţă de cei sancţionaţi cu închisoarea contravenţională, nu ar fi raţional să se considere că legiuitorul nu ar putea să ia o măsură, dispusă în mod expres, de înlocuire a unei sancţiuni mai grave cu una mai uşoară. Parlamentul poate interveni, prin legile adoptate, pentru înlocuirea unei sancţiuni cu o altă sancţiune şi poate dispune să beneficieze de aceste dispoziţii şi contravenienţii care nu au executat încă sancţiunea aplicată prin dispoziţiile legale anterioare, fără ca prin aceasta să se încalce principiul constituţional enunţat (principiul neretroactivităţii legii). În caz contrar s-ar putea pune în discuţie o ultraactivare a legii vechi şi deci o executare a unor sancţiuni contravenţionale care au fost desfiinţate complet sau care au fost înlocuite prin noua lege”. 

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptei săvârşite şi produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ şi, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior rămân câştigate cauzei şi încetează de la data apariţiei noului act normativ. 

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, apreciază că aceasta este întemeiată, deoarece dispoziţiile legale referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor nu sunt, în sistemul de drept românesc, norme de drept penal. 

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reglementează cadrul juridic general al sancţionării faptelor contravenţionale, păstrând caracterul administrativ al acestei răspunderi, aşa cum reiese din prevederile art. 8 alin. (1) şi ale art. 47 din acest act normativ, şi, pe cale de consecinţă, principiul legii penale mai favorabile nu poate fi aplicat în domeniul sancţionării contravenţiilor, ci doar în materie penală. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002), care au următorul conţinut:

− Art. 12: „(1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. 

(2) Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia.”

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care, în urma republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au următorul conţinut: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării, dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României au fost completate prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, în urma căreia s-a republicat Constituţia României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. Astfel, conţinutul art. 15 alin. (2) a fost completat în sensul că excepţie de la principiul neretroactivităţii legii o constituie şi legea contravenţională mai favorabilă, alături de legea penală mai favorabilă. 

Pe de altă parte, dispoziţiile legale criticate au mai făcut în numeroase cazuri obiectul controlului de constituţionalitate, raportat la prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), Curtea respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, prin Decizia nr. 399 din 21 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 6 noiembrie 2003, precum şi prin Decizia nr. 408 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 21 noiembrie 2003. 

Neexistând elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie, considerentele şi soluţia acestor decizii rămân valabile şi în prezenta cauză. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în Dosarul nr. 3.752/2002 al Tribunalului Mureş, respectiv de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu în Dosarul nr. 5.560/2002 al Tribunalului Sibiu şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în dosarele nr. 1.190/2003, nr. 1.194/2003 şi nr. 806/2003 ale Tribunalului Mureş. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2003.