Decizia Curţii Constituţionale nr. 422/2004

M. Of. nr. 92 din 27 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 422

din 21 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială „DIONYSOS” − S.A. în Dosarul nr. 8.356/2003 al Tribunalului Prahova. 

La apelul nominal lipsesc părţile. 

Procedura de citare este legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 149/2003 şi Decizia nr. 282/2003, statuând că acest text este constituţional. Atât considerentele, cât şi soluţia din aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 

Prin Încheierea din 5 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.356/2003, Tribunalul Prahova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială „DIONYSOS” − S.A. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 47 alin. (3) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 contravin principiului autorităţii de lucru judecat, prin posibilitatea acordată de legiuitor persoanelor cărora li s-au respins prin hotărâri definitive şi irevocabile acţiunile având ca obiect bunuri preluate de către stat, de a solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001. Pentru aceleaşi motive, susţine autorul excepţiei, este încălcat şi principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi principiul neretroactivităţii legii. 

Instanţa de judecată apreciază că textele criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestei opinii arată că nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat între o acţiune ce îşi are temeiul juridic în dispoziţiile dreptului comun şi o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nefiind îndeplinită una din condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 din Codul civil. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază excepţia ca neîntemeiată. Este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 149/2003, a statuat că dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care conferă persoanelor îndreptăţite măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior. Aceasta deoarece, pe de o parte, puterea lucrului judecat este o excepţie care operează în exclusivitate în domeniul procesual şi ea poate fi ridicată numai în faţa instanţelor judecătoreşti, iar pe de altă parte, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar să fie întrunite toate cele trei elemente de identitate: părţile, obiectul şi cauza. Astfel, potrivit art. 1201 din Codul civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. În aceste condiţii autoritatea de lucru judecat este o prezumţie legală şi irefragrabilă, iar potrivit art. 166 din Codul de procedură civilă aceasta este o excepţie peremptorie ce operează ca atare în cadrul unui nou proces civil şi nu este opozabilă autorităţilor publice chemate să pună în aplicare legea nouă care instituie măsuri reparatorii pentru toţi cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, inclusiv pentru cei ale căror acţiuni în revendicare au fost respinse de instanţele judecătoreşti în temeiul prevederilor legale în vigoare la data pronunţării acelor hotărâri. Legea nr. 10/2001 cuprinde reglementări noi în materia restituirii şi dă un nou înţeles noţiunii de „imobile preluate în mod abuziv”. Aşadar, chiar în situaţia în care s-ar naşte un nou litigiu, ca urmare a aplicării legii noi, acesta are o altă cauză şi uneori alte părţi decât cele existente în litigiul anterior, cu obiect identic. Existenţa unei cauze noi este de natură să elimine autoritatea de lucru judecat. De altfel, nimic nu-l împiedică pe legiuitor să extindă, printr-o lege ulterioară, sfera subiecţilor care urmează să beneficieze de măsuri reparatorii şi la persoane cărora acest drept le-a fost refuzat de o lege anterioară. 

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, arată că textele legale criticate nu contravin principiului autorităţii de lucru judecat, întrucât, chiar dacă s-ar ivi un nou litigiu ca urmare a aplicării Legii nr. 10/2001, acesta are o altă cauză şi uneori alte părţi decât cele existente în litigiul anterior. În acest sens, precizează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că nimic nu-l împiedică pe legiuitor să extindă printr-o lege ulterioară sfera subiecţilor care urmează să beneficieze de măsuri reparatorii şi la persoane cărora acest drept le-a fost refuzat de o lege anterioară, iar „faptul că acest refuz a fost constatat printr-o hotărâre judecătorească anterioară nu poate lega legiuitorul într-o eternă negare a dreptului la reparaţie”. În concluzie, apreciază că textele criticate sunt constituţionale. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (3) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, dispoziţii a căror redactare este următoarea: 

− Art. 47 alin. (3): „În cazul în care persoanei îndreptăţite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 21 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.” ;

− Art. 48: „Persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei legi.”

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 47 alin. (3) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 încalcă principiile separaţiei puterilor în stat, al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi cel al neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia «Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile». 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, criticate pe motiv că ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate anterior intrării în vigoare a acestei legi, precum şi principiul separaţiei puterilor în stat, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 149/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2003, considerând excepţia ca fiind neîntemeiată. 

Instanţa constituţională a reţinut că autoritatea de lucru judecat „operează ca atare în cadrul unui nou proces civil şi nu este opozabilă autorităţilor publice chemate să pună în aplicare legea nouă care instituie măsuri reparatorii pentru toţi cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, inclusiv pentru cei ale căror acţiuni în revendicare au fost respinse de instanţele judecătoreşti în temeiul prevederilor legale în vigoare la data pronunţării acelor hotărâri judecătoreşti. Legea nr. 10/2001 cuprinde reglementări noi în materia restituirii şi dă un nou înţeles noţiunii de «imobile preluate în mod abuziv». [...] De altfel, nimic nu-l împiedică pe legiuitor să extindă, printr-o lege ulterioară, sfera subiecţilor care urmează să beneficieze de măsuri reparatorii şi la persoane cărora acest drept le-a fost refuzat de o lege anterioară”. 

Aşa fiind, modificarea temeiului juridic al acţiunii, respectiv schimbarea calificării juridice a stării de fapt, înlătură unul dintre elementele esenţiale ale autorităţii de lucru judecat, şi anume identitatea de cauză. Prin urmare, în situaţia în care s-ar naşte un nou litigiu, fundamentat juridic pe noua lege, acesta are o altă cauză decât cea existentă în litigiul anterior, care, eventual, a avut acelaşi obiect şi aceleaşi părţi. 

De asemenea, Curtea a mai reţinut că principiul autorităţii de lucru judecat este destinat să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să dea eficienţă activităţii instanţelor judecătoreşti. Astfel, este evident că ori de câte ori instanţa soluţionează fondul cauzei, pronunţând o hotărâre judecătorească irevocabilă, în cazul iniţierii unui nou litigiu devin aplicabile prevederile art. 166 din Codul de procedură civilă, care prevăd că „excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs”. 

Atât considerentele, cât şi soluţiile acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 

Analizând criticile de neconstituţionalitate cu privire la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Curtea observă că aceste dispoziţii prevăd, în acord cu art. 48 din aceeaşi lege, posibilitatea ca în cazul în care unei persoane i s-ar respinge, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiunea privind restituirea în natură a bunurilor preluate abuziv, formulată pe baza dispoziţiilor dreptului comun, aceasta nu are închisă calea procedurii de restituire potrivit Legii nr. 10/2001. În asemenea cazuri, persoana îndreptăţită poate solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilele preluate în mod abuziv, termenul de 6 luni de notificare, prevăzut de art. 21 alin. (1) din lege, urmând să curgă de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea de restituire. Scopul Legii nr. 10/2001 este acela de a repara prejudiciile suferite de foştii proprietari, prin restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat sau, în cazul în care restituirea nu mai este posibilă, prin stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent. 

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune după intrarea ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. 

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E : 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială DIONYSOS − S.A. în Dosarul nr. 8.356/2003 al Tribunalului Prahova. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2004.