Decizia Curţii Constituţionale nr. 41/2004

M. Of. nr. 283 din 31 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 41

din 29 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, şi a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sindicatul Şoferilor din România − Filiala Mureş în Dosarul nr. 4.844/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 ianuarie 2004, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 29 ianuarie 2004.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 4 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.844/2003, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, şi a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sindicatul Şoferilor din România − Filiala Mureş.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiului liberului acces la justiţie, întrucât nu prevăd „posibilitatea pentru contestator de a se adresa unui organ abilitat pentru eşalonarea, amânarea sau scutirea acestuia de la plata sumelor”. Autorul excepţiei consideră că textul criticat este neconstituţional şi în raport de prevederile art. 9 din Legea fundamentală, pentru că „această cauţiune egală cu 20% din cuantumul sumei datorate trebuie achitată numai de persoanele juridice”, or, în cazul de faţă, deşi sindicatul este persoană juridică, activitatea acestuia nu are un scop lucrativ.

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că în cauză este vorba despre o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 constituind reglementarea specială în materie, care instituie un regim derogator de la reglementarea cuprinsă în art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Guvernul arată că reglementarea din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, privind depunerea cauţiunii numai de către persoanele juridice, s-a făcut în considerarea numărului sporit de cauze excepţionale, precum şi din motive de natură economică. În fine, arată că procedura colectării creanţelor bugetare reprezintă o procedură specială instituită în realizarea interesului general, fiind vorba despre recuperarea banilor publici care se cuvin bugetului de stat.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că asupra constituţionalităţii acestui text Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 150/2002 şi nr. 76/2003, statuând că acest text este constituţional.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu motivarea că prin dispoziţiile titlului V din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 se recunoaşte dreptul persoanelor interesate de a face contestaţie la executare în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Arată că instituirea unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate de debitor, ca o condiţie a sesizării instanţelor judecătoreşti, reprezintă o condiţie a celerităţii procedurii şi o măsură de descurajare a abuzului de drept, având rolul de a frâna acţiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silită, fără să se contravină deci prevederilor art. 21 din Constituţie.

Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. Raportarea la art. 9 din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât aceste norme constituţionale reglementează activitatea sindicatelor în cadrul principiilor generale, fără a se stabili în favoarea acestora un regim diferit faţă de alte categorii de persoane juridice, în privinţa obligaţiilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, şi dispoziţiile art. 403 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată, cu excepţia art. 152, prin art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, la data intrării în vigoare a noii reglementări (1 ianuarie 2004). Curtea constată că dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 au fost preluate, cu un conţinut identic, în art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea supusă controlului a fost modificată, Curtea se pronunţă asupra prevederii legale în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării. Având în vedere că, în cauză, această cerinţă este îndeplinită, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Examinând dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că aceste dispoziţii au fost supuse controlului de constituţionalitate, concretizat în Decizia nr. 40*) din 29 ianuarie 2004, nepublicată la data pronunţării în cauza de faţă, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate.

De aceea, având în vedere că soluţiile pronunţate de Curte îi sunt acesteia opozabile, şi, deşi în cauza ce face obiectul prezentei decizii Curtea este legal sesizată de instanţa de judecată, stabilirea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, printr-o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată ulterior sesizării, determină ca, în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceste dispoziţii legale să nu mai poată face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, intervenind una dintre cauzele de inadmisibilitate prevăzute la art. 23 alin. (6) din legea menţionată. Într-o asemenea situaţie, excepţia urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

II. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a căror redactare este: „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel”, Curtea constată că aceste dispoziţii au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Prin mai multe decizii, Curtea a respins ca nefondate excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de exemplu, Decizia nr. 150 din 9 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iulie 2002; Decizia nr. 15 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 24 februarie 2003; deciziile nr. 8 şi 55 din 14 ianuarie 2003, respectiv 6 februarie 2003, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, şi Decizia nr. 76 din 20 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003.

În esenţă, Curtea a reţinut, în considerentele acestor decizii, că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât obligaţia de a plăti cauţiunea are caracterul unei garanţii instituite în favoarea creditorului care deţine un titlu executoriu. Curtea a mai reţinut în acelaşi timp că obligarea la plata unei cauţiuni nu aduce atingere dreptului persoanei la judecată în termen rezonabil, întrucât prin aceasta nu se prelungeşte termenul de soluţionare a cauzei.

Soluţiile pronunţate de Curte şi considerentele care au stat la baza acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Sindicatul Şoferilor din România − Filiala Mureş în Dosarul nr. 4.844/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2004.