Decizia Curții Constituționale nr. 419/2004

M. Of. nr. 1071 din 18 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

D E C I Z I A Nr. 419

din 14 octombrie 2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Ioan Vida − președinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Șerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Valentina Bărbățeanu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată prin Legea nr. 357/2003, excepție ridicată de Shuai Guifang în Dosarul nr. 992/2004 al Curții de Apel București − Secția de contencios administrativ. 

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Magistratul-asistent învederează Curții că dosarul se află la al doilea termen de judecată, la termenul din 16 septembrie 2004 cauza fiind amânată la cererea autorului excepției, în vederea pregătirii apărării. În continuare, acesta informează Curtea că, la data de 13 octombrie 2004, autorul excepției a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen, întrucât, din motive medicale, se află în imposibilitate de prezentare la termenul de față. 

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acestei cereri. 

Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen. Cauza aflându-se în stare de judecată, președintele completului acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. 

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât luarea în custodie publică a unui străin reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertății de mișcare a străinului care nu a putut fi returnat în termenul prevăzut de ordonanța criticată, ori a celui care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanța a dispus expulzarea, iar nu o sancțiune penală, astfel încât nu sunt încălcate dispozițiile art. 23 alin. (13) din Constituție, republicată. 

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 992/2004, Curtea de Apel București − Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată prin Legea nr. 357/2003. Excepția a fost ridicată de Shuai Guifang într-o cauză civilă având ca obiect prelungirea duratei de luare în custodie publică a acesteia. 

În motivarea excepției se susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 23 din Constituție, republicată, care garantează dreptul la libertate individuală și, în mod special, alin. (13) al acestui articol, „care interzice expres și neechivoc orice sancțiune privativă de libertate, în afară de cele de natură penală”. De asemenea, autorul excepției consideră că art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 încalcă și dispozițiile art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, referitoare la dreptul persoanei la libertate și la siguranță. În acest sens, autorul, cetățean chinez, explică situația de fapt, precizând că a fost nevoit să rămână în România, întrucât se află în curs de soluționare o a doua cerere de acordare a unei forme de protecție, anterior fiindu-i respinsă o cerere de acordare a statutului de refugiat. Autorul susține că este reținut „împotriva voinței sale, într-un centru prevăzut cu gratii la uși și la geamuri și sub supravegherea strictă a poliției, orice deplasare fiind făcută sub escortă și cu cătușe la mâini, în exact aceleași condiții ca și infractorii”, deși fapta acestuia nu are caracter infracțional. În aceste circumstanțe, consideră c㠄nu este admisibil ca o ființă umană să fie închisă în condiții de totală lipsire de libertate, pentru o perioadă de până la 6 luni, doar pentru că își apără în instanță un drept prevăzut de lege și este nevoită să rămână pe teritoriul țării gazdă până la soluționarea cauzei sale”. 

Curtea de Apel București − Secția de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat, care reglementează regimul juridic al luării în custodie publică a străinilor, nu contravine prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (13) și ale art. 25 teza a doua, ci, „dimpotrivă, legea specială oferă străinilor garanțiile legale în ce privește luarea acestei măsuri”. De asemenea, apreciază c㠄măsura luării în custodie este reglementată de art. 93 alin. (1) din ordonanță ca o măsură administrativă și nu penală, iar restrângerea libertății de mișcare nu este identică cu privarea de libertate. Deplasarea sub escortă, în lipsa documentelor de legitimare, poate fi privită ca o garanție a siguranței deplasării străinului și nu ca o măsură restrictivă”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului. 

Președintele Camerei Deputaților apreciază că textul de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu încalcă prevederile art. 23 alin. (13) din Constituție, republicată, considerând că autorul excepției face confuzie între măsura luării în custodie și măsura sancțiunii privative de libertate. Astfel, luarea în custodie este „o măsură specifică de control al emigrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin tratatele și convențiile la care este parte”. Aceasta nu reprezintă o sancțiune privativă de libertate, ci este o măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertății de circulație a străinilor declarați indezirabili și care nu au putut fi returnați. 

Guvernul opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, întrucât măsurile dispuse în temeiul art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 nu sunt de natură penală, iar luarea în custodie publică nu este o sancțiune privativă de libertate, care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 23 alin. (13) din Constituție, republicată. 

Avocatul Poporului consideră că art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 este constituțional, deoarece luarea în custodie publică este o măsură administrativă de restrângere temporară a libertății de circulație a străinilor, or, art. 23 alin. (13) din Constituție, republicată, se referă la sancțiuni de natură penală. În continuare, apreciază că luarea în custodie publică a străinilor este o măsură care se ia prin lege împotriva străinilor a căror ședere în România a devenit ilegală și care se impune pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice. În plus, aceasta este proporțională cu situația care a creat-o și se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în situații identice, fără a aduce atingere existenței vreunui drept sau libertăți. 

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, republicată, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. 

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 357/2003 și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, prevederi al căror conținut este următorul:

− Art. 93: „(1) Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertății de mișcare dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi returnat în termenul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, precum și împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanța a dispus expulzarea. 

(2) În cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării, luarea în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Autorității pentru străini sau a formațiunilor sale teritoriale. [...]

(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuți la alin. (2) și (4), care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile, se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Autorității pentru străini. 

(6) Perioada maximă de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăși 6 luni.”

În opinia autorului excepției, aceste prevederi contravin art. 23 alin. (13) din Constituție, republicată, conform căruia „Sancțiunea privativă de liberatate nu poate fi decât de natură penală.”

Autorul excepției consideră, de asemenea, că textul de lege criticat contravine și art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al cărui conținut este următorul:

− Art. 5: „1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:

a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorității competente;

e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa. 

3. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală. 

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.”

Din examinarea criticii de neconstituționalitate rezultă că prevederile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și, în esență, cu o motivare asemănătoare ca și în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 22 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 mai 2004, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 93 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, sunt constituționale, întrucât „luarea în custodie publică a unui străin reprezintă o măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertății de circulație a străinilor declarați indezirabili și care nu au putut fi returnați, iar nu o măsură preventivă luată în cursul urmăririi penale”. Curtea a constatat că textul din ordonanța de urgență criticată nu încalcă prevederile art. 23 alin. (13) din Constituție, republicată, „deoarece măsurile dispuse prin acestea nu sunt de natură penală, iar luarea în custodie publică nu este o sancțiune privativă de libertate”. 

În ceea ce privește invocarea, în motivarea excepției, a art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că acest text nu poate servi ca argument în susținerea excepției, întrucât se referă la lipsirea de libertate, or, în cauză nu este vorba de o măsură privativă de libertate, ci doar de o măsură temporară de restrângere a libertății de circulație. 

Motivarea soluției deciziei mai sus amintite își menține valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ț I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Shuai Guifang în Dosarul nr. 992/2004 al Curții de Apel București − Secția de contencios administrativ. 

Definitivă și general obligatorie. 

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2004. 

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

 

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu