Decizia Curţii Constituţionale nr. 413/2003

M. Of. nr. 58 din 23 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 413

din 6 noiembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Excepţia a fost ridicată de Elena Ecaterina Popescu în Dosarul nr. 10.309/2001 al Tribunalului Iaşi.

La apelul nominal este prezentă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi, prin consilier juridic Toader Postelnicu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi solicită respingerea excepţiei, arătând că textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale. Astfel privitor la susţinerea potrivit căreia textele criticate ar contraveni prevederilor art. 135 alin. (6) din Constituţie, arată că prin modificarea alin. (4) şi abrogarea alin. (5) ale art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu s-a creat un vid legislativ, întrucât sunt în vigoare dispoziţiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 112/1995 şi ale Legii nr. 10/2001. Legiuitorul a instituit însă dispoziţii distincte cu privire la proprietatea statului, care, însă, nu contravin Constituţiei. Astfel susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia beneficiarii vreunui drept stabilit de Legea nr. 10/2001 nu-şi mai pot realiza acel drept este nefondată, deoarece Legea nr. 10/2001 prevede, în cazul terenurilor aflate în domeniul public, restituirea prin echivalent, dând astfel posibilitatea acţionării pe calea dreptului comun. Cu privire la încălcarea art. 114 alin. (4) din Constituţie se arată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 este justificată de un caz excepţional, astfel cum a fost definit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 65/1995. Şi, în sfârşit, în legătură cu încălcarea alin. (1) al art. 114 din Constituţie, arată, de asemenea, că emiterea de ordonanţe de către Guvern este limitată la domenii care nu fac obiectul legii organice numai în ceea ce priveşte ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare. Această limitare nu priveşte însă şi ordonanţele de urgenţă. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii.

În susţinere se depun note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 10.309/2001, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Excepţia a fost ridicată de Elena Ecaterina Popescu.

În motivarea excepţiei se susţine că prin abrogarea alin. (5) al art. 16 din Legea nr. 10/2001 „se creează un vid legislativ privind reglementarea imobilelor preluate fără titlu valabil, aflate în posesia statului“. În acest fel se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, susţine autorul excepţiei, îpersoane aflate în aceeaşi situaţie nu împărtăşesc aceeaşi soartă, şi anume în cazul unui imobil preluat de stat fără titlu valabil şi aflat în posesia sa, adică la o societate aparţinând APAPS-ului, restituirea în natură este regula, pe când în cazul imobilelor aflate în posesia statului şi trecute în administrarea unei instituţii de învăţământ situaţia este opusă“.

De asemenea autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie.

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece nu se poate considera că există discriminare între persoanele care, înaintea intrării în vigoare a textului legal criticat, puteau beneficia de măsuri reparatorii, iar după acest moment nu mai sunt considerate persoane îndreptăţite.

Se arată că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate potrivit căreia ordonanţa de urgenţă ar încălca dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele simple iar nu şi pe cele de urgenţă. De altfel, o asemenea limitare nu este prevăzută în art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public poate reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază, de asemenea, că textele legale criticate nu creează nici o discriminare între persoanele îndreptăţite la măsurile instituite prin această lege de retrocedare. În ceea ce priveşte art. 135 alin. (6) din Legea fundamentală se arată că aceste dispoziţii constituţionale se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, ele neavând aplicabilitate în cazul de faţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, care au următorul conţinut:

TITLUL I: Modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989

Art. I. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi.“

2. Alineatul (4) al articolului 16 va avea următorul cuprins:

„(4) Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege.“

3. Alineatul (5) al articolului 16 se abrogă.

4. La articolul 34 se introduce alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) În vederea asigurării surselor pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală şi prin acţiuni, se rezervă o cotă de până la 20% din capitalul social de la societăţile sau companiile naţionale rezultate din reorganizarea regiilor autonome. Stabilirea cotelor şi alocarea titlurilor de valoare nominală sau, după caz, a acţiunilor se fac potrivit normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.“

5. La articolul 51 se introduc alineatele (2) şi (3) cu următorul cuprins:

„(2) Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.

(3) Plata sumelor prevăzute la alin. (2) se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.“

6. După articolul 51 se introduce articolul 51¹ cu următorul cuprins:

„Art. 51¹. − În vederea organizării executării prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat să emită norme metodologice de aplicare unitară a acesteia.“

Textele constituţionale invocate sunt art. 16 alin. (1), art. 114 alin. (1) şi (4) şi art. 135 alin. (6).

Potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 114 alin. (1) a devenit art. 115 alin. (1), art. 114 alin. (4) a devenit art. 115 alin. (4), iar art. 135 alin. (6) a devenit art. 136 alin. (5).

Analizând susţinerile autorului excepţiei în lumina textelor constituţionale în vigoare la data adoptării ordonanţei de urgenţă, Curtea reţine următoarele:

Autorul excepţiei susţine că prin abrogarea alin. (5) al art. 16 din Legea nr. 10/2001 „se creează un vid legislativ privind reglementarea imobilelor preluate fără titlu valabil, aflate în posesia statului“.

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului“, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că nu se poate substitui legiuitorului pentru completarea sau modificarea reglementărilor adoptate, întrucât, conform dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este „[…] unica autoritate legiuitoare a ţării“. De asemenea Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, a statuat: „Curtea Constituţională nu decide dacă o lege este sau nu este bună, dacă este sau nu este eficientă sau dacă este ori nu este oportună. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii acestora.“

Autorul excepţiei mai critică dispoziţiile ordonanţei şi pe motiv că înfrâng principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece, susţine acesta, „persoane care sunt în aceeaşi situaţie, deposedate fără titlu valabil de imobile aflate în detenţia statului, nu împărtăşesc aceeaşi soartă“, exemplificând această susţinere printr-o comparaţie referitoare la cazul unui imobil preluat fără titlu valabil de la stat şi aflat în posesia unei societăţi aparţinând APAPS-ului, unde restituirea în natură este regula, pe când pentru imobilele aflate în posesia unor unităţi de învăţământ, restituirea în natură nu constituie regula.

Şi acest aspect a fost rezolvat de Curte în privinţa imobilelor preluate abuziv. Astfel prin Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, Curtea a statuat că, fiind vorba despre acordarea, prin reglementări legislative, a unor reparaţii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice în mod abuziv, dar pe baza unui titlu valabil, în sensul dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora.

Dispoziţiile ordonanţei nu instituie tratament juridic diferit pentru anumite categorii de cetăţeni aflaţi în situaţii identice, ci au în vedere situaţia concretă a bunurilor preluate.

Considerentele din această decizie sunt valabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudenţa Curţii.

Autorul excepţiei mai critică ordonanţa şi pe motiv că ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (1) şi (4).

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 114 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă, „deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalităţii constituţionale a instituţiei“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). De asemenea, Curtea a mai statuat că ordonanţa de urgenţă nu este o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituţionale, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unui caz excepţional.

Consecventă acestei jurisprudenţe, Curtea a mai reţinut că posibilitatea Guvernului ca, în cazuri excepţionale, să poată adopta ordonanţe de urgenţă, în mod limitat, chiar în domeniul rezervat legii organice, nu poate echivala cu un drept discreţionar al Guvernului şi, cu atât mai mult, această abilitare constituţională nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanţelor de urgenţă. Emiterea de către executiv a ordonanţelor de urgenţă trebuie să fie, în fiecare caz, justificată de existenţa unor situaţii excepţionale, care impun adoptarea unor reglementări urgente. În acest sens Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, referindu-se la cazul excepţional, de care depinde legitimitatea constituţională a emiterii unei ordonanţe de urgenţă, a statuat că acesta este definit în raport de înecesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public“.

Nici în acest caz nu sunt temeiuri pentru a se renunţa la această jurisprudenţă.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia ordonanţa criticată ar contraveni prevederilor art. 135 alin. (6) din Constituţie, Curtea urmează a observa că scopul Legii nr. 10/2001 este restituirea, în natură sau prin echivalent valoric, a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat. Întrucât persoanele în cauză nu au calitatea de proprietari în momentul solicitării restituirii, principiul constituţional al garantării proprietăţii funcţionează în condiţiile existenţei titlului de proprietate eliberat cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât acest principiu poate fi invocat în atare condiţii.

În fine, Curtea constată că asupra constituţionalităţii unor dispoziţii din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, Curtea s-a mai pronunţat. Astfel, prin Decizia nr. 246 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003, şi prin Decizia nr. 316 din 17 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 8 august 2003, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind proprietatea.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Elena Ecaterina Popescu în Dosarul nr. 10.309/2001 al Tribunalului Iaşi.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2003.