Decizia Curţii Constituţionale nr. 410/2004

M. Of. nr. 1049 din 12 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 410

din 12 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Iuliana Nedelcu − procuror

Marieta Safta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Carmen Lidia Vidu în Dosarul nr. 6.390/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia I penală. 

La apelul nominal răspunde avocat Ioan Vlaic, pentru autoarea excepţiei, şi partea Adrian Constantin Cristache, personal, lipsă fiind părţile Ovidiu Marian Gavrilă, Relu Păun şi Daniel Stănescu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Având cuvântul pe fond, avocatul autoarei excepţiei arată că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, republicată, întrucât legiuitorul nu defineşte ce se înţelege prin „alte operaţiuni”, respectiv în ce constă latura obiectivă a infracţiunii de trafic ilicit de droguri, ceea ce contravine principiului legalităţii incriminării. Se mai arată că, în absenţa unei determinări, prin lege, a laturii obiective a infracţiunii pe care o incriminează textul legal criticat, se lasă la liberul arbitru al organelor de cercetare penală calificarea unei conduite umane concrete ca fiind infracţiune, ceea ce încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. În concluzie, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată. 

Partea Adrian Constantin Cristache, având cuvântul pe fond, lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul legal criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. Se menţionează că interpretarea sintagmei criticate trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a cadrului normativ în materie, respectiv a Legii nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante, şi a Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, ratificată de România prin Legea nr. 118/1992. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 24 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.390/2003, Tribunalul Bucureşti − Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Carmen Lidia Vidu în dosarul menţionat. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin formularea generică, în termeni nedefiniţi, a laturii obiective a infracţiunii pe care o incriminează, textul de lege criticat lasă la liberul arbitru al organului de urmărire penală, respectiv al instanţei de judecată, calificarea ca fiind sau nu infracţiune a unei conduite umane concrete. Astfel, în opinia autoarei excepţiei, se aduce atingere: principiului constituţional al statului de drept, prin aceea că normele criticate nu respectă principiul legalităţii incriminării; principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, câtă vreme puterea judecătorească şi parchetul, autorităţi chemate să aplice legea, capătă prerogative ce ţin de esenţa puterii legislative; principiului constituţional ce consacră unicitatea şi imparţialitatea justiţiei, precum şi dreptului la un proces echitabil. Se mai arată că formularea generică a sintagmei „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor” din textul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este în contradicţie şi cu prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3), potrivit cărora infracţiunile se stabilesc prin lege organică, fiind de neconceput, în opinia autoarei excepţiei, ca legea organică ce incriminează infracţiuni să folosească astfel de termeni nedefiniţi. 

Tribunalul Bucureşti − Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate. Se arată că elementele laturii obiective a infracţiunii de trafic ilicit de droguri sunt determinate de legiuitor prin norma de incriminare, instanţa de judecată urmând a stabili, în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. 2 din Codul de procedură penală, pe baza probelor administrate în cauză, dacă fapta dedusă judecăţii constituie infracţiune. Aceasta nu este o prerogativă ce ţine de puterea legislativă, ci este chiar o problemă de aplicare a legii la un caz concret. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. 

Guvernul arată că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 menţionează expres variantele alternative sub care poate apărea elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic ilicit de droguri. Alături de aceste variante menţionate expres, legiuitorul a înţeles să incrimineze orice altă operaţiune privind circulaţia drogurilor fără drept, tehnică legislativă utilizată de altfel şi în cazul altor infracţiuni referitoare la circulaţia unor bunuri sau substanţe supuse unui regim special. Se consideră că prin această modalitate de reglementare nu se aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei, întrucât elementele laturii obiective a infracţiunii sunt determinate de legiuitor prin norma de incriminare, instanţa de judecată urmând a stabili, pe baza probatoriului administrat, dacă fapta dedusă judecăţii constituie infracţiune. 

În concluzie, Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. 

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate ca fiind încălcate. Arată în acest sens că incriminarea de către legiuitor a oricăror operaţiuni privind circulaţia drogurilor, efectuate fără drept, reprezintă o opţiune a legiuitorului, în aplicarea unor măsuri de politică penală, care nu aduce atingere în nici un mod statului de drept, principiului separaţiei puterilor în stat, dreptului la un proces echitabil ori principiului constituţional potrivit căruia infracţiunile se stabilesc prin lege organică, Legea nr. 143/2000 fiind o astfel de lege organică. În opinia Avocatului Poporului, critica de neconstituţionalitate vizează de fapt o problemă de tehnică legislativă, care constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor” a fost prevăzută întrucât la momentul elaborării actului normativ nu puteau fi avute în vedere toate operaţiunile ilicite privind circulaţia drogurilor. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1), sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000. Textul de lege cuprinzând sintagma criticată ca neconstituţională are următorul conţinut:

− Art. 2 alin. (1): „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 124 alin. (2), al căror conţinut este următorul:

− Art. 1 alin. (3) şi (4): „(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. 

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor − legislativă, executivă şi judecătorească − în cadrul democraţiei constituţionale.”;

− Art. 21 alin. (3): „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”;

− Art. 73. alin. (3) lit. h): „Prin lege organică se reglementează: [...]

h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora.”;

− Art. 124 alin. (2): „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că prin dispoziţiile Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri s-a reglementat circulaţia drogurilor de risc sub control naţional, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. În cadrul capitolului II al legii, „Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional”, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 stabileşte operaţiunile ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, atunci când aceasta are ca obiect droguri de risc, şi cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi atunci când are ca obiect droguri de mare risc. Din raţiuni de politică penală, legiuitorul a înţeles să incrimineze în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, alături de operaţiunile enunţate expres, orice „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”. Stabilirea în acest mod a cuprinsului normei de incriminare reprezintă un aspect de tehnică legislativă, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei. 

Astfel, textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale care consacră statul de drept, cu elementele definitorii ale acestuia, între care şi principiul legalităţii incriminării, întrucât reglementarea infracţiunii în cauză este realizată, în mod evident, prin lege. Contrar susţinerii autoarei excepţiei, Legea nr. 143/2000 nu foloseşte termeni nedefiniţi, „operaţiunile privind circulaţia drogurilor”, incriminate prin textul legal criticat, fiind clar circumstanţiate de legiuitor. Se constată în acest sens că nu sunt sancţionate penal, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, orice operaţiuni privind circulaţia drogurilor, ci numai acelea realizate fără drept şi care se referă la droguri de risc, expres nominalizate în tabelul nr. III al aceleiaşi legi. Aşadar, având în vedere pericolul social pe care îl presupune, orice operaţiune privind circulaţia drogurilor, care îndeplineşte cele două condiţii impuse de legiuitor, poate constitui latura obiectivă a infracţiunii reglementată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. 

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri fiind o lege organică, Curtea nu poate primi nici critica de neconstituţionalitate în raport de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, republicată. De altfel, motivarea criticii formulate în acest sens vizează „termenii” utilizaţi la redactarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Or, după cum s-a arătat, modalitatea de stabilire a cuprinsului unei reglementări, precum şi a termenilor utilizaţi în cadrul acesteia, constituie o problemă de tehnică legislativă, domeniu în care legiuitorul este suveran, sens în care Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu, în Decizia nr. 136/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. 

Curtea mai reţine că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, acestea nefiind de natură să confere autorităţii judecătoreşti „aptitudinea de a reglementa raporturi sociale ca fiind infracţiuni”, aşa cum neîntemeiat susţine autoarea excepţiei. Astfel, reglementarea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv a elementelor constitutive ale acesteia, este realizată de legiuitor. Stabilirea de către instanţa de judecată a faptului dacă, în cauza dedusă judecăţii, fapta cu care a fost sesizată constituie infracţiune, aşadar implicit a faptului dacă o anumită acţiune reprezintă operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurată fără drept, este o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţii concrete şi de calificare a faptei deduse judecăţii, în virtutea unor prerogative conferite de puterea legislativă în limitele unei enumerări determinate. În cadrul enunţului legislativ, elementele laturii obiective a infracţiunii sunt limitate la operaţiuni prestabilite de legiuitor privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurate fără drept. În procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, judecătorul nu poate ignora cadrul normativ în materie, nici legislaţia română şi nici reglementările internaţionale. Se observă în acest sens faptul că România a ratificat, prin Legea nr. 118/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, în conformitate cu prevederile art. 11 din Constituţie, republicată. 

Câtă vreme aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aşadar implicit a sintagmei criticate, la cazurile concrete deduse judecăţii, presupune desfăşurarea de către instanţă a unor activităţi în concordanţă cu prerogativele ce-i sunt stabilite prin Constituţie şi alte legi, activităţi care nu sunt de natură să conducă la încălcarea neutralităţii care este de esenţa justiţiei, nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), ce consacră imparţialitatea justiţiei. 

Curtea reţine că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate formulată în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, întrucât textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce atingere, sub nici un aspect, dreptului părţilor la proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, acestea putându-se prevala, fără nici o îngrădire, de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege în acest sens. 

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Carmen Lidia Vidu în Dosarul nr. 6.390/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia I penală. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2004.