Decizia Curţii Constituţionale nr. 401/2003

M. Of. nr. 104 din 4 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 401

din 28 octombrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SANCOMI” − S.R.L. din Tecuci în Dosarul nr. 832/2003 al Judecătoriei Tecuci.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 237C/2003, nr. 240C/2003, nr. 260C/2003 şi nr. 262C/2003.

La apelul nominal este prezentă Societatea Comercială „MEFITEX” − S.A. din Suceava, prin avocat Ionel-Nicolaie Nechita, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Din oficiu Curtea ridică problema conexării dosarelor, având în vedere obiectul identic al cauzelor.

Reprezentantul părţii prezente nu se opune conexării cauzelor.

Având cuvântul asupra acestui incident procedural, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.

Curtea, deliberând, decide conexarea dosarelor nr. 237C/2003, nr. 240C/2003, nr. 260C/2003 şi nr. 262C/2003 la Dosarul nr. 236C/2003, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform căruia „Procedura jurisdicţională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]”, raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o”.

Avocatul părţii prezente solicită admiterea excepţiei, arătând că dispoziţiile art. 127, prin instituirea obligativităţii depunerii unei cauţiuni numai de către persoanele juridice, sub sancţiunea neînregistrării la instanţele judecătoreşti a contestaţiei la executare, contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21, precum şi ale art. 6 pct. 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În opinia sa cheltuielile ocazionate de înfăptuirea actului de justiţie sunt acoperite prin taxa de timbru instituită prin lege, iar descurajarea tergiversării executării obligaţiilor, prin exercitarea abuzivă a contestaţiilor la executare, poate fi realizată prin cauţiunea stabilită pentru suspendarea executării silite. În susţinerea celor de mai sus depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că textul legal criticat a mai format anterior obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea statuând că acest text este constituţional.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierile din 7 mai 2003, 12 mai 2003, 5 mai 2003, 26 mai 2003 şi 8 mai 2003, pronunţate în dosarele nr. 832/2003, nr. 5.324/2003, nr. 2.692/2003, nr. 2.479/2003 şi nr. 700/2003, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Suceava şi Judecătoria Gherla au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SANCOMI” − S.R.L. din Tecuci, Societatea Comercială „R.A.B. Romanian Agricultural Business” − S.R.L. din Iaşi, Societatea Comercială „Prestări Servicii de Interes Public” − S.A. din Suceava, Societatea Comercială „MEFITEX” − S.A. din Suceava şi Societatea Comercială „Service Auto Boros Tour” din Gherla.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul legal criticat încalcă principiul liberului acces la justiţie, deoarece „se condiţionează exercitarea unei acţiuni civile de achitarea unei cauţiuni stabilite în mod arbitrar de lege, indiferent dacă se solicită şi suspendarea executării”. În opinia autorilor excepţiei cauţiunea constituie în acest caz o condiţie de exercitare a acţiunii, achitarea ei fiind necesară chiar dacă nu se solicită suspendarea executării şi executarea îşi continuă cursul pe timpul judecării contestaţiei la executare. Se susţine, de asemenea, că textul criticat ar contraveni şi prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât impunerea cauţiunii ca o condiţie a exercitării contestaţiei la executare, doar în ipoteza în care contestatorul este o persoană juridică, creează o diferenţă de tratament juridic ce duce la concluzia că proprietatea privată este ocrotită în mod diferit în funcţie de calitatea titularului. În acest fel se încalcă şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Instanţa de judecată consideră că dispoziţiile legale criticate aduc atingere exercitării accesului liber la justiţie, deoarece prevăd obligativitatea depunerii unei cauţiuni pentru exercitarea contestaţiei la executare. În acest fel se încalcă şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât contestaţia nu va fi înregistrată dacă nu se face dovada privind plata cauţiunii.

De asemenea se apreciază că textul de lege criticat contravine şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevede obligativitatea depunerii cauţiunii numai pentru persoanele juridice, iar nu şi pentru persoanele fizice.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, apreciază că textul criticat nu încalcă art. 21 din Constituţie, deoarece cei interesaţi pot face contestaţie la executarea silită, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul organului de executare. Acest text nu împiedică debitorul de a se adresa justiţiei, ci doar se stabileşte cuantumul cauţiunii fără de care nu se poate proceda la soluţionarea cererii.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază, de asemenea, că textul de lege criticat nu încalcă art. 21 din Constituţie, deoarece cauţiunea instituită de acest text de lege constituie o garanţie, în vederea evitării abuzurilor de drept şi a exercitării cu rea-credinţă a contestaţiei la executare, care ar putea determina tergiversarea soluţionării cauzelor, precum şi amânarea realizării creanţelor bugetare, afectând astfel economia naţională.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările ulterioare, care au următorul conţinut:

− Art. 127: „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16, 21 şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie.

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 229 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 26 iunie 2003 şi Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003.

În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut că prevederile art. 16 din Constituţie, care consacră „Egalitatea în drepturi”, se referă la cetăţeni, instituind egalitatea acestora în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, s-a statuat că textul constituţional al art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă prin aceasta regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Aşa fiind, dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îngrădesc accesul liber la justiţie, prin aceleaşi decizii Curtea a statuat că depunerea cauţiunii stabilite prin art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 are rolul de a frâna acţiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silită, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 21 din Constituţie. Cu privire la constituţionalitatea instituirii unei cauţiuni, ca o condiţie a sesizării instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, respingându-se susţinerile privind încălcarea dreptului de acces la justiţie. Prin această decizie s-a statuat că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionări, precum şi că „această modalitate de reglementare, care reprezintă o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti şi exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor subiective”.

Atât considerentele, cât şi soluţiile din aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii. Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SANCOMI” − S.R.L. din Tecuci, Societatea Comercială „R.A.B. Romanian Agricultural Business” − S.R.L. din Iaşi, Societatea Comercială „Prestări Servicii de Interes Public” − S.A. din Suceava, Societatea Comercială „MEFITEX” − S.A. din Suceava şi Societatea Comercială „Service Auto Borsos Tour” din Gherla, în dosarele nr. 832/2003 al Judecătoriei Tecuci, nr. 5.324/2003 al Judecătoriei Iaşi, nr. 2.692/2003 şi nr. 2.479/2003 ale Judecătoriei Suceava şi nr. 700/2003 al Judecătoriei Gherla.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2003.