Decizia Curţii Constituţionale nr. 394/2004

M. Of. nr. 1079 din 19 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 394

din 5 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările ulterioare

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Claudia Margareta Niţă − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Florea Barbu în Dosarul nr. 4.978/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.

Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate prevăd condiţii care, în realitate, împiedică practicarea activităţii de taximetrie de către societăţile comerciale cu un capital social redus sau de către taximetriştii independenţi, prin aceea că, pe de o parte, limitează numărul maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere, repartizate proporţional între categoria operatorilor de transport şi cea a taximetriştilor independenţi, iar pe de altă parte, impun dotarea autoturismelor cu staţii radio de emisie-recepţie şi alarmă şofer. În sfârşit, arată că, prin reglementarea acestui mecanism specific activităţii de taximetrie, se încalcă „independenţa firmelor mici”, libera iniţiativă şi concurenţa loială, principii de bază ale economiei de piaţă, consacrate în Constituţie, şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie referitoare la principiile economiei de piaţă, întrucât exigenţele prevăzute pentru practicarea activităţii de taximetrie se justifică prin caracterul de activitate de interes public al acesteia, statul având atât dreptul, cât şi obligaţia de a interveni pentru a asigura securitatea transportului public.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.978/2004, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Florea Barbu într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contravenţională.

În motivarea excepţiei, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 14 şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 contravin prevederilor art. 134 alin. (1) şi (2) lit. a) şi f) din Constituţie. În acest sens, consideră că prin limitarea numărului de taxiuri în municipiul Bucureşti, impusă de art. 14 din legea criticată, se încalcă principiul constituţional al garantării concurenţei într-o economie de piaţă liberă, existând astfel riscul apariţiei unei situaţii de monopol în domeniu. Se arată, de asemenea, că prin obligativitatea deţinerii staţiilor de radio-emisie pentru toate categoriile de taximetre, cu excepţia celor sezoniere, cerinţă prevăzută de art. 30 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, se creează avantaje marilor societăţi comerciale de taxi, în detrimentul firmelor mici şi a taximetriştilor independenţi, întrucât aceştia din urmă, având un capital social modest, depind de firmele mari operatoare de taxi şi radio-mobile, încălcându-li-se astfel independenţa.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se precizează în acest sens că „nu se poate susţine încălcarea principiului liberei concurenţe prin obligativitatea obţinerii de către operatorii de taxi a autorizaţiilor prevăzute de Legea nr. 38/2003”, întrucât „prin aceste dispoziţii legale sunt reglementate criterii clare de selecţie, stabilirea numărului maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere, pentru perioada acordată, făcându-se de către consiliul local de la locul unde va fi desfăşurată această activitate, cu consultarea asociaţiilor”. În final, precizează că obligaţia dotării autoturismelor şi, respectiv, a autovehiculelor cu staţii radio de emisie-recepţie şi alarmă şofer nu atinge independenţa celor care nu dispun de mijloace materiale necesare achiziţionării acestor aparate, întrucât aceştia pot să presteze „activitatea de taximetrie ca taximetrişti independenţi, în măsura în care aceştia deţin autorizaţii taxi sezoniere”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004 încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu adresa nr. 5/7.141/A.N. din data de 2 august 2004, prin care consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată, în esenţă, că textele de lege criticate reprezintă tocmai consacrarea şi aplicarea principiului conţinut de art. 135 din Constituţie, republicată, deoarece dispoziţiile legale atacate „contribuie la consolidarea economiei de piaţă şi la crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi la crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”. Se precizează, în final, că cerinţele cuprinse în prevederile criticate „nu se referă la nici un fel de subordonare”, acestea fiind necesare pentru a asigura, pe de o parte, „accesul egal şi nediscriminatoriu în angajarea serviciilor unui taxi − atât prin semnalizarea vizibilă a taxiului aflat în trafic, cât şi telefonic, prin intermediul unui dispecerat − şi, pe de altă parte, ca măsură de protecţie pentru clienţi şi pentru taximetrişti, în eventualitatea producerii unor evenimente în trafic, privind transporturile respective”.

Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu adresa nr. 5.644 din data de 21 iulie 2004, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că „stabilirea prin dispoziţiile legale criticate a criteriilor de acordare a autorizaţiilor taxi permanente şi sezoniere, precum şi a condiţiilor pentru efectuarea transportului de persoane sau de bunuri în regim de taxi, nu contravine principiilor fundamentale ale economiei de piaţă, libertăţii comerţului, liberei iniţiative şi protecţiei concurenţei loiale”. În plus, menţionează că dispoziţiile art. 14 şi cele ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 reprezintă tocmai o îmbinare a „obligaţiei constituţionale a statului de a asigura libertatea comerţului, concomitent cu protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, finaciară şi valutară”, fiind totodată în acord şi cu „exigenţele legate de protejarea intereselor generale, atâta vreme cât pe piaţă sunt admişi doar operatorii de transport sau taximetriştii independenţi care respectă legea”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările ulterioare. Aceste prevederi au următorul conţinut:

− Art. 14:

„(1) Activitatea de transport public local de persoane realizată în regim de taxi trebuie dimensionată în raport cu gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie sau metrou, după caz.

(2) Autorităţile administraţiilor publice locale şi ale municipiului Bucureşti vor limita numărul maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere după următoarele criterii:

a) gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie sau metrou, după caz;

b) norma cuprinsă la art. 13 lit. i);

c) gradul de poluare;

d) cererea şi oferta permanentă şi sezonieră;

e) gradul de aglomeraţie în trafic şi altele.

(3) Numărul maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere, pentru perioada acordată, se va stabili prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu consultarea asociaţiilor.

(4) După acordarea numărului maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere stabilit, autoritatea administraţiei publice locale, respectiv a municipiului Bucureşti, nu va mai elibera nici o autorizaţie taxi decât în condiţia vacantării uneia dintre acestea.

(5) Distribuirea numărului de autorizaţii taxi permanente pentru grupa operatorilor de transport şi pentru grupa taximetriştilor independenţi se va realiza de către autorităţile administraţiei publice locale. Distribuirea autorizaţiilor taxi pentru taximetriştii independenţi se va realiza în proporţie de o treime din numărul total al autorizaţiilor taxi permanente, aceasta precedând distribuirea pentru grupa operatorilor de transport.

(6) În condiţiile în care numărul de autorizaţii taxi permanente, repartizate conform prevederilor alin. (5), nu este acoperit de către grupa operatorilor de transport, respectiv de către grupa taximetriştilor independenţi, autoritatea administraţiei publice locale va proceda, după caz, astfel:

a) operatorilor de transport li se vor oferi autorizaţiile taxi permanente din cota taximetriştilor independenţi, în limita autorizaţiilor taxi permanente nesolicitate de aceştia;

b) taximetriştilor independenţi li se vor oferi autorizaţii taxi permanente din cota operatorilor de transport, în limita autorizaţiilor taxi permanente nesolicitate de aceştia.

(7) În condiţiile în care numărul de autorizaţii taxi permanente solicitate pentru una dintre grupe este mai mare decât numărul de autorizaţii stabilit pentru grupa respectivă, autoritatea administraţiei publice locale va organiza licitaţie publică pentru oferirea numărului de autorizaţii stabilit. O autorizaţie taxi permanentă se acordă operatorului de transport sau taximetristului independent pe o durată de 5 ani, timp în care acesta poate deţine autorizaţia, cu întreruperi din cauze imputabile lui.

(8) În condiţiile alin. (6), în care cererea de autorizaţii taxi permanente a unei grupe este mai mică decât numărul de autorizaţii repartizate grupei, autorizaţiile permanente disponibile vor fi oferite solicitanţilor celeilalte grupe prin licitaţie publică, pentru o durată de un an, perioadă după care se va proceda în conformitate cu prevederile alin. (6).

(9) Autoritatea administraţiei publice locale nu va oferi unui operator de transport în regim de taxi mai mult de 30% din autorizaţiile taxi permanente stabilite pentru grupa respectivă.

(10) Autorizaţiile sezoniere vor fi acordate cu prioritate taximetriştilor independenţi autorizaţi.

(11) În cazul în care un operator de transport sau un taximetrist independent renunţă sau i se anulează, din cauze imputabile, una dintre autorizaţiile taxi, autoritatea administraţiei publice locale o va oferi solicitanţilor îndreptăţiţi, incluşi în listele de aşteptare făcute publice, conform prevederilor alin. (6)−(8).

(12) În condiţiile în care posesorul autorizaţiei taxi permanente înlocuieşte din motive justificate autovehiculul cu alt autovehicul agreat, autorizaţia taxi rămâne valabilă.”;

− Art. 30 alin. (1) lit. b):

„(1) Pentru transportul de persoane sau transportul de bunuri în regim de taxi vor fi agreate de către Registrul Auto Român ca taxiuri numai autoturisme şi, respectiv, autovehicule care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: [...]

b) sunt dotate legal cu staţii radio de emisie-recepţie şi alarmă şofer, în stare de funcţionare; dotarea cu staţii radio de emisie-recepţie este opţională pentru taximetriştii independenţi care deţin autorizaţii taxi sezoniere;”.

În motivarea excepţiei ridicate, autorul acesteia invocă încălcarea art. 134 alin. (1) şi (2) lit. a) şi f) din Constituţie, devenite, în urma republicării Legii fundamentale, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi f). Aceste dispoziţii prevăd următoarele:

− Art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi f):

„(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; [...]

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;”.

Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, Curtea Constituţională reţine că autorul acesteia critică, în esenţă, impunerea a două condiţii în domeniul activităţii de taximetrie, reglementate prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, şi anume: limitarea numărului maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere în funcţie de o serie de criterii prevăzute de alin. (2) lit. a)−e) al art. 14 şi dotarea în mod legal a autoturismelor cu staţii radio de emisie-recepţie şi alarmă şofer, în stare de funcţionare, conform art. 30 alin. (1) lit. b) din lege. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate încalcă independenţa societăţilor comerciale cu un capital social redus care nu dispun de suficiente resurse materiale necesare pentru a satisface cerinţele legale impuse pentru practicarea activităţii de taximetrie şi, în consecinţă, sunt înlăturate mecanismele concurenţei libere într-o economie de piaţă, creându-se în acelaşi timp condiţii pentru instaurarea monopolului în acest segment al economiei.

Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, această activitate face parte din categoria serviciilor publice de transport local de interes public sau, după caz, din categoria transporturilor publice şi se află sub autoritatea administraţiilor publice locale sau a Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului prin Autoritatea Rutieră Română. Ca atare, interesul public pe care îl reprezintă activitatea de transport implică în mod necesar adoptarea de măsuri legale pentru realizarea unei protecţii reale a intereselor clienţilor, taximetriştilor şi a operatorilor de transport. Ca în oricare alt domeniu de interes public, impunerea prin Legea nr. 38/2003 a anumitor exigenţe, pentru cei care doresc să presteze un serviciu public, este în deplină conformitate cu principiile economiei de piaţă consacrate în art. 135 din Constituţie, republicată, fără a se putea susţine că s-ar încălca dreptul la liberă concurenţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Florea Barbu în Dosarul nr. 4.978/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2004.