Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2004

M. Of. nr. 1042 din 11 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 392

din 5 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Valentina Bărbăţeanu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Victor Gheorghe Zamfir în Dosarul nr. 634/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal, precum şi partea Serviciul de Protecţie şi Pază, prin consilier juridic cu delegaţie la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând că dispoziţiile textului criticat impun, pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, condiţii mai aspre angajaţilor Serviciului de Protecţie şi Pază în raport cu personalul din alte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, instituindu-se astfel un regim discriminatoriu.

Reprezentantul Serviciului de Protecţie şi Pază solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât reglementarea supusă controlului nu face nici o discriminare pe considerente arbitare între subiecţii cărora li se aplică, ci reprezintă o concretizare a dreptului unităţilor economice şi bugetare de stat care deţin locuinţe de serviciu destinate închirierii propriilor salariaţi de a stabili modul de înstrăinare a acestor locuinţe, drept prevăzut de art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi a cărui exercitare nu poate fi considerată neconstituţională. În continuare, arată că legiuitorul a considerat oportun şi pertinent să dea libertate fiecărei instituţii bugetare, în sensul stabilirii anumitor condiţii pentru atribuirea prin vânzare a locuinţelor de serviciu pe care le deţin, care să evidenţieze specificul şi realităţile obiective din cadrul fiecăreia.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia, întrucât situaţia angajaţilor Serviciului de Protecţie şi Pază nu este identică cu cea a celorlalţi angajaţi din alte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Această diferenţiere este dedusă chiar din faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze statutul fiecărei astfel de categorii prin legi distincte.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 634/2004, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază. Excepţia a fost ridicată de Victor Gheorghe Zamfir, într-o cauză civilă având ca obiect obligaţia de a încheia un contract de vânzare-cumpărare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 încalcă prevederile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin instituirea unei diferenţe de tratament juridic între personalul Serviciului de Protecţie şi Pază şi personalul din alte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în ceea ce priveşte condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru cumpărarea unei locuinţe de serviciu. Astfel, prin textul de lege criticat, angajaţilor Serviciului de Protecţie şi Pază li se cere să îndeplinească, în afara condiţiei de a avea o vechime de cel puţin 10 ani în funcţii militare, comună pentru tot personalul care face parte din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, o condiţie suplimentară, şi anume aceea de a avea o vechime de minimum 5 ani în Serviciul de Protecţie şi Pază. Autorul excepţiei afirmă că „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice”. În motivarea excepţiei, invocă şi prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, care permit corelarea dispoziţiilor constituţionale cu tratatele şi pactele la care România este parte, precizând că principiul nediscriminării este statuat şi în art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi în art. 12 al părţii a II-a din Carta socială europeană revizuită.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, egalitatea de tratament presupunând ca subiecţii la care se referă să se afle în situaţii similare. În continuare, arată că Legea nr. 85/1992, care este legea-cadru în materia vânzării de locuinţe şi spaţii cu alte destinaţii construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, „permite expres ca modul de înstrăinare a locuinţelor de serviciu deţinute de unităţile bugetare să fie stabilit de conducerea unităţii bugetare în cauză, fără a limita în vreun fel acest drept. Prin urmare, Serviciul de Protecţie şi Pază este îndrituit de lege să stabilească, prin propria lege de organizare şi funcţionare, condiţiile de înstrăinare a locuinţelor de serviciu construite din fondurile proprii”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, prin punctul său de vedere comunicat cu Adresa nr. 5/6.679/A.N. purtând data de 19 iulie 2004, apreciază că dispoziţiile art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază sunt constituţionale, întrucât reglementarea diferită, prin acte normative distincte, a condiţiilor de cumpărare a locuinţei de serviciu impuse unor categorii diferite de persoane „reprezintă o opţiune a legiuitorului, neputând fi vorba de o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor”. Exemplificând cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 22 aprilie 2004, precizează că egalitatea de tratament se referă la situaţii identice şi nicidecum la situaţii diferite, astfel că, dacă la situaţii egale tratamentul juridic trebuie să fie egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate să fie decât diferit.

Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în data de 25 iunie 2004, cu Adresa nr. 5.280, în care apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate, întrucât prin art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 nu se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii. Arată că textul de lege ce formează obiectul excepţiei „se aplică în mod egal oricărei persoane aflate în situaţiile menţionate în ipoteza normei”. În continuare, face menţiunea că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că „încălcarea principiului egalităţii în drepturi există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratament inegal şi mijloacele folosite”, menţionând în acest sens Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 22 octombrie 1998, articol introdus prin Legea nr. 67/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază. Conţinutul prevederilor menţionate este următorul:

− Art. 22² alin. (1): „Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază, titular al unui contract de închiriere a unei locuinţe de serviciu, cu o vechime în forţele armate de 10 ani, din care minimum 5 ani în Serviciul de Protecţie şi Pază, poate cumpăra locuinţa de serviciu. Sumele încasate din vânzarea locuinţelor de serviciu se reţin integral de Serviciul de Protecţie şi Pază şi se utilizează pentru achiziţia altor spaţii locative cu aceeaşi destinaţie.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege sunt contrare art. 4 alin. (2), art. 11, art. 16 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, potrivit cărora:

− Art. 4 alin. (2): „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”;

− Art. 11: „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.”;

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

Autorul excepţiei invocă, de asemenea, încălcarea art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, toate referitoare, în esenţă, la principiul nediscriminării în faţa legii, precum şi încălcarea art. 12 al părţii a II-a din Carta socială europeană revizuită − „Dreptul la securitate socială”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât creează personalului Serviciului de Protecţie şi Pază o situaţie dezavantajoasă în raport cu personalul din alte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, prin suplimentarea condiţiilor pe care angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază trebuie să le întrunească pentru cumpărarea locuinţei de serviciu. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate se prevalează şi de faptul că, în conformitate cu art. 109 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, toţi ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii, indiferent de apartenenţa lor la o anumită instituţie care face parte din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, deci inclusiv angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază, se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii, prevăzute de regulamentele militare.

În deplin acord cu prevederile internaţionale invocate în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea în drepturi nu exclude un tratament juridic diferit în cazul unor situaţii juridice diferite, când acesta are o justificare obiectivă şi raţională.

Critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei nu este întemeiată, întrucât inegalitatea de tratament nu poate fi dedusă prin raportarea situaţiei personalului Serviciului de Protecţie şi Pază la cea a unor alte categorii de angajaţi. Discriminarea intervine atunci când la situaţii egale soluţia legislativă este diferită. Or, în cazul de faţă nu există diferenţieri de tratament juridic între cetăţenii aparţinând aceleiaşi clase de angajaţi, respectiv personalului Serviciului de Protecţie şi Pază.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22² alin. (1) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, excepţie ridicată de Victor Gheorghe Zamfir în Dosarul nr. 634/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2004.