Decizia Curţii Constituţionale nr. 390/2003

M. Of. nr. 126 din 12 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 390

din 16 octombrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Paula C. Pantea − procuror

Mădălina Ştefania Diaconu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Adina Neagu în Dosarul nr. 2.128/2002 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Neagu Simona, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei ridicate. Arată că prevederile art. 44 din Legea nr. 64/1995, care permit anularea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu 3 ani înainte de deschiderea procedurii falimentului, contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, având efecte retroactive. Art. 45 din Legea nr. 64/1995, care prevede posibilitatea anulării operaţiunilor comerciale în care prestaţia debitorului o depăşeşte vădit pe cea primită, pune la îndemâna administratorului sau lichidatorului unei societăţi comerciale o acţiune în resciziune, recunoscută de legislaţie numai minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, ceea ce creează o discriminare evidentă, în defavoarea persoanelor fizice sau juridice care au încheiat acte juridice translative de proprietate cu societatea comercială aflată în procedură de faliment. De asemenea, textele legale criticate contravin şi art. 41 din Constituţie, prin aceea că nici unul dintre aceste texte nu face distincţia între actele juridice încheiate cu bună-credinţă şi cele încheiate cu rea-credinţă, obligându-i la restituire pe toţi cei care au contractat, în perioada de până la 3 ani înainte de deschiderea procedurii falimentului, cu societatea comercială respectivă. Această ignorare a bunei sau relei-credinţe a cocontractantului, urmată de obligaţia generală de restituire, echivalează cu o confiscare a averii dobândite în mod licit. În plus, legea nu face diferenţa între consecinţele pentru părţi ale falimentului fraudulos şi cele ale falimentului nefraudulos. În sfârşit, termenul de prescripţie fixat pentru introducerea acestor acţiuni în anulare este stabilit în considerarea unei anumite persoane, cea aflată în procedură de faliment, iar nu în considerarea unui anumit tip de act juridic, cum este firesc şi cum prevede întreaga legislaţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate ca fiind neîntemeiată. Arată că, în privinţa art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 106/2002, constatând că aceste texte de lege sunt constituţionale. Cu privire la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, consideră că termenul de un an în care poate fi introdusă acţiunea pentru anulare a unui transfer cu caracter patrimonial, efectuată potrivit art. 44 sau 45, nu contravine principiului egalităţii, deoarece legiuitorul a avut în vedere situaţia specială în care se găsesc societăţile comerciale aflate în procedură de faliment, pentru care a instituit, în conformitate cu principiul egalităţii, un tratament juridic special. În ceea ce priveşte art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, consideră că obligaţia de a restitui bunurile care au constituit obiectul actului juridic anulat ori contravaloarea acestora nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii private, la interdicţia confiscării averii licit dobândite sau la prezumţia dobândirii licite a averii, ci reprezintă o consecinţă firească a anulării actului juridic încheiat în mod fraudulos. Dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, asigură libertatea comerţului, având în vedere că exercitarea unui drept trebuie realizată cu bună-credinţă şi fără a încălca drepturile şi libertăţile altor persoane.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.128/2002, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1), art. 46 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Adina Neagu într-o cauză având ca obiect anularea unui contract de schimb încheiat cu debitorul dintr-un proces de declarare a falimentului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, „în esenţă, textele legale criticate sunt neconstituţionale pentru că oferă posibilitatea anulării unui act juridic pe deplin valabil la data încheierii lui, încălcându-se astfel, în primul rând, dreptul de proprietate, prezumţia de bună-credinţă instituită prin Constituţie în privinţa averii şi a modului de dobândire, creându-se o situaţie mai grea dobânditorului cu titlu oneros faţă de cel cu titlu gratuit, oferindu-se poziţii privilegiate, constând în mijloace şi termene suplimentare de acţiune, unei anumite categorii de persoane”. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 au caracter retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, art. 46 alin. (1) este discriminatoriu, instituind privilegii pentru debitor prin stabilirea unui termen de prescripţie pentru introducerea acţiunii în anulare, mai mare decât termenul general de prescripţie, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, iar art. 48 alin. (1) din lege contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), (3) şi (7), întrucât anularea actului juridic legal încheiat echivalează cu confiscarea averii. Autorul mai arată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi principiile constituţionale înscrise în art. 134 alin. (1) şi (2) lit. a), referitoare la economia de piaţă şi libertatea comerţului, având în vedere că „aprecierea oportunităţii şi a valorii unei operaţiuni comerciale revine exclusiv persoanei în cauză”.

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. b) şi ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, „legiuitorul stabilind doar limita de timp în care respectivele operaţiuni comerciale intră sub incidenţa acestor dispoziţii”. Se consideră că nu este încălcat nici principiul egalităţii în drepturi, „legiuitorul stabilind doar o serie de situaţii speciale aplicabile în materia falimentului şi, totodată, termene speciale, derogatorii de la dreptul comun”. Cât priveşte art. 48 alin. (1), în opinia instanţei, acesta „nu instituie o cauză de expropriere şi nici nu cuprinde norme care să încalce principiul potrivit căruia averea se prezumă a fi dobândită în mod licit, dimpotrivă, cuprinzând referiri exprese cu privire la buna-credinţă a terţului dobânditor”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia ridicată este neîntemeiată, arătând în acest sens că dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 nu au caracter retroactiv, respectiv că acestea „nu sunt norme de drept substanţial (...), ci norme de drept procesual, întrucât prevăd condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiunea în nulitate, în această materie, în temeiul unei cauze de nulitate de aplicaţie generală”, în conformitate cu dispoziţiile art. 948 şi 966 din Codul civil, potrivit cărora cauza, în înţelesul de scop, constituie una dintre condiţiile de validitate a actului juridic. Cât priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, acestea nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, întrucât stabilirea termenului de un an de la data deschiderii procedurii, pentru introducerea acţiunii în anulare a actelor frauduloase, corespunde „unei situaţii cu totul speciale, atipice, şi anume încetarea dreptului de administrare a debitorului de la data deschiderii procedurii”. Referitor la critica art. 48 alin. (1), se consideră că acesta prevede obligaţia restituirii bunurilor ca efect al anulării actului fraudulos, ceea ce înseamnă desfiinţarea titlului în baza căruia bunurile respective fuseseră dobândite, nefiind contrare principiilor ocrotirii proprietăţii private; dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, asigură libertatea comerţului, având în vedere că „exercitarea unui drept sau a unei libertăţi trebuie realizată cu bună-credinţă şi fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi participanţi”.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât aceste dispoziţii se referă la „condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiunea în nulitate în materia reorganizării judiciare şi a falimentului. Astfel, actul încheiat cu încălcarea condiţiei esenţiale a cauzei licite şi morale este lipsită de eficienţă juridică, prin efectul nulităţii”. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (1), se apreciază că acestea sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât o lege poate stabili reguli diferite în funcţie de situaţiile în care se găsesc anumite persoane.

Se mai arată că este nefondată şi critica privind încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii private. În concluzie, dispoziţiile legale criticate sunt norme procedurale care sunt conforme cu litera şi spiritul Constituţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu modificările ulterioare, care au următorul conţinut:

− Art. 45: „(1) Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: […]

b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;”;

− Art. 46: „(1) Acţiunea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial, potrivit art. 44 sau 45, poate fi introdusă de administrator/lichidator în termen de un an de la deschiderea procedurii.”;

− Art. 48: „(1) Terţul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 46, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2), (3) şi (7) şi art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie. Aceste dispoziţii constituţionale au următorul conţinut:

− Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.”;

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 41 alin. (2), (3) şi (7): „(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”[…]

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. […]

(7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. […]”;

− Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): „(1) Economia României este economie de piaţă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; […]”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că prevederile art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995, referitoare la dreptul administratorului ori al lichidatorului de a introduce acţiuni pentru anularea anumitor operaţiuni comerciale încheiate de către debitor anterior deschiderii procedurii falimentului au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la art. 15 alin. (2) şi art. 134 din Constituţie.

Astfel, prin Decizia nr. 106 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 7 iunie 2002, Curtea Constituţională a statuat că textele de lege criticate sunt constituţionale, reţinând că acestea „nu sunt norme de drept substanţial, deoarece, prin intermediul lor, nu s-a instituit «o cauză de nulitate» cu înţelesul de motiv (…), ci norme de drept procesual, întrucât prevăd condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiune în nulitate, în această materie, în temeiul unei cauze de nulitate de aplicaţie generală. Este vorba de art. 948 şi 966 din Codul civil, potrivit cărora cauza, în înţelesul de scop, constituie una dintre condiţiile de validitate ale actului juridic, iar ilicitatea acesteia antrenează nulitatea sa”. Cauza de nulitate existând încă la data încheierii actului juridic, reglementarea procedurii de anulare nu are caracter retroactiv şi nu este contrară prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Prin aceeaşi decizie Curtea a mai constatat că dispoziţiile art. 44 şi 45 au existat, în esenţă, şi în redactarea iniţială a legii (art. 39 şi 40), adoptată în anul 1995, deci anterior datei încheierii actului juridic a cărui anulare se solicită în cauză.

Soluţia şi considerentele acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei Curţii.

În legătură cu critica textului art. 46 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în sensul că acesta ar încălca art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că prevederea termenului de un an, socotit de la data deschiderii procedurii falimentului, pentru introducerea acţiunii în anularea actelor juridice frauduloase constituie, de asemenea, o normă de procedură care, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, se stabileşte prin lege. Această normă nu instituie nici un privilegiu şi nici o discriminare, chiar dacă derogă de la dreptul comun, ea aplicându-se deopotrivă în toate situaţiile identice. Acţiunile în anulare, reglementate de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, sunt diferite de celelalte acţiuni şi pentru faptul că acestea sunt introduse de administrator sau de lichidator, care a intrat în exercitarea atribuţiilor sale speciale la data deschiderii procedurii falimentului, fiind necesară stabilirea unui termen socotit de la această dată.

Cu privire la pretinsa încălcare de către normele criticate a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că anularea actului juridic constatat a fi fost încheiat în mod fraudulos, cu consecinţa restituirii de către terţul dobânditor a bunurilor care au constituit obiectul actului juridic anulat ori a contravalorii acestora, nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii private, la interdicţia confiscării averii licit dobândite sau la prezumţia dobândirii licite a averii. Prezumţia dobândirii licite a averii operează fără nici o îngrădire. În cadrul acţiunii în anulare introduse la tribunal urmează a se dovedi tocmai caracterul ilicit al transferului de proprietate, instanţa judecătorească dispunând anularea numai cu privire la actele juridice încheiate în mod fraudulos, respectiv, cu o cauză ilicită. Anularea unor asemenea acte juridice nu are drept consecinţă confiscarea, ci restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului juridic fraudulos.

Curtea reţine, de asemenea, că obligarea terţului dobânditor la restituirea bunurilor dobândite pe baza unui titlu ilicit ori a contravalorii acestora nu este contrară principiilor economiei de piaţă, consacrate de art. 135 din Constituţie, ci, dimpotrivă, asigură funcţionarea eficientă a acestora prin crearea condiţiilor pentru satisfacerea creanţelor celorlalţi comercianţi, creditori în cadrul procedurii falimentului. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, terţul dobânditor, care a restituit debitorului valoarea bunului ce-i fusese transferat, va avea împotriva averii debitorului o creanţă de aceeaşi valoare, cu condiţia ca acest terţ să fi acceptat transferul cu bună-credinţă şi fără intenţia de a împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Adina Neagu în Dosarul nr. 2.128/2002 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2003.