Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2004

M. Of. nr. 1011 din 2 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 381

din 30 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 586/2002 pentru modificarea art. 1 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice

 

Ion Predescu − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ingrid Alina Tudora − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 586/2002 pentru modificarea art. 1 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, excepţie ridicată de Iuliana Toderaş în Dosarul nr. 6.563/2004 al Curţii de Apel Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât instituirea termenului prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei legale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.563/2004, Curtea de Apel Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 586/2002, excepţie ridicată de Iuliana Toderaş într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei Casei judeţene de pensii Cluj.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate au caracter discriminatoriu, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, întrucât permit rezolvarea favorabilă a cererilor beneficiarilor drepturilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 numai dacă acestea au fost depuse până la data de 31 decembrie 2003, iar soţii supravieţuitori, ai căror soţi au decedat după această dată, nu au nici o posibilitate să beneficieze de drepturile prevăzute de lege.

Curtea de Apel Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia ridicată este întemeiată, iar dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată.

În acest sens arată că Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 reglementează acordarea unor drepturi pentru două categorii de soţi supravieţuitori: supravieţuitorii persoanelor asasinate sau executate din motive etnice şi, respectiv, supravieţuitorii persoanelor decedate ulterior. Stabilirea termenului limită pentru depunerea cererii este corectă pentru prima categorie de beneficiari, însă pentru cea de-a doua categorie este discriminatorie, întrucât data naşterii dreptului (decesul soţului) este incertă. Dacă aceasta are loc după data până la care pot fi depuse cererile, potenţialii beneficiari ai drepturilor nu le mai pot obţine.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, neputându-se accepta critica referitoare la diferenţierea de tratament juridic, întrucât „legea conferă drepturi egale tuturor persoanelor care se încadrează în condiţiile cerute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, iar impunerea unui termen valabil pentru toţi beneficiarii actului normativ în cauză nu instituie un tratament diferit pentru situaţii egale”.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. II din Legea nr. 586/2002 sunt constituţionale, deoarece instituirea termenului până la care se pot depune cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 „se aplică în mod egal tuturor persoanelor menţionate în ipoteza normei legale, ceea ce nu este de natură să contravină principiului constituţional al egalităţii în drepturi”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 586/2002 pentru modificarea art. 1 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 7 noiembrie 2002. Aceste dispoziţii legale au următorul conţinut:

„Art. II. − Cererile prevăzute la alin. (2) al art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată şi aprobată prin Legea nr. 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000, cu modificările ulterioare, se depun până la data de 31 decembrie 2003.”

De menţionat faptul că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin art. II din Legea nr. 323 din 6 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 13 iulie 2004, în sensul că: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică art. II din Legea nr. 586/2002 pentru modificarea art. 1 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 7 noiembrie 2002, în sensul că cererile prevăzute la art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se depun până la data de 31 decembrie 2006.”

În susţinerea neconstituţionalităţii textului de lege criticat, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, într-adevăr, Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 are în vedere două categorii de soţi supravieţuitori care pot beneficia de drepturile prevăzute. Astfel, prima categorie este cea determinată în art. 1 lit. f), aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 323/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 13 iulie 2004, şi anume: „f) este soţul sau soţia persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.” În acest sens Curtea reţine că aceste persoane sunt titulare şi beneficiare de drepturi.

Cea de-a doua categorie este prevăzută în art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aşa cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000, şi anume: „Soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de 130.000 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.” Într-o astfel de situaţie, Curtea reţine că aceste persoane devin beneficiare de drepturi numai în urma decesului titularilor iniţiali ai drepturilor.

În ceea ce priveşte termenul de depunere a cererilor pentru acordarea drepturilor, acesta a fost reglementat de art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, astfel: „Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se depun la direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială până la data de 31 martie 2001. După această dată se vor primi doar cererile persoanelor prevăzute la art. 3, precum şi cele ale cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate.”

Referitor la critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, tratament juridic care nu poate fi decât diferit la situaţii diferite. Astfel, nu se creează, aşa cum susţine autorul excepţiei, o inegalitate între cele două categorii de persoane avute în vedere de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, şi anume, persoanele titulare ale drepturilor şi, respectiv, soţul supravieţuitor al celui decedat din această categorie, precum şi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate; dimpotrivă, se justifică atât admisibilitatea regimului juridic diferit faţă de aceste categorii de persoane, cât şi necesitatea lui.

În acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, concretizată prin numeroase decizii, cum ar fi, de exemplu, Decizia nr. 62/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 iunie 2000.

Astfel, legiuitorul a înţeles ca prin art. II din Legea nr. 586/2002 să proroge doar termenul prevăzut în prima teză a art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, respectiv termenul până la care pot fi depuse cererile pentru acordarea drepturilor persoanelor prevăzute la art. 1 din ordonanţă, respectiv celor titulare încă de la data intrării în vigoare a acestui act normativ. Teza a doua a art. 7 alin. (2) din ordonanţă are în vedere persoanele prevăzute la art. 3, respectiv cele care devin beneficiare la o dată necunoscută, după decesul soţului titular iniţial. Pentru această categorie de persoane şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, Curtea constată că nu este stabilit nici un termen până la care pot depune cererile pentru acordarea drepturilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 586/2002 pentru modificarea art. 1 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, excepţie ridicată de Iuliana Toderaş în Dosarul nr. 6.563/2004 al Curţii de Apel Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2004.