Decizia Curţii Constituţionale nr. 380/2004

M. Of. nr. 1015 din 3 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 380

din 30 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare

 

Ion Predescu − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ingrid Alina Tudora − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex”−S.R.L. din Sighişoara în Dosarul nr. 156/2004/CCA al Curţii de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În acest sens, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, reprezintă o concretizare a regulii constituţionale potrivit căreia dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. De asemenea, arată că textele de lege criticate nu au nici o legătură cu libertatea de asociere.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 156/2004/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex”− S.R.L. din Sighişoara cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Mureş.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate nu fac distincţie între contractele colective de muncă încheiate între părţi care sunt afiliate la asociaţii patronale, respectiv sindicale, şi cele încheiate între părţi neafiliate la nici o asociaţie. În consecinţă, impun clauze ale contractelor colective de muncă în limite şi condiţii prestabilite de lege, precum şi obligativitatea, ca drepturi minimale, a drepturilor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Apreciază că aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de liberă asociere, precum şi la dreptul la negocieri colective în materie de muncă ori la garantarea caracterului obligatoriu al convenţiilor colective, restrângând exerciţiul acestor drepturi fără să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Curtea de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia ridicată este nefondată, deoarece „prevederile legale invocate nu afectează dreptul la liberă asociere, la negocieri colective în materie de muncă şi nu restrâng exerciţiul vreunor drepturi şi libertăţi, cât timp contractul-cadru la nivel naţional obligă la acele clauze prin care se prevăd drepturi minimale ce nu pot fi ignorate. Nu este vorba de afectarea negocierilor, ci de asigurarea unui minim de protecţie socială (la nivel naţional) tocmai pentru a nu fi lezate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin dreptului la asociere, neexistând, de fapt, nici o legătură între aceste dispoziţii legale şi prevederile constituţionale privind libertatea de asociere. Textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 9 din Constituţie, referitoare la constituirea şi funcţionarea organizaţiilor sindicale şi patronale. În condiţiile existenţei mai multor contracte colective de muncă, la niveluri diferite, se impune reglementarea legală a raporturilor dintre aceste contracte pentru protecţia salariaţilor, cât şi pentru înlăturarea conflictelor dintre dispoziţiile neconcordante sau contrare cuprinse în diferite contracte colective de muncă.

Potrivit naturii specifice a contractului colectiv de muncă, acesta este, în acelaşi timp, un act juridic bilateral şi izvor de drept pentru contractul colectiv de nivel inferior.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Aceste dispoziţii „reprezintă tocmai o concretizare a regulii constituţionale potrivit căreia dreptul la negocieri colective şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă sunt garantate”. Prevederea potrivit căreia drepturile stabilite prin contractele colective de muncă la nivel superior sunt drepturi minimale şi obligatorii pentru contractele colective de muncă la niveluri inferioare nu este contrară dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Constituţie. Prevederile constituţionale referitoare la dreptul de asociere şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi nu au relevanţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, precum şi dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut:

− Art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996:

„(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.”;

− Art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 9, art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi ale art. 53, care au următorul conţinut:

− Art. 9: „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.”;

− Art. 40 alin. (1): „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”;

− Art. 41 alin. (5): „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Autorul excepţiei a mai invocat şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 20, referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale, fără a indica însă vreun instrument juridic internaţional cu care dispoziţiile legale criticate ar fi neconcordante.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 47, 49, 50, 135 şi altor prevederi constituţionale, statului îi revin o serie de obligaţii pentru asigurarea dezvoltării economice, a aplicării principiilor economiei de piaţă, a unui nivel de trai decent, a măsurilor de protecţie socială pentru diferite categorii de persoane, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Pentru îndeplinirea acestor obligaţii este necesară elaborarea unor acte normative de reglementare a diferitelor domenii de activitate. În acest sens, dintre asemenea acte normative, o importanţă deosebită o au cele referitoare la raporturile de muncă, la drepturile şi îndatoririle părţilor raporturilor de muncă. Pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime şi uniforme a raporturilor de muncă, actele normative în materie prevăd drepturi şi obligaţii minimale, respectiv maximale, care vor trebui respectate la încheierea atât a contractelor colective de muncă, cât şi a celor individuale.

Dând expresie recunoaşterii dreptului părţilor raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor şi îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislaţia reglementează şi condiţiile de negociere şi de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură şi la nivel naţional.

Curtea observă că aceste reglementări legale nu au însă nici o legătură cu libertatea de asociere. Astfel, nici un patron ori organizaţie patronală, respectiv nici un salariat ori organizaţie sindicală, nu poate fi obligat să se asocieze ori să se afilieze la o organizaţie de nivel superior. Organizaţiile sindicale şi patronale pot fi reprezentantive la nivel de unitate, de ramură sau la nivel naţional, în funcţie de numărul minim, prevăzut de lege, al membrilor lor. Reprezentativitatea acestor organizaţii le îndreptăţeşte să negocieze şi să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizaţiile de la nivelul superior. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Ca atare, cu aceste obligaţii fireşti, părţile au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, şi a art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex” − S.R.L. din Sighişoara în Dosarul nr. 156/2004/CCA al Curţii de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2004.