Decizia Curţii Constituţionale nr. 376/2004

M. Of. nr. 1015 din 3 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 376

din 30 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996 privind actualizarea şi completarea regimului general al contabilităţii, a Legii nr. 245/1998 pentru aprobarea cu modificări şi completări a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996, a Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, precum şi a Legii nr. 310/2002 pentru aprobarea cu modificări şi completări a Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001

 

Ion Predescu − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996, a Legii nr. 245/1998, a Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001, precum şi a Legii nr. 310/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Continent Marine Enterprise” − S.A. în Dosarul nr. 11.463/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se apreciază că din conţinutul reglementărilor Legii contabilităţii nr. 82/1991 nu rezultă că aceasta ar avea caracter de lege organică.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 11.463/2003, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996, a Legii nr. 245/1998, a Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001, precum şi a Legii nr. 310/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Continent Marine Enterprise” − S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Legea contabilităţii este neconstituţională, întrucât a fost adoptată conform procedurii prevăzute pentru legile ordinare, deşi „în cuprinsul său, la art. 40 în forma iniţială, reglementează infracţiunea de fals intelectual”, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, devenit, după republicarea Constituţiei, art. 73 alin. (3) lit. h).

În ceea ce priveşte motivarea neconstituţionalităţii ordonanţelor prin care au fost aduse modificări Legii contabilităţii, aceasta constă în susţinerea că, de vreme ce Legea contabilităţii este lege organică, conform art. 114 alin. (1) din Constituţie, devenit art. 115 alin. (1), modificarea acesteia nu putea fi efectuată prin ordonanţe ale Guvernului. Referitor la legile de aprobare a ordonanţelor respective, autorul excepţiei consideră, pe de o parte, că acestea nu au fost adoptate cu majoritatea prevăzută pentru legile organice conform art. 74 alin. (1) din Constituţie, devenit art. 76 alin. (1), iar pe de altă parte, că legile respective nu puteau aproba ordonanţe emise în domeniul legii organice cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, consideră că aceasta este neîntemeiată, apreciind că „art. 40 din Legea nr. 82/1991 nu incriminează infracţiunea de fals intelectual, ca o infracţiune distinctă de cea prevăzută de art. 298 din Codul penal, ci doar circumscrie aplicarea textului din Codul penal la faptele contrare dispoziţiilor legii contabilităţii”. Pe de altă parte, arată instanţa, „chiar în ipoteza în care s-ar admite că prin art. 40 din Legea nr. 82/1991 legiuitorul a incriminat o infracţiune distinctă, […] această împrejurare nu poate duce la schimbarea naturii Legii nr. 82/1991 din lege ordinară în lege organică, prin încadrarea în dispoziţiile art. 72 lit. f) din Constituţie”. Potrivit opiniei instanţei, formularea textului constituţional „sugerează intenţia legiuitorului constituţional de a include în categoria legilor organice doar actul normativ care reglementează cadrul general al dreptului penal, respectiv Codul penal. Ca atare, Legea nr. 82/1991, neavând caracterul de lege organică, nu se impunea adoptarea acesteia în condiţiile prevăzute de art. 74 alin. (1) din Constituţie”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră, în esenţă, că „prevederea de la art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, nu incriminează infracţiunea de fals intelectual ca atare, ca o infracţiune distinctă de cea prevăzută la art. 289 din Codul penal, circumstanţiind numai aplicarea Codului penal la fapte contrare dispoziţiilor din Legea contabilităţii”.

Se apreciază că „nu era necesar ca Legea contabilităţii nr. 82/1991 să fi fost adoptată în regimul prevăzut de Constituţie pentru legile organice, nefiind stabilite infracţiuni noi sau care nu pot fi circumscrise prevederilor Codului penal şi nici pedepse. Mai mult, la art. 37 din Legea contabilităţii se face în mod expres trimitere, în ce priveşte pedeapsa, la dispoziţiile legale în materie, respectiv Codul penal”.

Referitor la critica celorlalte acte normative, Guvernul o consideră, de asemenea, ca fiind neîntemeiată, întrucât argumentele aduse în susţinerea excepţiei, în întregul ei, „pornesc de la premisa că Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, are natura unei legi organice”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002, ale Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996 privind actualizarea şi completarea regimului general al contabilităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 30 iulie 1996, ale Legii nr. 245/1998 pentru aprobarea cu modificări şi completări a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 22 decembrie 1998, ale Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 august 2001, precum şi ale Legii nr. 310/2002 pentru aprobarea cu modificări şi completări a Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002.

Critica de neconstituţionalitate constă, în esenţă, în susţinerea că Legea contabilităţii, reglementând la art. 40, în redactarea iniţială, iar în urma republicării, la art. 37, infracţiunea de fals intelectual, trebuia adoptată conform procedurii constituţionale prevăzute pentru legile organice, iar nu conform procedurii prevăzute pentru legile ordinare, aşa cum s-a efectuat în cazul legii respective.

Articolul 37 din Legea contabilităţii are următorul cuprins:

„Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.”

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, la care se face trimitere, art. 289 din Codul penal prevede: „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.”

Referitor la ordonanţele de modificare a Legii contabilităţii şi la legile de aprobare cu modificări şi completări a acestora, critica se bazează pe susţinerea că Legea nr. 82/1991, fiind lege organică, întrucât reglementa o infracţiune, nu putea fi modificată pe calea ordonanţelor emise de Guvern, care, astfel, nu puteau fi nici aprobate prin legi adoptate de Parlament tot conform procedurii prevăzute pentru legile ordinare.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 72 alin. (3) lit. f), devenit art. 73 alin. (3) lit. h), art. 74 alin. (1), devenit art. 76 alin. (1), şi art. 114 alin. (1), devenit art. 115 alin. (1), care au următorul cuprins:

− Art. 73 alin. (3) lit. h): „(3) Prin lege organică se reglementează: [...]

h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;”;

− Art. 76 alin. (1): „Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.”;

− Art. 115 alin. (1): „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei, Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, că este competentă să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale de care depinde soluţionarea cauzei (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 393/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143/1998, şi Decizia nr. 63/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998).

În acelaşi timp, Curtea a statuat că „în situaţia în care [...] este sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a întregului cuprins al unui act normativ, [...] examinând conţinutul sesizării şi al cererii formulate în motivarea excepţiei, poate constata că în realitate autorul excepţiei a atacat dispoziţia legală incidentă în cauză (Decizia nr. 3/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103/1999).

În cauza de faţă se constată că autorul excepţiei s-a adresat instanţei printr-o plângere, solicitând anularea Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. C 34.135 din 8 iulie 2003, încheiat de către intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prin care a fost sancţionat contravenţional în baza art. 35 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), prin raportare la art. 36 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată. Cu toate acestea, din întreaga motivare a excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia invocă drept unic motiv de neconstituţionalitate faptul că art. 37 din Legea contabilităţii (înainte de republicare, art. 40) prevede o infracţiune, ceea ce nu putea fi reglementat printr-o lege ordinară, cum este cea în cauză.

În consecinţă, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei, prin întreaga motivare, a vizat în exclusivitate constituţionalitatea acestui text de lege.

Or, art. 37 din Legea contabilităţii, text la care se referă critica de neconstituţionalitate, este irelevant, nefiind aplicabil într-o cauză în care se contestă procesul-verbal prin care s-a constatat şi sancţionat o faptă contravenţională săvârşită de către societatea comercială autor al excepţiei.

În jurisprudenţa sa Curtea a stabilit că „excepţia nu poate fi ridicată, iar instanţa în faţa căreia s-a ridicat nu o poate trimite Curţii Constituţionale decât dacă se referă la neconstituţionalitatea unei dispoziţii, cuprinsă într-o lege sau într-o ordonanţă, de care depinde judecarea cauzei” (Decizia nr. 394/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 2 februarie 1998). De asemenea, prin Decizia nr. 63/1998 Curtea a stabilit că „potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, [devenit art. 29 alin. (1) după modificarea şi republicarea Legii nr. 47/1992, potrivit Legii nr. 232/2004], excepţia de neconstituţionalitate poate să privească numai dispoziţiile legale de care depinde judecarea cauzei”.

În consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Legea contabilităţii, precum şi a ordonanţelor modificatoare ale acestei legi, a legilor de aprobare a acestora, criticate de autorul excepţiei, în exclusivitate, în raport cu acelaşi text de lege, este inadmisibilă.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996 privind actualizarea şi completarea regimului general al contabilităţii, a Legii nr. 245/1998 pentru aprobarea cu modificări şi completări a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996, a Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, precum şi a Legii nr. 310/2002 pentru aprobarea cu modificări şi completări a Ordonanţei Guvernului nr. 61/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Continent Marine Enterprise” − S.A. în Dosarul nr. 11.463/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2004.

 

 

OPINIE CONCURENTĂ

 

Suntem de acord cu soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, dar nu pentru motivul că aceasta este inadmisibilă, ci pentru faptul că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate poate fi o lege sau o ordonanţă. În art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, se precizează că excepţia de neconstituţionalitate poate viza şi numai o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă.

În situaţia în care excepţia se ridică în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, este justificată condiţia de admisibilitate, înscrisă tot în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceea ca legea sau ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, criticată pentru neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei supuse judecăţii acelor instanţe. În această privinţă, apreciem ca fiind corecte considerentele deciziei.

De asemenea, apreciem ca fiind corectă şi conformă cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale constatarea că, în situaţia în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică o lege ori o ordonanţă în ansamblul său, Curtea este îndreptăţită ca, pe baza criticilor formulate, să identifice dispoziţiile în concret vizate din actul normativ respectiv, să constate dacă acele dispoziţii au sau nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia şi să statueze, în consecinţă, asupra admisibilităţii excepţiei.

Nu putem fi de acord, însă, cu faptul că, în prezenta cauză, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, nu s-a făcut distincţia necesară între cazul în care legea este criticată pentru neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la condiţiile, forma sau procedura de adoptare a diferitelor categorii de lege, şi între cazul în care se invocă neconstituţionalitatea intrinsecă a unei legi, respectiv conţinutul sau înţelesul contrar Constituţiei al unor dispoziţii ale legii.

În cauza de faţă Legea nr. 82/1991 a fost considerată de către autorul excepţiei lege organică, potrivit prevederilor art. 72 alin. (1) lit. f) din Constituţie, anterior revizuirii, şi neconstituţională pentru că nu a fost adoptată conform prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, anterior revizuirii. Rezultă deci că nu s-a criticat conţinutul sau înţelesul reglementărilor cuprinse în lege, ci încălcarea dispoziţiei Constituţiei privind procedura de adoptare a legilor organice.

Dacă legea este adoptată de Parlament cu nerespectarea procedurii prevăzute de Constituţie, ea este contrară Legii fundamentale în integralitatea sa, iar, indiferent care dintre dispoziţiile sale au legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, întrucât nici o dispoziţie dintr-o lege neconstituţională nu poate fi aplicată.

În speţă, art. 37 din Legea nr. 82/1991 nu a fost criticat pentru că ar avea legătură cu soluţionarea litigiului supus judecării, ci a fost invocat pentru demonstrarea faptului că reglementările cuprinse în acest articol dau caracterul de lege organică Legii nr. 82/1991, criticată în ansamblu ca fiind adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) lit. f) şi ale art. 74 alin. (1) din Constituţie, anterior revizuirii.

Considerăm că această critică nu este întemeiată şi de aceea am fost de acord cu respingerea excepţiei.

În art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată, nu se reglementează infracţiuni şi, cu atât mai puţin, pedepse ori modul de executare a acestora, ceea ce s-ar putea face numai prin lege organică. Acest text de lege circumscrie, raportat la activitatea specifică de conducere a contabilităţii agenţilor economici, a elementului material al infracţiunii de fals intelectual şi face trimitere expresă la legea penală care incriminează această faptă.

Textul nu face nici o precizare derogatorie cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 din Codul penal.

Obiectul juridic şi material nemodificate, subiectul activ calificat identic (orice funcţionar definit de art. 147 alin. 2 din Codul penal), latura subiectivă identică (săvârşirea faptei, acţiune sau inacţiune, cu intenţie).

Anumite deosebiri de nuanţă s-ar părea că există între termenii generali folosiţi de Codul penal la descrierea elementului material al laturii obiective şi a rezultatului infracţiunii de fals intelectual şi concretizarea acestora, la specificul activităţii reglementate în Legea contabilităţii, dar aceste deosebiri nu sunt de natură ca datorită lor art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată, să fie considerată ca o nouă reglementare a infracţiunii.

− Art. 289 din Codul penal prevede: „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia..., prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări...”;

− Art. 37 din Legea contabilităţii prevede: „Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate...”

Efectuarea de înregistrări inexacte în contabilitate este echivalentă cu atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Omisiunea înregistrărilor în contabilitate este echivalentă cu omisiunea inserării unor date sau împrejurări.

Rezultatul în ambele cazuri constă în denaturarea adevărului cu prilejul întocmirii unui act oficial, în nereflectarea de înscrisul respectiv a datelor şi a împrejurărilor reale. Aceasta în evidenţa contabilă se concretizează în consecinţa de denaturare a veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ.

 

Judecător,

Kozsokár Gábor