Decizia Curţii Constituţionale nr. 373/2004

M. Of. nr. 971 din 22 octombrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 373

din 28 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, precum şi a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Valentina Bărbăţeanu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, excepţie ridicată de Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, în Dosarul nr. 9.561/2003 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal părţile lipsesc, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Dosarul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine că prevederile art. I pct. 11 şi 12 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 au fost abrogate, substanţa lor fiind preluată, însă, într-o reglementare ulterioară. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Arată că aceste dispoziţii de lege au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, Curtea Constituţională respingând excepţia ca neîntemeiată. Apreciază că în cauză nu au intervenit elemente noi de natură să determine modificarea soluţiei pronunţate în decizia menţionată. Referitor la critica art. I pct. 23 din Legea nr. 232/2003, menţionează că, de fapt, aceasta se referă la dispoziţiile art. II alin. (1) din aceeaşi lege, acestea din urmă fiind abrogate ulterior sesizării Curţii, prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fără să fie preluate în actul normativ abrogator. În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi a devenit inadmisibilă, solicitând respingerea acesteia.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.561/2003, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală. Excepţia a fost ridicată de Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei dispoziţii a primarului.

În motivarea excepţiei se susţine că textele de lege criticate încalcă principiul constituţional al autonomiei locale, cel al ocrotirii egale a dreptului de proprietate privată, precum şi principiul neretroactivităţii legii. De asemenea, autorul excepţiei consideră că "exceptarea discriminatorie din text de la plata taxei de folosinţă a terenului încalcă art. 53 alin. (2) din Constituţie, care prevede necesitatea unei aşezări juste a sarcinilor fiscale“. În continuare, arată că textul de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate instituie o îngrădire a drepturilor consiliului local, contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. În final, apreciază că "reglementarea lezează competenţele reglementate prin art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţie“.

Judecătoria Constanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 este neîntemeiată. În acest sens, afirmă că instituirea unor excepţii legale de la plata impozitelor şi taxelor locale stabilite de consiliile locale nu încalcă principiul autonomiei locale şi nici nu înlătură competenţa consiliului local în stabilirea acestor taxe. Textul ce le instituie nu are caracter discriminatoriu, deoarece se referă la toţi cei ce şi-au desfăşurat activitatea pe terenurile aferente lucrărilor indicate.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În susţinerea punctului de vedere se arată că dispoziţiile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate într-o cauză în care acelaşi autor a invocat aceleaşi motive de neconstituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte constituţionale, pronunţându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 154 din 30 martie 2004. Pe acest considerent apreciază că în cauză există autoritate de lucru judecat, care face inadmisibilă excepţia. De asemenea, precizează că textele de lege criticate se referă la modificări şi completări aduse Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002, care a fost expres şi integral abrogată prin dispoziţiile art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevederile privind impozitele şi taxele locale fiind revizuite şi restructurate în noua reglementare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicată în faţa instanţei de fond, îl constituie art. I pct. 11 şi 12 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003, care prevăd modificarea subpct. (12) şi (14) ale pct. 7 din anexa nr. 2, respectiv a pct. 5 al lit. B a anexei nr. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la scutirea de impozit asupra unor construcţii şi terenuri, dispoziţii care, astfel modificate, au următorul cuprins:

– Anexa nr. 2: "Lista cuprinzând clădirile care nu sunt supuse impozitului [...]. 7. Construcţii speciale: [...] (12) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor; [...] (14) reţele şi conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare.“;

– Anexa nr. 5: "Terenurile pentru care nu se datorează impozitul şi taxa pe teren [...] B. Nu se datorează taxa pe teren pentru: [...] 5. terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigaţie, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.“

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi neconstituţionalitatea pct. 23 al art. I din Legea nr. 232/2003, însă din analiza criticii de neconstituţionalitate se poate constata că, în realitate, acesta se referă la dispoziţiile art. II alin. (1) din aceeaşi lege, care stabilesc că: "Modificările şi completările aduse prin prezenta lege la Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, precum şi cele aduse prin prezenta lege la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale se aplică începând cu anul fiscal 2003.“

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2), art. 49, art. 53 alin. (2), art. 119 şi 138, care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 120 alin. (1) şi art. 139, având următorul conţinut:

– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.“;

– Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.“;

– Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.“;

– Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.“;

– Art. 120 alin. (1): "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.“;

– Art. 139: „(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.

(3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.“

Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă următoarele:

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost expres şi integral abrogată prin art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003). Dispoziţiile subpct. (12) şi (14) ale pct. 7 din anexa nr. 2, precum şi cele ale pct. 5 al lit. B a anexei nr. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost însă preluate, cu un conţinut similar, în actul normativ abrogator, în conţinutul prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi în cele ale art. 257 lit. j).

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că în situaţia în care prevederile unui act normativ au fost abrogate, dar soluţia legislativă prevăzută de acestea a fost preluată în conţinutul altui act normativ, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor corespunzătoare din noua reglementare. În consecinţă, în prezenta cauză Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au următorul conţinut:

– Art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n): „(1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: [...] 11. oricare dintre următoarele construcţii speciale: [...] l) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor; [...] n) reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare;“;

– Art. 257 lit. j): "Impozitul pe teren nu se datorează pentru: [...] j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.“

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003, referitoare la aplicarea modificărilor şi completărilor Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 începând cu anul fiscal 2003, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind preluate în actul normativ abrogator. Întrucât, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [...]“, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

În continuare, Curtea observă că art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale ca şi în cauza de faţă şi cu o motivare identică. Prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege menţionate. În argumentarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că "stabilirea prin lege a obligaţiei de plată a anumitor impozite sau taxe, ca şi a eventualelor scutiri de la plata acestora, ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiţia ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situaţii egale“. În legătură cu critica întemeiată pe dispoziţiile art. 120 alin. (1) din Constituţie, republicată, prin decizia mai sus citată, Curtea a statuat că principiul autonomiei locale "nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale“. De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că "autorităţile administraţiei publice locale nu au totală independenţă nici în privinţa stabilirii impozitelor şi taxelor locale. Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) din Constituţie, republicată, «Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii». Această prevedere constituţională obligă legiuitorul să determine, la modul general, domeniile, activităţile şi veniturile pentru care consiliile locale sau judeţene sunt competente să stabilească impozite şi taxe locale. În acelaşi sens, legea poate prevedea domeniile, activităţile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale.

Stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicată“.

Asupra prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, Curtea a reţinut că acestea nu au incidenţă în cauză, "întrucât bunurile la care se referă dispoziţiile legale criticate constituie, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bunuri aparţinând domeniului public“.

Argumentele care au justificat soluţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 154 din 30 martie 2004 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, excepţie ridicată de Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, în Dosarul nr. 9.561/2003 al Judecătoriei Constanţa.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2004.