Decizia Curţii Constituţionale nr. 371/2004

M. Of. nr. 949 din 18 octombrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 371

din 28 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Ingrid Alina Tudora – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Moise Cuzman în Dosarul nr. 10.609/2003 al Judecătoriei Timişoara. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Cauza se află în stare de judecată. 

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 175/2000 şi nr. 422/2003, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, susţinând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. 

În acest sens, arată că instituirea diferenţiată a plăţii taxelor judiciare de timbru, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege, nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 10.609/2003, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Moise Cuzman într-o cauză civilă ce are ca obiect o acţiune în pretenţii în contradictoriu cu statul român. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 44 alin. (2) teza întâi şi alin. (4), deoarece „în speţa de faţă este vorba de o reparaţiune justificată tocmai prin abuzul statului totalitar“. 

Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. În acest sens, arată că „invocarea înfrângerii normelor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi protecţia dreptului de proprietate privată, prin interzicerea naţionalizării pe baze discriminatorii“, nu este relevantă pentru soluţionarea excepţiei, neavând incidenţă cu obiectul acesteia. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate stabilesc taxele judiciare de timbru, diferenţiate după cum obiectul acţiunii sau cererii de sesizare a instanţei judecătoreşti este sau nu evaluabil în bani. Criteriile de determinare a cuantumului acestor taxe reprezintă însă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii legislative fiscale. De asemenea, apreciază că „reglementarea acestor taxe nu aduce nici o atingere principiului egalităţii în drepturi, întrucât nu face nici o diferenţiere între contribuabili“. Guvernul arată că „plata taxei judiciare de timbru constituie o îndatorire constituţională determinată de lege, în aceleaşi condiţii, pentru cei care formulează acţiuni şi cereri adresate instanţelor judecătoreşti“. În final, observă că autorul excepţiei, de fapt, îşi exprimă nemulţumirea faţă de dispoziţiile fostei Legi nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit, prin care a fost lipsit de proprietatea unui autoturism. 

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că, „prin modul în care sunt reglementate taxele judiciare de timbru în Legea nr. 146/1997, se creează premisele aplicării unui tratament nediferenţiat, pe baza unei discriminări pe criteriul averii, iar în aceste condiţii taxa judiciară de timbru apare ca fiind excesivă şi contrară art. 4 alin. (2) din Constituţie“. În ceea ce priveşte contrarietatea textelor de lege criticate faţă de prevederile art. 44 din Constituţie, republicată, consideră că „lipsa posibilităţii materiale de plată, precum şi plata anticipată a taxelor judiciare de timbru au drept efect restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate“. 

Această restrângere nu îndeplineşte însă condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, republicată, iar prin modul discriminatoriu în care se aplică aduce atingere înseşi existenţei dreptului în cauză. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. 

Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: 

– Art. 1: „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege.“; 

– Art. 2: „(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

 

 

(2) În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.710.000 lei, indiferent de valoarea contestată. 

(3) Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acţiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanţă ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege.“

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că textele legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi celor ale art. 44 alin. (2) teza întâi şi alin. (4) din Constituţie, republicată, prevederi care au următorul conţinut: 

– Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.“; 

– Art. 44 alin. (2) teza întâi şi alin. (4): „(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.“

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997, care reglementează cuantumul taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, raportat la prevederile constituţionale ale art. 16, Curtea a stabilit că instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, în conformitate cu prevederile constituţionale, potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice“. În acest sens este Decizia nr. 175 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000, şi Decizia nr. 16 din 22 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2002. 

De asemenea, prin Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea a statuat că stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel şi a cuantumului lor, este o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală. Curtea a constatat că instituirea diferenţiată a plăţii taxelor judiciare de timbru, după cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege, nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 

În legătură cu invocarea înfrângerii principiului constituţional prevăzut la art. 44, care consacră dreptul de proprietate privată, Curtea constată că aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei de faţă. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Moise Cuzman în Dosarul nr. 10.609/2003 al Judecătoriei Timişoara. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2004.