Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2008

M. Of. nr. 238 din 27 martie 2008

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 369

din 20 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 35 alin. (2) lit. i) şi art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Tudorel Toader – judecător

Augustin Zegrean – judecător

Simona Ricu – procuror

Mihaela Ionescu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie invocată de Teodor Luţă Bura în Dosarul nr. 2.878/30/2007 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21 februarie 2008, în prezenţa apărătorului părţii Lăcrămioara Camelia Ciuban, avocatul Claudia Vasu-Kolla, cu împuternicire avocaţială la dosar, şi în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheiere. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 28 februarie 2008, la 5 martie 2008, la 11 martie 2008, la 13 martie 2008 şi la 20 martie 2008.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.878/30/2007, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost invocată de recurentul Teodor Luţă Bura într-o cauză având ca obiect recursul formulat de acesta împotriva Sentinţei civile nr. 37/PI/CC/04.05.2007, pronunţată de Tribunalul Timiş – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.878/30/2007, în contradictoriu cu intimata reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi intimata pârâtă Lăcrămioara Camelia Ciuban, privind încuviinţarea adopţiei interne.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile referitore la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, atât în faza deschiderii procedurii adopţiei interne, reglementată prin art. 15 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, cât şi în faza încuviinţării acesteia, potrivit art. 35 alin. (2) lit. i) din aceeaşi lege, sunt neconstituţionale, fiind contrare atât dispoziţiilor art. 20, art. 26, art. 48 şi art. 49 din Constituţie, cât şi prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, susţine că lipsa exprimării consimţământului părinţilor fireşti, în faţa instanţei judecătoreşti, şi în procedura încuviinţării adopţiei produce efecte dintre cele mai grave atât cu privire la relaţiile dintre copil şi familia sa naturală, cât şi „cu privire la dezvoltarea sociopsihoculturală a acestuia”. Autorul arată că şi-a stabilit filiaţia faţă de minoră între data deschiderii procedurii adopţiei interne şi data încuviinţării adopţiei de către instanţa de fond, fără a-şi putea exprima consimţământul, situaţie datorată dispoziţiilor art. 35 alin. (2) lit. i), criticate pentru neconstituţionalitate. De asemenea, precizează că, deşi statutul juridic al copilului faţă de care s-a deschis procedura adopţiei poate suferi modificări, între data deschiderii procedurii adopţiei şi aceea a încuviinţării acesteia, legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea exprimării consimţământului părinţilor fireşti în faţa instanţei de judecată şi în procedura încuviinţării adopţiei, încălcându-se prin aceasta dreptul persoanelor la viaţa familială.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că exprimarea consimţământului părinţilor fireşti este prevăzută de art. 14 din Legea nr. 273/2004 ca o condiţie de fond la adopţia copilului, consecinţa fiind aceea că, prin adopţie, încetează legăturile de rudenie firească şi orice relaţie ce caracterizează viaţa de familie. De asemenea, precizează că procedura adopţiei interne parcurge în actuala reglementare a Legii nr. 273/2004 trei faze, iar exprimarea consimţământului în faţa instanţei de judecată este impusă numai la deschiderea procedurii adopţiei, conform art. 15 din lege. În acest cadru legal, consimţământul la adopţia copilului este de ordin general, iar nu unul în cunoştinţă de cauză. Curtea de Apel Timişoara observă că, potrivit art. 5 şi art. 9 din Convenţia europeană în materia adopţiei pentru copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat pin Legea nr. 15 din 25 martie 1993, existenţa consimţământului părinţilor se analizează la momentul „pronunţării adopţiei”, deci cel al încuviinţării, şi nu la cel al deschiderii procedurii acesteia. Face referire şi la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990, potrivit cărora, în cazul separării copilului de părinţii săi, toate părţile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a participa la dezbateri şi de a-şi face cunoscute punctele de vedere. Arată că sunt de observat şi dispoziţiile art. 21 din aceeaşi Convenţie, potrivit cărora în cazul adopţiei copilului, trebuie să primeze interesele supreme ale acestuia, sens în care adopţia va fi autorizată numai cu luarea în considerare a statutului juridic al copilului în raport cu părinţii, cu rudele şi cu reprezentanţii săi legali şi numai dacă persoanele interesate şi-au dat consimţământul cu privire la adopţie în cunoştinţă de cauză, în urma unei consilieri corespunzătoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că ne aflăm în prezenţa unei situaţii de „vid legislativ” în care judecătorul este chemat să interpreteze legea şi să îi suplinească lipsurile, astfel încât aceasta să fie aplicată în conformitate cu scopul pentru care a fost edictată, sens în care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 26, art. 29, art. 48 şi art. 49 din Constituţie, raportate la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că ceea ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este modul de interpretare şi de aplicare a legii la o situaţie specifică, acestea fiind atributul exclusiv al instanţelor de judecată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii şi din notele scrise ale autorului, îl constituie prevederile art. 15 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care au următorul conţinut: 

– Art. 15 alin. (1): „Consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei.”;

– Art. 35 alin. (2) lit. i): „Cererea de încuviinţare a adopţiei este însoţită de următoarele acte:

[...]

i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne a copilului; dispoziţiile art. 12 alin. (3) sau (4) ori ale art. 13 se aplică în mod corespunzător.”

Prevederile art. 12 alin. (3) şi (4) şi ale art. 13 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, la care face trimitere art. 35 alin. (2) lit. i), au următorul conţinut: 

– Art. 12 alin. (3) şi (4): „(3) Dacă unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător.

(4) Consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii se găsesc în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (3), precum şi în cazul adopţiei prevăzute la art. 5 alin. (3).”;

 – Art. 13: „În mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. b), cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.”

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, art. 48 privitor la familie, art. 49 privind protecţia copiilor şi tinerilor. Totodată, autorul excepţiei consideră că prevederile criticate contravin şi dispoziţiilor art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

Autorul excepţiei nu şi-a dat consimţământul la deschiderea procedurii adopţiei, întrucât nu era stabilită paternitatea faţă de copil şi nici nu a fost parte în faza încuviinţării adopţiei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2.878/30/2007 soluţionat de Tribunalul Timiş – Secţia civilă, de vreme ce, potrivit art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, la încuviinţarea adopţiei se citează numai direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul şi persoana ori familia adoptatoare.

Potrivit art. 61 alin. (4) din Legea nr. 273/2004, cererile de deschidere a procedurii adopţiei, cererile de încredinţare a copilului în vederea adopţiei şi cererile de încuviinţare a adopţiei se judecă în primă instanţă, la tribunal, potrivit regulilor prevăzute de Cartea III – Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase din Codul de procedură civilă, iar recursul, potrivit art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, „poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii”. Ca atare, în materie, recursul, potrivit art. 61 alin. (5) din Legea nr. 273/2004 coroborat cu art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, poate fi formulat şi de autorul excepţiei, care, recunoscându-şi paternitatea faţă de copil, între deschiderea procedurii adopţiei şi încuviinţarea acesteia, are calitate procesuală şi justifică un interes.

1. În ceea ce priveşte art. 15 alin. (1) din cap. II – „Condiţiile de fond ale adopţiei„ al Legii nr. 273/2004, criticat pentru neconstituţionalitate, Curtea observă că acesta prevede exprimarea consimţământului părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui numai odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei, în faţa instanţei judecătoreşti. Consimţământul părinţilor fireşti este o condiţie de fond la adopţia copilului, urmând a fi exprimat în mod liber, necondiţionat şi numai după ce aceştia au fost informaţi asupra consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării legăturilor lor de rudenie cu copilul, consimţământul, însă, este de ordin general şi nu are în vedere persoana sau familia adoptatoare.

De aceea, Curtea constată că prevederile art. 15 alin. (1) privind exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, la momentul deschiderii procedurii adopţiei, sunt în acord atât cu dispoziţiile constituţionale privind familia, viaţa familială şi protecţia copiilor şi a tinerilor, ce se regăsesc în art. 26, art. 48 şi art. 49 din Constituţie, cât şi cu interesul superior al copilului.

De asemenea, Curtea reţine că prevederile criticate nu contravin nici art. 20 din Constituţie, raportat la art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

2. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 35 alin. (2) lit. i) din cap. III „Procedura adopţiei interne”, secţiunea 4 „Încuviinţarea adopţiei” din Legea nr. 273/2004, Curtea observă că acesta cuprinde două teze, ce se vor analiza prin conformitatea lor cu dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

a. Curtea reţine că art. 35 alin. (2) lit. i) teza întâi din Legea nr. 273/2004 prevede că, la cererea de încuviinţare a adopţiei, se anexează documente doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, din faza de deschidere, fără să se prevadă exprimarea acestuia, în această etapă, în faţa instanţei de judecată. În mod excepţional, în măsura în care s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne a copilului, documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti pot să lipsească.

Tot astfel, Curtea reţine că părinţii fireşti ai copilului sunt citaţi numai la judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei, iar potrivit art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, părinţii fireşti nu sunt părţi în procedura de încuviinţare a adopţiei, judecarea cererilor de încuviinţare a acesteia făcându-se cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul şi a persoanei sau a familiei adoptatoare.

Totodată, Curtea observă că, potrivit reglementărilor criticate, pentru încuviinţarea adopţiei de către instanţă este suficient consimţământul exprimat numai în procedura deschiderii adopţiei, constatat prin documente doveditoare, sau consimţământul extrajudiciar al părinţilor fireşti, constatat prin act notarial, având forma autentică, deşi această a doua posibilitate este reglementată de Legea nr. 273/2004 doar în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui său.

Eliminarea părinţilor din procedura încuviinţării adopţiei este o deficienţă a textelor de lege criticate, de vreme ce prezenţa direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului şi a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul nu poate suplini lipsa consimţământului părinţilor fireşti, citarea în instanţă a acestora şi luarea consimţământului lor direct în faţa instanţei în procedura încuviinţării fiind necesare pentru realizarea interesului superior al copilului.

Curtea constată că adopţia este, în egală măsură, o operaţiune juridică şi o măsură de protecţie a copilului, având caracterul unui act juridic complex, valabil prin îndeplinirea condiţiilor de fond, inclusiv prin exprimarea consimţământului de către părinţii fireşti şi prin lipsa impedimentelor la adopţie, în acelaşi timp fiind şi o măsură de protecţie a copilului, ce rezultă din reglementările internaţionale în materie, la care România este parte.

Curtea constată că autorul excepţiei critică prevederile art. 35 alin. (2) lit. i din Legea nr. 273/2004, în primul rând, raportat la art. 20 din Constituţie, care prevede că, în măsura în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr. 15 din 25 martie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 martie 1993, „[...] adopţia nu este pronunţată decât dacă cel puţin consimţămintele următoare au fost acordate şi nu au fost retrase:

a) consimţămîntul mamei şi, în cazul în care copilul este legitim, cel al tatălui [...]”.

De asemenea, Curtea constată că art. 9 paragraful 1 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede că „Autoritatea competentă nu va pronunţa o adopţie decât după o anchetă corespunzătoare privind adoptatorul, copilul şi familia sa”, stabilindu-se astfel calitatea de părţi a părinţilor fireşti la momentul pronunţării adopţiei.

Aşadar, potrivit Convenţiei europene în materia adopţiei de copii, exprimarea consimţământului de către părinţii fireşti se face la momentul „pronunţării adopţiei”, deci la momentul încuviinţării acesteia.

Curtea constată că omisiunea, din cuprinsul prevederilor legale deduse controlului, a exprimării consimţământului părinţilor fireşti la momentul încuviinţării adopţiei, exigenţă expres reglementată în Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, constituie o neconcordanţă, în accepţiunea art. 20 alin. (2) din Constituţie, între legea internă şi un tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului, situaţie în care textul constituţional consacră prioritatea reglementării internaţionale.

Curtea constată, aşadar, că prevederile art. 35 alin. (2) lit. i) teza întâi din Legea nr. 273/2004 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 20 din Constituţie, raportat la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi la art. 9 paragraful 1 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, în măsura în care nu prevăd luarea consimţământului părinţilor fireşti, în faţa instanţei, odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

De asemenea, Curtea reţine că art. 35 alin. (2) lit. i) teza întâi încalcă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 26 privitoare la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 48 relative la familie şi ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor, cât şi prevederile art. 8 referitoare la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

b. Cât priveşte prevederile art. 35 alin. (2) lit. i) teza finală din Legea nr. 273/2004, având următorul conţinut: „[...] dispoziţiile art. 12 alin. (3) sau (4) ori ale art. 13 se aplică în mod corespunzător”, Curtea constată că acesta consacră cazuri excepţionale în care exprimarea consimţământului la adopţie a părintelui ori a părinţilor fireşti nu este obligatorie, atunci când unul dintre ei sau ambii se află în unul dintre cazurile reglementate expres de lege.

Curtea observă că se face trimitere la cazuri excepţionale în care este îndestulător consimţământul unuia dintre părinţii fireşti, exprimat atât în faza de deschidere a procedurii adopţiei, cât şi în cea a încuviinţării acesteia, dacă unul dintre aceştia este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. De asemenea, consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi, în condiţiile legii, morţi sau dispăruţi, puşi sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa ori dacă se adoptă o persoană majoră.

În acelaşi mod, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, în mod excepţional, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză, în mod abuziv, să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia, în cazul în care a împlinit vârsta de 10 ani, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.

Curtea constată că aceste prevederi criticate sunt în acord cu dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, circumstanţierea cazurilor în care consimţământul părintelui sau al părinţilor fireşti poate să lipsească, la momentul încuviinţării adopţiei, dând expresie principiului interesului superior al copilului.

Curtea constată că prevederile care consacră acest din urmă caz sunt în acord atât cu dispoziţiile constituţionale ale art. 26, art. 48 şi ale art. 49, cât şi cu ale art. 20 din Constituţie, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dovedirea refuzului abuziv al părinţilor fireşti, luarea consimţământului copilului care a împlinit vârsta de 10 ani şi, mai ales, obligarea instanţei de a-şi motiva expres hotărârea dau expresie principiului interesului superior al copilului.

3. Potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care prevede că „În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare”, întrucât în cauză dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. i) teza întâi din Legea nr. 273/2004 nu pot fi disociate de cele ale art. 63 alin. (3) şi (4) din aceeaşi lege, Curtea urmează să extindă controlul de constituţionalitate şi asupra acestor prevederi care au următorul conţinut: 

– art. 63 alin. (3): „Judecarea cererilor de încredinţare a copilului în vederea adopţiei interne, precum şi a celor de încuviinţare a adopţiei se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare şi a persoanei sau familiei adoptatoare.”; 

– art. 63 alin. (4): „Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei internaţionale se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, al persoanei sau familiei adoptatoare, precum şi a Oficiului”.

Curtea constată că prevederile art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 273/2004 asupra cărora s-a extins controlul de constituţionalitate încalcă aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. i) teza întâi şi, prin extindere, şi a prevederilor art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicată de Teodor Luţă Bura în Dosarul nr. 2.878/30/2007 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă, constatând că aceste prevederi contravin art. 20 din Constituţie, raportat la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi art. 9 paragraful 1 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, în măsura în care nu prevăd luarea consimţământului părinţilor fireşti, în faţa instanţei, odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) lit. i) teza finală, excepţie ridicată în acelaşi dosar de acelaşi autor.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2008.