Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2004

M. Of. nr. 952 din 18 octombrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 369

din 28 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Patricia Marilena Ionea – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Municipiul Dej prin primar Ioan Ungur în Dosarul C nr. 52/2004 al Judecătoriei Dej.

La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care aceasta solicită amânarea cauzei, în vederea pregătirii apărării.

Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, apreciind că partea a dispus de un timp suficient pentru a-şi pregăti apărarea.

Deliberând, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi al celor ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, învederând că prevederile legale criticate, declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, nu au mai fost păstrate în textul Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, în urma republicării acestui act normativ.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunţată în Dosarul C nr. 52/2004, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, şi a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Municipiul Dej, prin primar Ioan Ungur, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. În sprijinul acestor afirmaţii invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 208/2000, în care s-a statuat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 105/1997, potrivit cărora taxa de timbru era stabilită la un nivel de zece ori mai mic decât cel prevăzut în art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 şi în art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, erau neconstituţionale. De asemenea, autorul excepţiei apreciază că "textele de lege criticate creează un regim discriminatoriu între persoanele juridice sărace şi cele bogate, între cei cu posibilităţi financiare mari şi cei cu posibilităţi financiare reduse“.

Judecătoria Dej, apreciind ca neconstituţionale textele de lege criticate în raport cu art. 16, art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicată, precum şi cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că, deşi prin deciziile nr. 229/2003, nr. 276/2003 şi nr. 313/2003 Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate ce priveau dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, prin Decizia nr. 40/2004 au fost admise criticile aduse dispoziţiilor identice cuprinse în art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. Instanţa de judecată observă însă că, la data pronunţării încheierii prin care a sesizat Curtea Constituţională, nu se scursese termenul de 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 40/2004, termen după care, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, republicată, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice. De asemenea, consideră că practica Curţii Constituţionale cu privire la prevederile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, respectiv art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 este "neunitară“. Având în vedere aceste două aspecte, consideră justificată sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, prin dispoziţiile art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogată, excepţie făcând art. 152. De asemenea, aminteşte că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. În final, arată că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Curtea nu se poate pronunţa decât asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe sau a unor prevederi dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, precum şi dispoziţiile art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 24.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, anterior sesizării sale, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogată prin art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, excepţie făcând prevederile art. 152. Dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 au fost preluate, însă cu un conţinut identic, în art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

Aşa fiind, Curtea apreciază că obiect al controlului de neconstituţionalitate în prezenta speţă îl constituie dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

Examinând aceste dispoziţii, Curtea constată că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a declarat aceste prevederi legale ca fiind neconstituţionale. Cu acel prilej Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, condiţionând însăşi înregistrarea contestaţiei la executare de plata unei cauţiuni, au semnificaţia drastică a unui fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei, ceea ce îngrădeşte liberul acces la justiţie.

Ţinând cont de soluţia Curţii, cu prilejul republicării Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a îndepărtat soluţia legislativă criticată, ea nemairegăsindu-se în conţinutul actului normativ republicat.

Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea nu se poate pronunţa decât asupra constituţionalităţii dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, excepţia apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Municipiul Dej prin primar Ioan Ungur în Dosarul C nr. 52/2004 al Judecătoriei Dej.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2004.