Decizia Curții
Constituționale nr. 367/2004
M. Of. nr. 1118 din 27 noiembrie 2004
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A
Nr. 367
din 28 septembrie 2004
referitoare
la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările
și completările ulterioare
Ioan Vida − președinte
Nicolae
Cochinescu − judecător
Aspazia
Cojocaru − judecător
Constantin
Doldur − judecător
Acsinte Gaspar − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Petre
Ninosu − judecător
Ion
Predescu − judecător
Șerban Viorel
Stănoiu − judecător
Florentina
Baltă − procuror
Mihai Paul
Cotta − magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea
excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, excepție ridicată de Anica Dumitru în Dosarul
nr. 134/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
La apelul nominal se
constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca
neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse
controlului de constituționalitate. Este menționată, în acest sens,
Decizia nr. 243/2002 prin care acestea au fost respinse, iar în cauză nu
au intervenit elemente noi care să modifice această jurisprudență.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Încheierea din 1 martie
2004, pronunțată în Dosarul nr. 134/2004, Judecătoria Sectorului 5
București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție
ridicată de Anica Dumitru.
În motivarea excepției de
neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul criticat este
neconstituțional în partea referitoare la posibilitatea autorităților
administrației publice locale de a sesiza instanțele judecătorești pentru a
dispune desființarea construcțiilor nelegal realizate, în raport cu
dispozițiile art. 44 alin. (2), teza a doua și ale art. 136
alin. (5) din Constituție, referitoare la obligația statului de a lua
măsuri privind garantarea și ocrotirea proprietății private, cu incidența
art. 53 alin. (1), care interzice restrângerea unor drepturi care nu
se impune decât prin lege.
Judecătoria
Sectorului 5 București, formulându-și opinia asupra excepției de
neconstituționalitate conform dispozițiilor art. 23
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază că
excepția este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale
Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra
excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate
cu dispozițiile art. 181 din Legea nr. 35/1997,
cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției
Avocatul Poporului.
Guvernul consideră că excepția este
neîntemeiată.
În argumentarea acestui
punct de vedere, se arată că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea
nr. 50/1991, Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe
baza unei autorizații de construire sau de desființare, iar, conform
dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. e) din aceeași
lege, executarea totală sau parțială, fără autorizație, a lucrărilor,
constituie contravenție, fiind sancționată cu amendă contravențională. În
același timp, legea prevede și sistarea executării lucrărilor, precum și, după
caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau
de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea
prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare
a contravenției. În punctul de vedere prezentat, se mai arată că luarea
măsurilor de desființare a lucrărilor executate fără autorizație este
determinată de riscul pe care îl pot prezenta astfel de construcții nu numai
pentru proprietar, ci și pentru alte persoane, astfel că intervenția
autorităților administrației publice pentru desființarea acestora este pe
deplin justificată.
Guvernul mai susține că
dispozițiile constituționale menționate de autorul excepției urmează a fi
interpretate în strânsă legătură cu cele din teza a doua a
alin. (1) și alin. (7) ale art. 44 din Constituție,
republicată, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate
sunt stabilite prin lege, respectiv că «Dreptul de proprietate obligă la
respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți,
precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau
obiceiului, revin proprietarului». Or, prin Legea nr. 50/1991, s-a
stabilit în sarcina proprietarului unui imobil obligația de a solicita
autorizația prevăzută de lege, în ipoteza în care dorește să execute o
construcție. În legătură cu invocarea, de către autorul excepției, a
încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, republicată, Guvernul
apreciază că instituirea unei astfel de obligații pentru proprietarul
construcției nu constituie o restrângere a dreptului de proprietate [...], ci
doar îl obligă pe acesta să se conformeze regulii stabilite.
Avocatul Poporului susține că nu poate fi
reținută critica de neconstituționalitate a art. 27
alin. (1) din Legea nr. 50/1991, față de art. 44
alin. (2) și art. 136 alin. (5) din Constituție,
republicată, [...], întrucât măsura privind sancțiunea desființării unei
construcții edificate pe un teren proprietate privată, dar fără autorizație de
construcție, nu are legătură cu garantarea și ocrotirea dreptului de
proprietate și nu echivalează cu o violare a proprietății
private. Referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale, Avocatul
Poporului arată că, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că în măsura în care
dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor
legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de
lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocotirii
proprietății (Decizia nr. 259/2001, Decizia nr. 243/2002 și Decizia
nr. 257/2003).
Totodată, Avocatul Poporului
susține că textul legal a cărui neconstituționalitate se invocă este în
deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a
doua și alin. (7) din Constituție, republicată, [...], potrivit
cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege
și, de asemenea, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor
privind protecția mediului, precum și la respectarea celorlalte sarcini care,
potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Referitor la critica de
neconstituționalitate a art. 27 alin. (1) din Legea
nr. 50/1991, față de dispozițiile art. 52 alin. (1) din
Constituție, republicată, Avocatul Poporului susține că aceasta nu poate fi
reținută, întrucât obligația obținerii autorizației de construcție și
sancțiunea nerespectării acesteia sunt stabilite prin lege, ca limitări
justificate de asigurarea unui climat de ordine în valorificarea, de către
titulari, a drepturilor și intereselor lor legitime, precum și de prevenirea
unor consecințe negative.
Președinții celor
două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992,
republicată, reține următoarele:
Curtea Constituțională a
fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146
lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de
neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, astfel cum au
fost modificate prin art. I pct. 22 din Legea nr. 401/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 27
octombrie 2003.
Dispozițiile criticate au
următorul cuprins:
Art. 27. − (1) În
cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea
lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal
de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 25
alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele
judecătorești pentru a dispune, după caz: [...]
b) desființarea
construcțiilor realizate nelegal.
Critica de
neconstituționalitate vizează partea referitoare la posibilitatea
autorităților administrației publice locale de a sesiza instanțele judecătorești
pentru a dispune desființarea construcțiilor nelegal realizate.
În susținerea excepției,
autorul acesteia invocă încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (2),
teza a doua, art. 136 alin. (5) și ale art. 53
alin. (1) din Constituție, republicată.
Textele constituționale
invocate au următorul cuprins:
− Art. 44
alin. (2): Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal
de lege, indiferent de titular.;
− Art. 136
alin. (5): Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii
organice.;
− Art. 53
alin. (1): Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi
restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea
securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a
drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale;
prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale
unui sinistru deosebit de grav.
Analizând excepția de
neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Dispozițiile legale
criticate în cauza de față au mai format obiect al controlului exercitat de
Curtea Constituțională, care, prin mai multe decizii, a respins ca nefondate
excepții de neconstituționalitate cu același obiect (a se vedea Decizia nr. 243/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 7
noiembrie 2002; Decizia nr. 257/2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 463 din 29 iunie 2003, și Decizia
nr. 144/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 419 din 11 mai 2004).
În motivarea soluțiilor
pronunțate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit Legii
nr. 50/1991, republicată, construcțiile civile, industriale, agricole sau
de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de
construire, ce reprezintă actul de autoritate al administrației locale pe baza
căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la
amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor. Textele
de lege criticate sancționează contravențional executarea de lucrări de
construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de
destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a
instalațiilor aferente acestora, fără autorizație de construire (Decizia
nr. 144/2004).
Curtea a reținut, de
asemenea, că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1), devenit
art. 44 alin. (1) din Constituție, republicată, conținutul și
limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar conform
art. 41 alin. (6), devenit art. 44 alin. (7) din
Constituție, republicată, dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și
la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.
S-a apreciat, în consecință,
de către Curtea Constituțională, că sancțiunea desființării construcțiilor
realizate fără respectarea condițiilor prevăzute de lege nu contravine normelor
constituționale. De altfel, prin Deciziile nr. 243/2002 și
nr. 144/2004, Curtea a subliniat că desființarea construcțiilor realizate
fără drept reprezintă o sancțiune și în dreptul civil, iar executarea de
lucrări fără autorizație, respectiv continuarea executării lucrărilor după
dispunerea opririi acestora de către organele de control, constituie, potrivit
art. 21 din Legea nr. 50/1991, infracțiune.
În consecință, dispozițiile
criticate nu contravin prevederilor art. 44 alin. (2), teza a doua și
ale art. 136 alin. (5) din Constituție, republicată.
În legătură cu invocarea, în
cauza de față, a dispozițiilor art. 53 din Constituție, republicată,
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea
reține că acest text nu este incident în cauză, în condițiile în care, așa cum
s-a arătat mai sus, Curtea, în jurisprudența sa, a apreciat că, referitor la
dispozițiile criticate [art. 27 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 50/1991, republicată], este vorba de o limitare a însuși dreptului
de proprietate, iar nu de o restrângere a exercițiului acestui drept.
Potrivit considerentelor
expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și ale art. 147
alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2,
3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din
Legea nr. 47/1992, republicată,
C U R T E
A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, excepție ridicată de Anica Dumitru în Dosarul
nr. 134/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă și general
obligatorie.
Pronunțată în ședința
publică din data de 28 septembrie 2004.
PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. IOAN VIDA |
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta |