Decizia Curţii Constituţionale nr. 367/2004

M. Of. nr. 1118 din 27 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 367

din 28 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Anica Dumitru în Dosarul nr. 134/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Este menţionată, în acest sens, Decizia nr. 243/2002 prin care acestea au fost respinse, iar în cauză nu au intervenit elemente noi care să modifice această jurisprudenţă. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 134/2004, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Anica Dumitru. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul criticat este neconstituţional „în partea referitoare la posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor nelegal realizate, în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (2), teza a doua şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, referitoare la obligaţia statului de a lua măsuri privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, cu incidenţa art. 53 alin. (1), care interzice restrângerea unor drepturi care nu se impune decât prin lege”. 

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază că excepţia este neîntemeiată. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată. 

În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, „Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare”, iar, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege, executarea totală sau parţială, fără autorizaţie, a lucrărilor, constituie contravenţie, fiind sancţionată cu amendă contravenţională. În acelaşi timp, legea prevede şi sistarea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. În punctul de vedere prezentat, se mai arată că „luarea măsurilor de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie este determinată de riscul pe care îl pot prezenta astfel de construcţii nu numai pentru proprietar, ci şi pentru alte persoane, astfel că intervenţia autorităţilor administraţiei publice pentru desfiinţarea acestora este pe deplin justificată”. 

Guvernul mai susţine că „dispoziţiile constituţionale menţionate de autorul excepţiei urmează a fi interpretate în strânsă legătură cu cele din teza a doua a alin. (1) şi alin. (7) ale art. 44 din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, respectiv că «Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului». Or, prin Legea nr. 50/1991, s-a stabilit în sarcina proprietarului unui imobil obligaţia de a solicita autorizaţia prevăzută de lege, în ipoteza în care doreşte să execute o construcţie”. În legătură cu invocarea, de către autorul excepţiei, a încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, Guvernul apreciază că „instituirea unei astfel de obligaţii pentru proprietarul construcţiei nu constituie o restrângere a dreptului de proprietate [...], ci doar îl obligă pe acesta să se conformeze regulii stabilite”. 

Avocatul Poporului susţine că nu poate fi reţinută „critica de neconstituţionalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, faţă de art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată, [...], întrucât măsura privind sancţiunea desfiinţării unei construcţii edificate pe un teren proprietate privată, dar fără autorizaţie de construcţie, nu are legătură cu garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi nu echivalează cu o violare a proprietăţii private”. Referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că „în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocotirii proprietăţii (Decizia nr. 259/2001, Decizia nr. 243/2002 şi Decizia nr. 257/2003)”. 

Totodată, Avocatul Poporului susţine că „textul legal a cărui neconstituţionalitate se invocă este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua şi alin. (7) din Constituţie, republicată, [...]”, potrivit cărora „conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi, de asemenea, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. 

Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, faţă de dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţie, republicată, Avocatul Poporului susţine că „aceasta nu poate fi reţinută, întrucât obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi sancţiunea nerespectării acesteia sunt stabilite prin lege, ca limitări justificate de asigurarea unui climat de ordine în valorificarea, de către titulari, a drepturilor şi intereselor lor legitime, precum şi de prevenirea unor consecinţe negative”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 22 din Legea nr. 401/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 27 octombrie 2003. 

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

Art. 27. − „(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: [...]

b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.”

Critica de neconstituţionalitate vizează „partea referitoare la posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor nelegal realizate”. 

În susţinerea excepţiei, autorul acesteia invocă încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2), teza a doua, art. 136 alin. (5) şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată. 

Textele constituţionale invocate au următorul cuprins:

− Art. 44 alin. (2): „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”;

− Art. 136 alin. (5): „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”;

− Art. 53 alin. (1): „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. 

Dispoziţiile legale criticate în cauza de faţă au mai format obiect al controlului exercitat de Curtea Constituţională, care, prin mai multe decizii, a respins ca nefondate excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect (a se vedea Decizia nr. 243/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 7 noiembrie 2002; Decizia nr. 257/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 iunie 2003, şi Decizia nr. 144/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004). 

În motivarea soluţiilor pronunţate, Curtea Constituţională a reţinut că, „potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, ce reprezintă actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. Textele de lege criticate sancţionează contravenţional executarea de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, fără autorizaţie de construire” (Decizia nr. 144/2004). 

Curtea a reţinut, de asemenea, că, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1), devenit art. 44 alin. (1) din Constituţie, republicată, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar conform art. 41 alin. (6), devenit art. 44 alin. (7) din Constituţie, republicată, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 

S-a apreciat, în consecinţă, de către Curtea Constituţională, că sancţiunea desfiinţării construcţiilor realizate fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege nu contravine normelor constituţionale. De altfel, prin Deciziile nr. 243/2002 şi nr. 144/2004, Curtea a subliniat că desfiinţarea construcţiilor realizate fără drept reprezintă o sancţiune şi în dreptul civil, iar executarea de lucrări fără autorizaţie, respectiv continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, „constituie, potrivit art. 21 din Legea nr. 50/1991, infracţiune”. 

În consecinţă, dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 44 alin. (2), teza a doua şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată. 

În legătură cu invocarea, în cauza de faţă, a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea reţine că acest text nu este incident în cauză, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea, în jurisprudenţa sa, a apreciat că, referitor la dispoziţiile criticate [art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată], este vorba de o limitare a însuşi dreptului de proprietate, iar nu de o restrângere a exerciţiului acestui drept. 

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Anica Dumitru în Dosarul nr. 134/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2004.