Decizia Curţii Constituţionale nr. 362/2004

M. Of. nr. 1006 din 1 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 362

din 23 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Tiucă − procuror

Irina Loredana Lăpădat − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avicola” − S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 10.122/2003 al Tribunalului Iaşi. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate sunt în conformitate cu prevederile din Constituţie invocate ca fiind încălcate. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 10.122/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avicola” − S.A. din Iaşi. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, 53 şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, precum şi prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată. În esenţă, se susţine că legiuitorul a prevăzut garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, indiferent de titular, aşa încât măsurile de protecţie socială nu pot prevala asupra acestui principiu constituţional. Se arată că prin atribuirea locuinţelor construite din fondurile statului chiriaşilor, fără a se ţine seama de cererea şi oferta de pe piaţă, se încalcă prevederile art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată. De asemenea, se aduce atingere dreptului de proprietate privată prin aceea că restrângerea exerciţiului dreptului nu se încadrează în nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată. Mai mult, se consideră că legea criticată este aplicată discriminatoriu, fiind favorizate anumite persoane fizice la dobândirea locuinţelor construite din fondurile statului. Se invocă şi încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, republicată, deoarece „este afectată însăşi activitatea de producţie, dat fiind că salariaţii unităţii sunt împiedicaţi să locuiască în apartamentele construite din fondurile unităţii”. 

Tribunalul Iaşi consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Se mai arată că art. 45 din Constituţie, republicată, nu este incident în cauză. 

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă textele constituţionale menţionate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, corelat cu art. 20 din Constituţie, republicată, precizează că, potrivit acestui text, dispoziţiile constituţionale referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu celelalte instrumente juridice internaţionale la care România este parte, iar nu cu dispoziţiile din legea internă. Se consideră că dispoziţiile art. 45 din Constituţie, republicată, nu au incidenţă în cauză. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. 

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 1: „Locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi. 

Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuinţele care depăşesc suprafeţele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat locuinţele din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice şi bugetare de stat, precum şi cele care prezintă, la data vânzării, finisaje superioare, echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale deosebite, sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică sau altele asemenea. 

De asemenea, sunt exceptate locuinţele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în funcţii drept locuinţe pe durata exercitării funcţiei, chiar dacă acestea sunt scoase ulterior din evidenţa locuinţelor de protocol.”;

− Art. 7: „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi. 

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat. 

Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995. 

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. 

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător. 

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare. 

Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând. 

Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor. 

Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii legale contravin prevederilor cuprinse în art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, art. 53 şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, precum şi prevederilor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată, prevederi care au următorul conţinut:

− Art. 41 alin. (1): „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.”;

− Art. 44 alin. (2) teza întâi: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (...)”;

− Art. 45: „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 135 alin. (1): „Economia României este economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă.”;

− Art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în cauza de faţă şi cu o motivare identică. Astfel, prin Decizia nr. 252 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 6 august 2004, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. În legătură cu invocarea încălcării art. 44 din Constituţie, republicată, precum şi a art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut prin această decizie că, „deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective. Însă prin dispoziţiile legale criticate se consacră o normă de justiţie socială, chiriaşii având posibilitatea să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Ca atare, aceste dispoziţii sunt conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, republicată, precum şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. 

Prin decizia menţionată mai sus, examinând textul de lege criticat prin raportare la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, republicată, s-a reţinut că art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, instituie o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective, dar această limitare este justificată din punct de vedere social şi moral, întrucât chiriaşii au contribuit la construirea acestor locuinţe. Ca atare, dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, ci sunt în deplină concordanţă cu obligaţia constituţională a statului de a asigura „crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”, prevăzută prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, republicată. 

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, republicată, referitoare la dreptul la muncă, la libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, prin aceeaşi decizie Curtea a statuat că vânzarea către titularii contractelor de închiriere, indiferent de împrejurarea că aceştia sunt sau nu angajaţii unităţilor proprietare, a locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat nu este de natură a aduce nici o îngrădire dreptului la muncă. 

Considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 

În plus, în cauza de faţă sunt criticate ca fiind neconstituţionale, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi prevederile art. 1 din Legea nr. 85/1992, republicată, care se referă la vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului către titularii contractelor de închiriere a acestor locuinţe. Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea urmează să respingă şi această critică de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. 

În sfârşit, în ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 45, referitoare la libertatea economică, invocate, de asemenea, ca fiind încălcate prin prevederile de lege criticate, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avicola” − S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 10.122/2003 al Tribunalului Iaşi. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2004.