Decizia Curţii Constituţionale nr. 359/2004

M. Of. nr. 1026 din 5 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 359

din 23 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Tiucă − procuror

Valentina Bărbăţeanu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dominus Rei” − S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 7.405/2003 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 281D/2004, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Societatea Comercială „Dominus Rei” − S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 8.948/2003 al Judecătoriei Constanţa. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 281D/2004 la Dosarul nr. 280D/2004, mai întâi înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul are deplina libertate de a stabili atât condiţiile în care anumite fapte constituie contravenţii, cât şi sancţiunile corespunzătoare, acestea aplicându-se în mod egal contravenienţilor.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 30 septembrie 2003 şi din 11 noiembrie 2003, pronunţate în Dosarul nr. 7.405/2003, respectiv Dosarul nr. 8.948/2003, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Dominus Rei” − S.R.L. din Constanţa în cauze civile al căror obiect îl constituie soluţionarea plângerilor formulate împotriva unor procese-verbale de constatare a unor contravenţii, întocmite de inspectori ai Autorităţii Rutiere Române.

În motivările excepţiei, având un conţinut identic, se susţine că textele de lege criticate „nu fac deosebire între persoanele juridice care circulă fără licenţe sau cu licenţe suspendate sau anulate şi persoanele juridice care au licenţe, însă ar fi încălcat prevederile caietului de sarcini”, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată. Autorul excepţiei ajunge la această concluzie plecând de la constatarea că asemenea fapte sunt incriminate prin acelaşi text de lege, respectiv art. 40 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, şi sancţionate cu aceeaşi amendă, tot prin intermediul unui singur articol, şi anume art. 41 liniuţa a patra din actul normativ menţionat. În continuare consideră că „nu ar trebui să existe egalitate din punct de vedere sancţionator pentru o persoană care nu deţine licenţă de transport, dar efectuează acte de transport, şi o persoană care are licenţă, dar încalcă anumite obligaţii din caietul de sarcini anexă la licenţă”. În acest sens invocă şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, conform cărora sancţiunea care se aplică trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei. Din această perspectivă, autorul excepţiei apreciază că „fapta persoanei care desfăşoară activităţi de transport fără licenţă este mult mai gravă decât o eventuală încălcare a prevederilor caietului de sarcini anexă la licenţă”.

Judecătoria Constanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, „întrucât opţiunea legiuitorului de a incrimina fapte diferite în acelaşi text sancţionator nu încalcă principiul egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie”. Apreciază, în acest sens, că „nu se poate ajunge la aplicarea aceleiaşi sancţiuni pentru fapte cu un pericol social net diferit”, deoarece sancţiunea amenzii se aplică între anumite limite legale, în conformitate cu criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece „este de competenţa legiuitorului ca, atunci când stabileşte că o anumită faptă constituie contravenţie, să prevadă, în funcţie de gravitatea respectivei fapte, şi sancţiunea corespunzătoare”. Menţionează că pentru fiecare dintre faptele prevăzute la art. 40 lit. a) din ordonanţa criticată s-a stabilit câte o sancţiune, şi anume amenda, ceea ce este în concordanţă cu principiul desprins din prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, conform căruia în situaţii juridice identice tratamentul juridic este egal, iar în situaţii diferite tratamentul este diferit. Apreciază, de asemenea, „că faptul că, în temeiul art. 41 liniuţa a patra, amenda aplicabilă celor două contravenţii este cuprinsă între aceleaşi limite arată că, din punctul de vedere al legiuitorului, cele două fapte au aceeaşi gravitate”.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât textele de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate într-o cauză în care acelaşi autor a invocat aceleaşi motive de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale, existând astfel autoritate de lucru judecat.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 30 iunie 2000, al căror conţinut este următorul:

− Art. 40 lit. a): „Constituie contravenţie, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează ca atare următoarele fapte:

a) efectuarea de transporturi rutiere sau desfăşurarea de activităţi conexe acestora, conform prevederilor anexei nr. 2 pct. C, fără licenţe sau cu licenţe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea.”;

− Art. 41 liniuţa a patra: „Se sancţionează cu amendă: [...]

− de la 3.200.000 lei la 4.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g) şi h).”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

În esenţă, potrivit criticii formulate, dispoziţiile art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, nu fac distincţie, în ceea ce priveşte regimul sancţionator, între persoanele juridice care circulă fără licenţe de transport sau cu licenţe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, pe de o parte, şi persoanele juridice care au licenţe valabile, dar au încălcat unele prevederi ale caietului de sarcini, anexe la aceste licenţe, pe de altă parte. Autorul excepţiei consideră că gradul de pericol social al faptelor prevăzute de textele de lege criticate este diferit, motiv pentru care şi sancţiunile corespunzătoare ar trebui să fie diferite.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, ca şi în prezenta cauză şi cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 201 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iunie 2004, Curtea a statuat că prevederile art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 „nu instituie nici privilegii şi nici discriminări între operatorii de transport rutier, fie ei persoane fizice sau persoane juridice. Ele fac deosebiri între diferite încălcări ale reglementărilor legale, între periculozitatea şi gravitatea lor abstractă, prevăzând în raport cu acestea sancţiunile contravenţionale ce urmează a fi aplicate”. De asemenea, prin Decizia nr. 85 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 aprilie 2004, Curtea Constituţională a reţinut că „legiuitorul (inclusiv cel delegat) a acţionat în temeiul dreptului său de apreciere cu privire la modalitatea de reglementare a condiţiilor în care anumite fapte să fie sancţionate contravenţional, precum şi la stabilirea sancţiunilor aplicabile, fără să instituie o discriminare”.

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, argumentele pe care s-au fundamentat soluţiile deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dominus Rei” − S.R.L. din Constanţa în dosarele nr. 7.405/2003 şi 8.948/2003 ale Judecătoriei Constanţa.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2004.