Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2004

M. Of. nr. 1044 din 11 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 358

din 23 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Dumitru Ioniţă în Dosarul nr. 5.377/2003 al Judecătoriei Târgovişte. 

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi. 

Procedura de citare este legal îndeplinită. 

Partea prezentă solicită admiterea excepţiei, arătând că, datorită modului de redactare a textului criticat, foştilor proprietari nu li se mai poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechile amplasamente, fapt care echivalează cu o expropriere. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând că, de fapt, autorul excepţiei solicită o modificare a textului criticat. Or, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, Curtea nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.377/2003, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Dumitru Ioniţă. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că textul criticat este eronat redactat, deoarece prevede că sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor terenurile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 18/1991. În opinia autorului excepţiei, în acest fel foştilor proprietari ai terenurilor nu li se mai poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechile amplasamente, acest lucru echivalând cu o expropriere, fapt care contravine art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată. În concluzie el propune abrogarea acestui text „ca fiind produsul unei epoci apuse”. De asemenea, mai arată autorul excepţiei, „ambiguitatea textului criticat permite celor de rea-credinţă să ceară ce nu au dreptul”. 

Instanţa de judecată opinează în sensul că textul criticat nu contravine prevederilor constituţionale, ci, dimpotrivă, „repară o inechitate instaurată prin forma iniţială a Legii nr. 18/1991”. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră criticile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate, arătând că la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 cooperatorii erau deja proprietari în temeiul Decretului-lege nr. 42/1990. În plus, nerestituirea terenurilor foştilor proprietari nu este consecinţa unei protecţii insuficiente a drepturilor acestora, ci recunoaşterea unei stări de fapt, care, datorită existenţei construcţiilor, făcea practic imposibilă restituirea acestor terenuri pe vechile amplasamente. După intrarea în vigoare a Constituţiei, dreptului de proprietate constituit în temeiul Legii nr. 18/1991 i se aplică regimul constituţional actual, acest drept neputând fi desfiinţat fără a se încălca principiul neretroactivităţii legii. 

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 18/1991 recunosc şi consacră dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi asupra curţii şi grădinii din jurul acestora, persoanelor prevăzute de lege şi nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate. În ce măsură dispoziţiile legale privind transformarea dreptului de folosinţă în drept de proprietate au fost respectate în fiecare caz în parte reprezintă o problemă ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti. Pentru toate aceste considerente apreciază excepţia ca nefondată. Este invocată în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/1993. 

Avocatul Poporului arată că prin dispoziţiile legale criticate s-a constituit un drept de proprietate asupra terenurilor şi anexelor gospodăreşti în favoarea proprietarilor caselor de locuit. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că prevederile constituţionale actuale nu pot avea ca efect desfiinţarea unui drept de proprietate constituit anterior intrării ei în vigoare, dispoziţiile acesteia aplicându-se numai în ceea ce priveşte regimul juridic al acestui drept. În concluzie se apreciază că textul criticat este conform cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată. 

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Analizând încheierea de sesizare, precum şi notele scrise depuse în susţinerea excepţiei, Curtea observă că atât instanţa de judecată, cât şi autorul excepţiei fac referire la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 18/1991. 

După republicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, textele de lege au căpătat o nouă numerotare. Astfel, art. 22 a devenit art. 23. Aşadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, ulterior modificată şi completată. 

Textul criticat este următorul:

− Art. 23 alin. (1), (2) şi (3): „(1) Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. 

(2) Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente financiare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie. 

(3) Pentru suprafaţa de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producţie ca lot de folosinţă, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepţia celor strămutaţi, pentru realizarea unor investiţii de interes local şi de utilitate publică. 

(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.”

Textul art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 30 ianuarie 1990, are următoarea redactare:

− Art. 8: „Terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deţinătorilor; acestea pot fi înstrăinate şi lăsate moştenire. 

Terenul prevăzut la alin. 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosinţa membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăşi suprafaţa de 6.000 metri pătraţi pentru deţinătorul casei de locuit.”

Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 44 şi art. 136 alin. (5), a căror redactare este următoarea:

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. 

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. 

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. 

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. 

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;

− Art. 136 alin. (5): „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

Prin dispoziţiile legale mai sus citate, s-a constituit un drept de proprietate asupra terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi asupra curţii şi grădinii din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii, înlăturând astfel situaţia nefirească în care proprietarul casei de locuit era doar titularul unui drept de folosinţă asupra terenului. 

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, ca de exemplu, Decizia nr. 3/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 mai 1993, a statuat că prevederile constituţionale actuale nu pot avea drept urmare desfiinţarea unui drept de proprietate constituit anterior intrării în vigoare a Constituţiei, dispoziţiile acesteia aplicându-se numai în ceea ce priveşte regimul dreptului respectiv. 

În aceste condiţii, textele de lege criticate sunt în deplin acord cu prevederile art. 44 şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată. 

Curtea constată că este de competenţa instanţei de judecată de a stabili dacă pentru fiecare caz în parte sunt respectate dispoziţiile legale privind constituirea dreptului de proprietate. 

Examinând excepţia ridicată şi motivele invocate în susţinerea ei, observăm că, în realitate, autorul este nemulţumit de modul de redactare a textului art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, ceea ce ar presupune o modificare a acestuia, atribut ce nu revine Curţii Constituţionale. 

Acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării”. De asemenea, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. 

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că, în ceea ce priveşte competenţa sa, Curtea nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate (Decizia nr. 1 din 30 iunie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992). De asemenea, Curtea nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a modifica sau de a abroga o normă juridică (Decizia nr. 27 din 12 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996) şi nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi legale (Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995). 

De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 263 din 22 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 676 din 27 iulie 2004, statuând că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Dumitru Ioniţă în Dosarul nr. 5.377/2003 al Judecătoriei Târgovişte. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2004.