Decizia Curţii Constituţionale nr. 351/2004

M. Of. nr. 1029 din 8 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 351

21 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Odetta Mărgăritărescu în Dosarul nr. 1.232/2004 al Judecătoriei Brăila. 

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată, întrucât criticile nu privesc constituţionalitatea textului, ci vizează aspecte privind aplicarea şi interpretarea legii. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.232/2004, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Odetta Mărgăritărescu. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că este neconstituţională interpretarea dispoziţiilor legale criticate, în sensul că s-ar aplica doar în situaţia imobilelor care sunt restituite potrivit Legii nr. 10/2001, nu şi în situaţia imobilelor care au fost restituite pe calea dreptului comun. În opinia autorului excepţiei, o astfel de interpretare contravine prevederilor art. 16 şi 53 din Constituţie, republicată, deoarece reprezintă o sancţiune pentru cei ce şi-au manifestat voinţa de a redobândi proprietatea asupra bunului prin mijloace de drept comun, aceştia urmând a suporta îmbunătăţirile efectuate de chiriaşi, pe când, în cazul procedurii de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, statul suportă aceste îmbunătăţiri. 

Judecătoria Brăila opinează în sensul neconstituţionalităţii textelor legale criticate, arătând următoarele: „a admite că art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică numai imobilelor restituite potrivit acestui act normativ, nu şi celor restituite potrivit dreptului comun, ar însemna o discriminare între persoane aflate în aceeaşi situaţie”. Mai mult, arată instanţa, „o asemenea situaţie ar favoriza chiriaşii din imobilele preluate fără titlu de stat şi restituite potrivit Legii nr. 10/2001, deoarece creanţa lor ar fi împotriva statului care este întotdeauna solvabil sau împotriva altor deţinători ai imobilului, de asemenea potenţial solvabili, şi, dimpotrivă, chiriaşii din imobilele restituite potrivit dreptului comun ar avea o creanţă împotriva proprietarilor care au redobândit imobilele, a căror responsabilitate nu este la fel de sigură”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. De fapt, arată Guvernul, criticile de neconstituţionalitate privesc o problemă de aplicare a legii şi nu una de constituţionalitate. 

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, arată că norma juridică enunţată în art. 49 din Legea nr. 10/2001 dezvoltă două ipoteze. Astfel, prima ipoteză se referă la situaţia când imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în această situaţie obligaţia de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului ce urmează să fie restituit revine persoanei căreia i se retrocedează imobilul. Cea de a doua ipoteză priveşte imobilele care au fost preluate fără titlu valabil. În această situaţie obligaţia de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului revine statului sau unităţii deţinătoare. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 53 din Constituţie, republicată, arată că textul criticat nu impune nici o restrângere a exerciţiului vreunui drept. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, text a cărui redactare este următoarea:

− Art. 49: „(1) Chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile. 

[...]

(3) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare.”

Textele constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 53, dispoziţii care au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1) „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Examinând excepţia ridicată şi motivele invocate în susţinerea ei, Curtea constată că, în realitate, acestea nu privesc constituţionalitatea textului criticat, ci modul de interpretare şi de aplicare de către instanţele de judecată. 

Sub acest aspect, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu se poate pronunţa asupra interpretării date de o instanţă judecătorească unui text legal, aceasta fiind făcută în procesul de aplicare a legii, atribut exclusiv al instanţei de judecată. De altfel, nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale cenzurarea aplicării dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerinţă a Curţii în activitatea de judecată ar fi neconstituţională, contravenind prevederilor art. 126 din Constituţie, republicată, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 

Analizând pe fond motivele de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează. 

Procedura instituită prin Legea nr. 10/2001 este una specială, derogatorie de la dreptul comun, prin care statul înţelege să repare prejudiciile suferite ca urmare a preluării unor imobile în mod abuziv cu titlu sau fără titlu. Art. 49 din Legea nr. 10/2001 conţine dispoziţii în legătură cu dreptul la despăgubire al chiriaşilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă, restituite în natură, precum şi cu privire la obligaţia suportării acestor despăgubiri. Astfel, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, pentru imobilele preluate fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare. 

Autorul excepţiei consideră că prin modul de interpretare a dispoziţiilor criticate, în sensul că nu ar fi aplicabile şi în situaţia imobilelor a căror restituire a fost solicitată pe calea dreptului comun, ar fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie, republicată. 

Împrejurarea că norma criticată nu se aplică şi imobilelor ai căror proprietari au solicitat şi au obţinut restituirea imobilelor pe calea dreptului comun nu este susceptibilă de interpretarea pe care înţelege să i-o dea autorul excepţiei în susţinerea criticii sale. În absenţa unei interdicţii exprese, aceşti chiriaşi au posibilitatea de a solicita şi a obţine despăgubiri, potrivit dreptului comun, pentru îmbunătăţirile necesare şi utile pe care i le-au adus. Chiar dacă temeiul unei asemenea pretenţii rezidă în instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, fiind deci extrinsec reglementării legale în discuţie, o asemenea împrejurare lipseşte de temei calificarea respectivei reglementări ca fiind discriminatorie şi, prin aceasta, în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie, republicată. 

În ceea ce priveşte aplicarea principiului egalităţii şi nediscriminării, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, ca de exemplu, prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, a statuat că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci „când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”. 

De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 286 din 30 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 noiembrie 2002, şi Decizia nr. 93 din 4 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 19 martie 2004, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. 

Atât considerentele, cât şi soluţiile acelor decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să determine modificarea jurisprudenţei Curţii. 

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, republicată, text care are în vedere cazurile în care, prin lege, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi, în considerarea motivelor avute în vedere de aceste prevederi, Curtea observă că textul criticat nu se referă la restrângerea exerciţiului sau la suprimarea unor drepturi, cum susţine autorul excepţiei. Stabilirea modalităţilor şi condiţiilor de realizare a măsurilor reparatorii, ca şi eventualele limite ale acestora este atributul suveran al legiuitorului. 

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Odetta Mărgăritărescu în Dosarul nr. 1.232/2004 al Judecătoriei Brăila. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2004.