Decizia Curţii Constituţionale nr. 350/2004

M. Of. nr. 1126 din 30 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 350

din 21 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Alexandru-Ioan Kilin în Dosarul nr. 1.807/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă. 

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, prin avocat Ion Dragne, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 

Apărătorul părţii prezente solicită admiterea excepţiei, arătând că în speţă este vorba de o situaţie similară cu cea reglementată de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text pe care Curtea Constituţională l-a declarat neconstituţional, întrucât încalcă prevederile art. 16 din Constituţie. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, cu motivarea că examinarea constituţionalităţii unui text are în vedere contrarietatea acestuia în raport de textele din Constituţie şi nu în raport de alte dispoziţii legale. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.807/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Alexandru-Ioan Kilin. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 19 din Legea nr. 85/1992, contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, republicată, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Textul de lege este criticat din perspectiva faptului că el conţine o reglementare diferită de norma similară din Legea nr. 10/2001. Astfel, autorul excepţiei arată că prin dispoziţiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 se prevede „sancţiunea nulităţii absolute pentru actele de vânzare-cumpărare a imobilelor care nu au fost construite din fondurile statului (în această categorie intră şi imobilele preluate de la foştii proprietari în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989)”. Prin prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se instituie însă, în ceea ce priveşte contractele având ca obiect imobile preluate abuziv în acelaşi interval de timp, un caz de excepţie de la sancţiunea nulităţii absolute, respectiv cazul în care părţile au fost de bună-credinţă la încheierea actului de vânzare-cumpărare. Se susţine că, prin necorelarea celor două acte normative, se creează o discriminare între cetăţenii care, cu bună-credinţă, au dobândit un imobil preluat abuziv înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 85/1992 şi, respectiv, cetăţenii care au dobândit, în aceleaşi condiţii, un astfel de imobil după adoptarea Legii nr. 112/1995, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. 

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că analiza conformităţii textelor de lege cu prevederile Constituţiei se face prin raportare exclusiv la acestea din urmă, nu prin evaluarea comparativă cu alte acte normative în vigoare. Se apreciază că, în fapt, autorul excepţiei invocă un aspect legat de aplicarea în timp a legii civile, aspect ce excedează controlului de constituţionalitate. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în temeiul art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege se face exclusiv prin raportarea acestuia la dispoziţiile constituţionale. Se mai susţine că cele două texte de lege comparate de către autorul excepţiei conţin reglementări aplicabile unor situaţii juridice diferite, iar încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. 

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând că acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, şi anume celor care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru locuinţe construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, cu încălcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992. Se arată că autorul excepţiei invocă o problemă de interpretare şi aplicare a legii, iar nu una de constituţionalitate. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art 19 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. 

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 19: „Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi sunt lovite de nulitate absolută. 

Nulitatea poate fi invocată de orice persoană şi pe orice cale. 

Prefecţii vor organiza depistarea acestor cazuri şi sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru constatarea nulităţii şi restabilirea situaţiei anterioare. Din sumele ce se restituie cumpărătorilor se va reţine chiria aferentă perioadei de la contractare şi până la restituire. Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi şi nici nu se actualizează.”

Textul constituţional pretins a fi încălcat este cel al art. 16, al cărui conţinut este următorul:

− Art. 16: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege. 

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. 

(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.”

Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât conţine o reglementare diferită faţă de norma similară din Legea nr. 10/2001. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/1992, republicată, potrivit cărora „Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi şi nici nu se actualizează”, Curtea constată că asupra constituţionalităţii acestui text de lege s-a pronunţat prin Decizia nr. 70 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001, constatând că este neconstituţional. Întrucât Curtea a constatat, printr-o decizie anterioară, neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu mai poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, operând o cauză de inadmisibilitate, iar potrivit dispoziţiilor alin. (6) teza întâi din acelaşi articol, dacă se ridică o astfel de excepţie, instanţa judecătorească trebuie să o respingă, pentru acest temei, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. 

Aşadar, excepţia urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. 

II. Examinând critica de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii ale art. 19 din Legea nr. 85/1992, Curtea constată că, de fapt, autorul excepţiei invocă o problemă de necorelare dintre două dispoziţii legale cuprinse în două acte normative diferite, respectiv art. 19 din Legea nr. 85/1992 şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. 

În jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999), Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate şi nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 

Considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A    C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Alexandru-Ioan Kilin în Dosarul nr. 1.807/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă. 

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii ale art. 19 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2004.