Decizia Curţii Constituţionale nr. 34/2004

M. Of. nr. 116 din 10 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 34

din 29 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 şi ale art. 63 lit. i) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 şi ale art. 63 lit. i) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Cabinetul de Avocatură Corina Dodoiu în Dosarul nr. 2.093/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată, deoarece prevederile legale criticate nu înfrâng dispoziţiile constituţionale  invocate.  Instituirea  unei  proceduri administrative jurisdicţionale nu înlătură posibilitatea părţii interesate de a se adresa instanţei de judecată în mod direct.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.093/2003, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 şi ale art. 63 lit. i) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată de reclamantul Cabinetul de Avocatură Corina Dodoiu, în dosarul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a tablourilor barourilor care compun Uniunea Avocaţilor din România.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât oferă posibilitatea sustragerii conduitei profesionale şi disciplinare a avocaţilor controlului exercitat de instanţele judecătoreşti. Astfel, consiliul baroului şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România sunt învestite cu competenţe jurisdicţionale de înfăptuire a justiţiei, precum şi cu  stabilirea  normelor  de  procedură  după  care  se desfăşoară judecata prin statut, norme care se completează cu cele din Codul de procedură civilă, aplicabil numai activităţii instanţelor judecătoreşti. În opinia autorului, se îngrădeşte accesul liber la justiţie, deoarece textele criticate consacră caracterul definitiv al hotărârilor luate de organele profesiei.

Judecătoria  Sectorului  5  Bucureşti apreciază  că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, întrucât reglementarea de către legiuitor, în mod expres, doar a căilor de atac în cadrul jurisdicţiei specifice profesiei de avocat nu poate avea în nici un caz semnificaţia excluderii celor interesaţi de la liberul acces la justiţie, deoarece într-o asemenea ipoteză îşi va găsi aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 29/1990 (care se referă tocmai la cazul actelor administrativ-jurisdicţionale pentru care accesul la instanţele judecătoreşti nu este asigurat în baza unei dispoziţii exprese din legea specială).

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu  dispoziţiile  art.  18¹ din  Legea  nr.  35/1997,  cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicţionale este menită să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, evitarea supraîncărcării instanţelor judecătoreşti cu cauze ce pot fi soluţionate pe această cale şi înlăturarea cheltuielilor de judecată. Aşa fiind, existenţa organelor administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti, în condiţiile stabilite de lege. Această consecinţă rezultă şi din exigenţele principiului separaţiei puterilor în stat care, în ceea ce priveşte relaţia dintre administraţia publică şi autoritatea judecătorească, exclude posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, să se substituie autorităţii judecătoreşti.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că prin Legea nr. 51/1995 s-au reglementat doar căile de atac în cadrul jurisdicţiilor specifice profesiei de avocat nu poate avea semnificaţia excluderii celor interesaţi de la liberul acces la justiţie, deoarece organele administrative cu caracter jurisdicţional nu se substituie autorităţii judecătoreşti. În consecinţă, procedura administrativ-jurisdicţională constituie o măsură de protecţie care nu poate avea ca scop, în nici un mod, limitarea accesului la justiţie întrucât în conformitate cu prevederile art. 126 din Constituţia României, republicată, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 şi art. 63 lit. i) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

− Art. 56: „Avocatul nemulţumit de deciziile decanului le poate ataca la consiliul baroului, iar pe cele date de consiliu, la Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, potrivit legii şi statutului”;

− Art. 63 lit. i): „Consiliul uniunii se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este nevoie. El are următoarele atribuţii:

[...]

i) anulează hotărârile barourilor pentru nelegalitate;”.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 123, art. 125 alin. (1), (2) şi (3), art. 126 din Constituţia României, precum şi art. 1, 7, 8, 28 şi 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, Constituţia a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 20, 21, 124, 126 şi 127, cu următorul conţinut:

− Art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 124: „(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.”;

− Art. 126: „(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi  aplicarea  unitară  a  legii  de  către  celelalte  instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat,  cu  excepţia  celor  care  privesc  raporturile  cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.”;

− Art. 127: „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.”;

− Art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii.”;

− Art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie  şi  împotriva  oricărei  provocări  la  o  astfel  de discriminare.”;

− Art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege.”;

− Art. 28 din  Declaraţia  Universală  a  Drepturilor Omului: .Fiecare persoană are dreptul să beneficieze, pe plan social şi internaţional, de existenţa unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile enunţate în prezenta Declaraţie să-şi poată găsi o realizare deplină.”;

− Art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:

„1. Individul are îndatoriri faţă de colectivitate, numai în cadrul acesteia fiind posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale.

2. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică.

3. Aceste drepturi şi libertăţi nu vor putea, în nici un caz, să fie exercitate contrar scopurilor şi principiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei susţine în esenţă că s-au încălcat dispoziţiile constituţionale şi prevederile conţinute în actele normative internaţionale invocate, întrucât prin textele legale care formează obiectul excepţiei s-au instituit atribuţii jurisdicţionale în favoarea organelor de conducere ale barourilor  şi  ale  Uniunii  Avocaţilor  din  România, împiedicându-se accesul la justiţie al avocaţilor nemulţumiţi de măsurile adoptate prin actele de decizie ale acestor organe.

Motivele excepţiei nu sunt întemeiate, dat fiind că din textele  de  lege  menţionate  nu  rezultă  că  avocaţii nemulţumiţi de deciziile organelor de conducere ale barourilor şi ale Uniunii Avocaţilor din România nu şi-ar putea exercita dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru desfiinţarea eventualelor măsuri nelegale luate prin aceste decizii. Instituirea, în legătură cu exercitarea profesiei de avocat, a unei jurisdicţii administrative şi a unor căi de atac specifice acesteia, nu înlătură posibilitatea celor interesaţi de a se adresa instanţelor judecătoreşti, fie în mod direct − ţinând seama de prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţia României, republicată, în conformitate cu care jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative − fie după parcurgerea unei trepte speciale sau după epuizarea tuturor căilor de atac instituite în cadrul jurisdicţiilor specifice profesiei de avocat.

În sfârşit, Curtea Constituţională constată că a mai examinat pe calea controlului anterior dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 51/1995, devenit art. 56 după republicare, prin Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995. În considerarea aceloraşi raţiuni, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) şi al art. 20, 21, 124, 126 şi 127 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 şi art. 63 lit. i) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Cabinetul de Avocatură Corina Dodoiu în Dosarul nr. 2.093/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2004.