Decizia Curţii Constituţionale nr. 347/2007

M. Of. nr. 307 din 9 mai 2007

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 347

din 3 aprilie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Tudorel Toader − judecător

Ion Tiucă − procuror

Marieta Safta − magistrat-asistent

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ion Gabriel Velica în Dosarul nr. 4.837/94/2006 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Ministerul Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pentru considerentele ce au fundamentat Decizia Curţii Constituţionale nr. 953 din 19 decembrie 2006.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.837/94/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ion Gabriel Velica în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că „obligativitatea depunerii la sediul unităţii de poliţie a unei plângeri adresate unei instanţe de judecată face ca accesul la justiţie să fie mediat de această unitate de poliţie şi, prin urmare, să fie îngrădit. Chiar dacă plângerea urmează a fi, în cele din urmă, înaintată unei instanţe de judecată, această înaintare se poate face la o instanţă greşită, ori cu întârziere şi, la limită, este creată posibilitatea ca dosarul să nu fie trimis deloc, iar simpla existenţă a acestei posibilităţi constituie, evident, o îngrădire a accesului la justiţie. Contravenientul nu poate depune direct plângere la instanţa pe care o consideră competentă, întrucât executarea amenzii şi a sancţiunilor contravenţionale complementare nu se suspendă decât de la data înregistrării plângerii la unitatea de poliţie. Prin urmare, nu va avea beneficiul suspendării decât dacă, şi numai din momentul în care, a depus plângere la unitatea de poliţie“.

Judecătoria Buftea consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că măsura depunerii plângerii la organul de poliţie se justifică prin aceea că, luând act de plângerea depusă de contravenient, organul de poliţie nu va dispune nicio măsură pentru executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat aceasta.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că „obligaţia depunerii plângerii la organul din care face parte organul constatator, ca şi condiţie de acces la justiţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil“. Se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 953 din 19 decembrie 2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte obiectul excepţiei, Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin Încheierea din 27 noiembrie 2006, a devenit aplicabilă, de la data de 1 decembrie 2006, forma republicată, cu renumerotarea textelor, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, urmare a intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ. Dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost modificate, şi păstrând soluţia legislativă de principiu criticată de autorul excepţiei, sunt cuprinse în prezent în art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din aceeaşi ordonanţă.

Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins:

„(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliţiei rutiere în a cărui rază de competenţă a fost constatată fapta.

(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

[...] (5) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit în termen instanţei de judecată pe raza căreia a fost săvârşită fapta.“

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale cu un conţinut asemănător, în raport de critici similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, şi a constatat că prevederile criticate, potrivit cărora „plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens“, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă principiul liberului acces la justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea până la urmă să nege liberul acces la justiţie al persoanei, încalcă în mod flagrant prevederile art. 21 alin. (1)−(3) din Constituţie. Astfel, obligaţia depunerii plângerii la organul din care face parte agentul constatator, ca o condiţie de acces la justiţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil nici prin faptul că, primind plângerea, organele administrative ar avea cunoştinţă de ea şi nu ar porni la executarea amenzii aplicate. Mai mult decât atât, o asemenea soluţie legislativă ar putea da naştere la abuzuri săvârşite de către agenţii organelor administrative, ceea ce, în final, chiar dacă ar duce la tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acestora, ar îngreuna sau chiar nega dreptul contestatorului la accesul liber la justiţie.

În aceeaşi ordine de idei, reţinând că, „în sensul principiului constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiţie, se înscrie şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime“, Curtea a statuat că textul de lege criticat, prin instituirea obligaţiei de depunere a plângerii contravenţionale la organul constatator, îngrădeşte accesul direct la justiţie atât timp cât nu prevede ca alternativă şi posibilitatea ca plângerea să poată fi depusă şi la instanţa de judecată.

Problema de neconstituţionalitate dedusă Curţii în prezenta cauză este, în esenţă, aceeaşi, autorul excepţiei criticând, în raport de prevederile art. 21 din Constituţie, soluţia legislativă constând în obligativitatea depunerii la sediul unităţii de poliţie din care face parte organul constatator a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie, adresată de fapt unei instanţe de judecată, şi condiţionarea acordării suspendării executării amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de înregistrarea acestei plângeri la unitatea de poliţie. Aşa fiind, considerentele care au fundamentat pronunţarea deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză, aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum a statuat Curtea în considerentele aceleiaşi decizii, legiuitorul, „în alegerea soluţiilor sale legislative, trebuie să ţină seama de prevederile constituţionale, neputându-le eluda în exercitarea competenţei sale în materie de procedură. În caz contrar, se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»“.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Gabriel Velica în Dosarul nr. 4.837/94/2006 al Judecătoriei Buftea şi constată că dispoziţiile art. 118 alin. (1), (2), şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 aprilie 2007.