Decizia Curții Constituționale nr. 347/2007
M. Of. nr.
307 din 9 mai 2007
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA Nr. 347
din 3 aprilie 2007
referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 118 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Ioan Vida − președinte
Nicolae Cochinescu − judecător
Aspazia Cojocaru − judecător
Acsinte Gaspar − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Petre Ninosu − judecător
Ion Predescu − judecător
Tudorel Toader − judecător
Ion Tiucă − procuror
Marieta Safta −
magistrat-asistent
Pe rol se află
soluționarea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 105 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție
ridicată de Ion Gabriel Velica
în Dosarul nr. 4.837/94/2006 al Judecătoriei Buftea.
La apelul nominal
lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Ministerul Public
pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate,
pentru considerentele ce au fundamentat Decizia Curții Constituționale nr. 953
din 19 decembrie 2006.
C U R T E A,
având în vedere
actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin Încheierea din
27 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 4.837/94/2006, Judecătoria
Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 105 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție
ridicată de Ion Gabriel Velica
în dosarul menționat.
În motivarea excepției
de neconstituționalitate se susține, în esență, că obligativitatea depunerii
la sediul unității de poliție a unei plângeri adresate unei instanțe de judecată
face ca accesul la justiție să fie mediat de această unitate de poliție și,
prin urmare, să fie îngrădit. Chiar dacă plângerea urmează a fi, în cele din
urmă, înaintată unei instanțe de judecată, această înaintare se poate face la o
instanță greșită, ori cu întârziere și, la limită, este creată posibilitatea ca
dosarul să nu fie trimis deloc, iar simpla existență a acestei posibilități
constituie, evident, o îngrădire a accesului la justiție. Contravenientul nu
poate depune direct plângere la instanța pe care o consideră competentă, întrucât
executarea amenzii și a sancțiunilor contravenționale complementare nu se suspendă
decât de la data înregistrării plângerii la unitatea de poliție. Prin urmare,
nu va avea beneficiul suspendării decât dacă, și numai din momentul în care, a
depus plângere la unitatea de poliție.
Judecătoria
Buftea consideră că
excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată,
arătând că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale
invocate de autorul excepției.
În conformitate cu
dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a
fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra
excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate
este neîntemeiată, arătând că măsura depunerii plângerii la organul de poliție
se justifică prin aceea că, luând act de plângerea depusă de contravenient,
organul de poliție nu va dispune nicio măsură pentru
executarea amenzilor și a sancțiunilor contravenționale complementare până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat aceasta.
Avocatul
Poporului consideră că excepția
de neconstituționalitate este întemeiată, arătând că obligația
depunerii plângerii la organul din care face parte organul constatator, ca și
condiție de acces la justiție, nu poate fi justificată în mod obiectiv și rezonabil. Se face referire la Decizia Curții Constituționale
nr. 953 din 19 decembrie 2006.
Președinții
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea
de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr.
47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională
a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit.
d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr.
47/1992, să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate.
În ceea ce privește
obiectul excepției, Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin Încheierea
din 27 noiembrie 2006, a devenit aplicabilă, de la data de 1 decembrie 2006,
forma republicată, cu renumerotarea textelor, a Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 49/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, urmare a intrării în vigoare a acestui
din urmă act normativ. Dispozițiile legale criticate, astfel cum au fost
modificate, și păstrând soluția legislativă de principiu criticată de autorul
excepției, sunt cuprinse în prezent în art. 118 alin. (1), (2) și (5) din aceeași
ordonanță.
Așa fiind, Curtea
urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor art. 118 alin. (1), (2) și (5) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile
publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3
august 2006, care au următorul cuprins:
(1) Împotriva
procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în
termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliției rutiere în a cărui
rază de competență a fost constatată fapta.
(2) Plângerea
suspendă executarea amenzilor și a sancțiunilor contravenționale complementare
de la data înregistrării acesteia până la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești.
[...] (5) Plângerea
împreună cu dosarul cauzei se trimit în termen instanței de judecată pe raza căreia
a fost săvârșită fapta.
Autorul excepției consideră că
dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21
privind accesul liber la justiție.
Examinând excepția
de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată
se constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat
asupra neconstituționalității unor dispoziții legale
cu un conținut asemănător, în raport de critici similare celor formulate în
prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări, prin
Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, și a constatat că prevederile criticate,
potrivit cărora plângerea însoțită de copia de pe procesul-verbal de
constatare a contravenției se depune la organul din care face parte agentul constatator,
acesta fiind obligat să o primească și să înmâneze depunătorului o dovadă în
acest sens, sunt neconstituționale,
întrucât încalcă principiul liberului acces la justiție.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea a reținut, în esență, că existența oricărui impediment
administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar
putea până la urmă să nege liberul acces la justiție al persoanei, încalcă în
mod flagrant prevederile art. 21 alin. (1)−(3) din Constituție. Astfel,
obligația depunerii plângerii la organul din care face parte agentul
constatator, ca o condiție de acces la justiție, nu poate fi justificată în mod
obiectiv și rezonabil nici prin faptul că, primind plângerea, organele administrative
ar avea cunoștință de ea și nu ar porni la executarea amenzii aplicate. Mai
mult decât atât, o asemenea soluție legislativă ar putea da naștere la abuzuri săvârșite
de către agenții organelor administrative, ceea ce, în final, chiar dacă ar
duce la tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acestora, ar îngreuna
sau chiar nega dreptul contestatorului la accesul liber la justiție.
În aceeași ordine
de idei, reținând că, în sensul principiului constituțional instituit de art.
21 privind accesul liber la justiție, se înscrie și posibilitatea oricărei
persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea
drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime,
Curtea a statuat că textul de lege criticat, prin instituirea obligației de
depunere a plângerii contravenționale la organul constatator, îngrădește
accesul direct la justiție atât timp cât nu prevede ca alternativă și posibilitatea
ca plângerea să poată fi depusă și la instanța de judecată.
Problema de neconstituționalitate dedusă Curții în prezenta cauză este,
în esență, aceeași, autorul excepției criticând, în raport de prevederile art.
21 din Constituție, soluția legislativă constând în obligativitatea depunerii
la sediul unității de poliție din care face parte organul constatator a plângerii
formulate împotriva procesului-verbal de contravenție, adresată de fapt unei
instanțe de judecată, și condiționarea acordării suspendării executării
amenzilor și a sancțiunilor contravenționale complementare de înregistrarea
acestei plângeri la unitatea de poliție. Așa fiind, considerentele care au
fundamentat pronunțarea deciziei mai sus menționate sunt valabile și în
prezenta cauză, aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum a statuat Curtea în
considerentele aceleiași decizii, legiuitorul, în alegerea soluțiilor sale
legislative, trebuie să țină seama de prevederile constituționale, neputându-le eluda în exercitarea competenței sale în
materie de procedură. În caz contrar, se încalcă prevederile art. 1 alin. (5)
din Constituție, potrivit cărora, «În România, respectarea Constituției, a
supremației sale și a legilor este obligatorie».
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (1) și (4) din
Constituție, precum și al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d), al
art. 29 și al art. 31 din Legea nr. 47/1992,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ã
În numele
legii
D E C I D E:
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Gabriel
Velica în Dosarul nr. 4.837/94/2006 al Judecătoriei Buftea
și constată că dispozițiile art. 118 alin. (1), (2), și (5) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt neconstituționale.
Definitivă și
general obligatorie.
Decizia se comunică
celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Pronunțată în ședința
publică din data de 3 aprilie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ.
dr. IOAN VIDA |
|
|
Magistrat-asistent, Marieta Safta |