Decizia Curţii Constituţionale nr. 345/2006

M. Of. nr. 415 din 15 mai 2006

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 345

din 18 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Marinela Mincă − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Irina Coliban, procuror şef al Serviciului Teritorial Braşov din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în Dosarul nr. 2.307/2005 al Tribunalului Braşov − Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece critica autorului excepţiei nu vizează conţinutul reglementării, ci redactarea eliptică a acesteia.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.307/2005, Tribunalul Braşov − Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Irina Coliban în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de procurorii din subordine împotriva unor ordonanţe de infirmare a soluţiilor de netrimitere în judecată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate instituie posibilitatea procurorului să conteste la instanţa de judecată măsura infirmării, fără a stabili care este procedura de judecată într-o asemenea situaţie. De aceea, lipsa oricăror reguli de procedură referitoare la calitatea părţilor, la judecată şi la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate pe baza dispoziţiilor legale care formează obiectul excepţiei, încalcă liberul acces la justiţie chiar dacă priveşte procurori în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Public şi actele emise de aceştia în funcţiile de execuţie sau de conducere pe care le deţin şi nu ca persoane private.

Tribunalul Braşov − Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, dau expresie acestora permiţând tuturor persoanelor, indiferent de calitatea lor − simpli cetăţeni (justiţiabili) sau procurori şi judecători (în speţă) −, să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală. Totodată, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza „aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege“.

Celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea excepţiei nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând Încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu următorul conţinut: „Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Măsura infirmării este supusă controlului instanţei competente să judece cauza în fond, la cererea procurorului care a adoptat soluţia.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, cu trimitere la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art 132 alin. (1) din Constituţia României, „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic“.

Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii, aplicabil şi judecătorilor prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de aceştia, decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească şi din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie, de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii, şi nu exclusiv interesele anumitor persoane sau categorii de persoane − statul, autorităţile publice, persoanele fizice, alte persoane.

Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.

Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.

Prin aplicarea principiului controlului ierarhic, se asigură îndeplinirea de către toţi procurorii din sistemul Ministerului Public a funcţiei lor de reprezentare a intereselor întregii societăţi, altfel spus, exercitarea atribuţiilor de autoritate publică de către acesta, fără discriminare şi fără părtinire. În virtutea acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorităţi publice.

Curtea Constituţională constată că prevederea cuprinsă în art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin care se instituie controlul judecătoresc asupra măsurii de infirmare a soluţiei adoptate de procuror, la cererea procurorului care a adoptat soluţia infirmată, contravine în mod evident principiului controlului ierarhic consacrat prin art. 132 alin. (1) din Constituţie. Contravenind textului constituţional menţionat, dispoziţia analizată nu se justifică prin nici o altă normă din Legea fundamentală sau din actele normative internaţionale privind apărarea drepturilor omului, la care România este parte.

Prin instituirea controlului judiciar prevăzut de textul de lege citat se desfiinţează, în fapt, controlul ierarhic prevăzut de Constituţie şi se transferă atribuţia de control în sarcina instanţelor judecătoreşti, în afara competenţei fireşti a acestora − prevăzută în art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în legile interne − de a soluţiona cererile persoanelor fizice în cazurile de încălcare a drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale acestora.

În acest sens, Curtea Constituţională constată că, atacând în justiţie măsura de infirmare de către procurorul ierarhic superior a soluţiei adoptate într-o cauză, procurorul autor al soluţiei infirmate nu îşi apără un drept subiectiv propriu, pentru că el nu este parte în cauza pe care o soluţionează, ci autoritate competentă să instrumenteze şi să soluţioneze cauza.

Menţinerea controlului ierarhic în limitele care rezultă din textul Constituţiei, adică în cadrul ierarhiei Ministerului Public, nu ştirbeşte cu nimic drepturile subiective ale părţilor din cauza instrumentată de autorul soluţiei infirmate de procurorul ierarhic superior, în condiţiile în care legea le permite persoanelor interesate să atace direct în justiţie orice act şi orice măsură adoptate de procuror.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irina Coliban în Dosarul nr. 2.307/2005 al Tribunalului Braşov − Secţia penală şi constată că dispoziţia cuprinsă în fraza a doua a art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care se prevede că „Măsura infirmării este supusă controlului instanţei competente să judece cauza în fond, la cererea procurorului care a adoptat soluţia“, este neconstituţională.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.